Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliţiei Române
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Hunedoara, au documentat activitatea infracţională a unei persoane (cetăţean străin), cercetată pentru introducere în ţară de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.
Video - https://youtu.be/DQkjOSzOmMY
La data de 25 iulie a.c., aceasta a fost prinsă în flagrant delict, în municipiul Cluj-Napoca, în timp ce ar fi comercializat 100 de grame de cocaină, pentru 6.500 de euro.
Din cercetările efectuate a reieşit faptul că persoana în cauză ar fi procurat drogul de mare risc din Italia şi l-ar fi introdus în ţară prin intermediul unei firme de curierat.
Geanta în care s-ar fi aflat ascunsă cocaina ar fi fost ridicată de către această de la un punct de lucru al societăţii de transport, situat în municipiul Botoşani.
Materialul probator administrat în cauză a mai relevat faptul că, pe parcursul anului 2023, aceasta ar fi vândut, în mai multe rânduri, cocaină cu 45 de euro pentru un gram.
În urma percheziţiei efectuate la o adresă, din judeţul Cluj, unde s-ar fi aflat cazată persoana în cauză, au fost descoperite şi ridicate 43 de grame de cocaină (drog de mare risc), un cântar electronic, obiecte purtând urme de substanţă, precum şi alte mijloace de probă.
În cursul aceleiaşi zile, procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara au dispus reţinerea persoanei în cauză, pentru 24 de ore.
Astăzi, 26 iulie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Hunedoara a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Cluj-Napoca şi Suceava.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale, prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.