Comunicat de presă - Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile
Parcul Natural Vânători Neamţ a beneficiat de un proiect amplu de dezvoltare şi conservare, finanţat cu 800.000 de euro prin programul 'Verde pentru viitor'. Proiectul a adus multiple îmbunătăţiri în managementul populaţiilor de mamifere mari şi infrastructura de vizitare a parcului şi a fost implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile şi Fundaţia ProPrak.
Printre principalele realizări ale Programului se numără:
Crearea unui centru de vizitare interactiv şi educativ, ce oferă o experienţă captivantă vizitatorilor prin diorame, instalaţii high-tech şi o proiecţie imersivă pe un perete de 70 de metri pătraţi.
Amenajarea unei zone recreaţionale şi a unor poteci senzoriale pentru familii cu copii, precum şi refacerea şi extinderea punţii panoramice pentru observarea zimbrilor.
Remarcarea şi extinderea a 26 km de trasee turistice montane şi crearea a 3 trasee educaţionale.
În plus, 10 angajaţi ai Parcului au participat la cursuri pentru a deveni ghizi în natură, îmbunătăţind astfel experienţa de vizitare pentru turişti. A fost creată şi o reţea de educatori pentru natură, formată din angajaţi ai parcului şi profesori din cinci comunităţi locale, care vor acţiona pe termen lung ca ambasadori ai biodiversităţii.
Tehnologiile avansate au fost integrate pentru monitorizarea speciilor, incluzând echipamente GPS şi o dronă cu cameră infraroşu. Acestea sunt folosite pentru monitorizarea zimbrilor, dar şi pentru depistarea incendiilor sau acţiuni de căutare şi salvare. Un studiu detaliat despre impactul zimbrului asupra altor specii şi relaţia acestuia cu comunităţile locale va contribui la actualizarea planului de management al parcului.
Activităţile educaţionale au jucat un rol central în acest proiect. Au fost formate 18 cadre didactice şi 6 angajaţi ai parcului, au fost create 11 kituri educaţionale pentru şcolile locale şi au fost organizate activităţi în cadrul Săptămânii Verzi 2024, la care au participat peste 700 de elevi. Evenimentele de conştientizare şi educaţie ecologică, cum ar fi 'Ziua zimbrului', au crescut vizibilitatea parcului atât la nivel local, cât şi naţional.
Pe 31 mai, noul Centru de Vizitare a fost inaugurat, oferind o gamă variată de expoziţii despre fauna şi flora parcului. Elementele centrale ale expoziţiei sunt zimbrul şi pădurea, prezentate prin diorame, instalaţii high-tech şi proiecţii imersive.
Vizitatorii pot explora aceste teme prin ochelari VR, vizionând videoclipuri de 360 de grade din perspectiva animalelor.
Despre proiect:
Asociaţia de Ecoturism din România, în parteneriat cu R.N.P. Romsilva Administraţia Parcului Natural Vânători Neamţ RA (APNVNT), Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice, Asociaţia Mioritics, au implementat proiectul 'Ţinutul Zimbrului - un model de conservare prin procese naturale şi dezvoltare sustenabilă prin educaţie şi ecoturism' în Parcul Natural Vânători Neamţ.
Proiectul a fost finanţat cu 800.000 de euro prin programul 'Verde pentru viitor' susţinut de Fundaţia OMV Petrom şi derulat de FDSC şi ProPark.
Pentru mai multe detalii: Iulia Vizi
Specialist comunicare
Untitled design (4)
Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile
Bd. Nerva Traian, Nr. 21, Sect. 3
031044 - Bucureşti
Email: iulia.vizi@fdsc.ro,
www.activecitizensfund.ro
www.facebook.com/acfromania
https://www.instagram.com/acfromania/
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.