Comunicat de presă - Poliţia Locală Timişoara
Abandonul de deşeuri rămâne o problemă de actualitate, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Protecţia Mediului acţionând permanent pentru descurajarea acestui fenomen.
Deşi sancţiunile sunt semnificative, în special acolo unde este vorba despre depozitarea pe domeniul public de cantităţi semnificative de deşeuri, dar şi pentru cei care le predau unor operatori neautorizaţi, există persoane care încalcă legislaţia în vigoare.
În ultimele săptămâni, 16 persoane care au abandonat deşeuri au fost sancţionate cu amenzi de 89.000 de lei. În cazurile în care cantităţile de resturi nu sunt foarte mari, sancţiunile sunt aplicate conform HCL 393/2023, între 500 şi 1000 de lei, pentru persoanele fizice şi ajung până la 2500 lei pentru persoanele juridice. Există însă şi situaţii în care unii cetăţeni sau firme abandonează obiecte de dimensiuni mari sau cantităţi mari de deşeuri, creând astfel rampe clandestine în diverse zone din oraş.
În aceste cazuri amenzile sunt cu mult mai mari. Spre exemplu, în cursul zilei de ieri, poliţiştii locali au identificat o persoană care a predat o canapea uzată unui operator neautorizat, mai exact unei persoane fizice care a abandonat-o ulterior pe Str. Vasile Lucaciu, în zona Popa Şapcă. În ambele situaţii s-a luat măsura sancţionării contravenţionale, persoana care a predat deşeurile fiind amendată cu 15.000 de lei, iar cel care le-a abandonat cu 30.000 de lei, conform OUG 92/2021.
Atragem din nou atenţia cetăţenilor că abandonul de deşeuri pe domeniul public, precum şi predarea resturilor către operatori neautorizaţi se sancţionează drastic.
În acest sens, Direcţia Generală a Poliţiei Locale Timişoara, cu sprijinul Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Timiş, a demarat o campanie de conştientizare, prin aplicarea de stickere în zonele de blocuri, prin care cetăţenii sunt informaţi cu privire la faptul că resturile aruncare în alte locuri decât cele special amenajate nu este permisă, informându-i totodată şi despre modalitatea de a sesiza Poliţia Locală în cazul în care observă astfel de nereguli. De altfel, în foarte multe situaţii, cetăţenii sprijină acţiunile poliţiştilor locali de identificare a celor care nu respectă legea.
COMPARTIMENT RELAŢII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.