logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe

Convocarea însărcinatului cu afaceri a.i. al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat astăzi, joi, 25 iulie 2024, la Ministerul Afacerilor Externe, ca urmare a identificării în judeţul Tulcea a unor fragmente de dronă utilizate de forţele armate ruse în atacurile asupra infrastructurii portuare ucrainene.

Reprezentantul MAE a transmis protestul ferm al autorităţilor române şi a condamnat atacurile repetate ale forţelor ruse asupra infrastructurii civile ucrainene, solicitând încetarea imediată a acestora. A reamintit că ţintirea obiectivelor civile reprezintă crime de război. A subliniat caracterul iresponsabil al loviturilor militare, inclusiv în imediata proximitate a frontierei României, care pun în pericol securitatea naţională. Pe un plan mai larg, a evidenţiat responsabilitatea exclusivă care revine Federaţiei Ruse, ca urmare a agresiunii împotriva Ucrainei, pentru deteriorarea gravă a mediului de securitate la Marea Neagră.

Direcţia Purtător de Cuvânt şi Relaţii cu Mass-Media
Afisari: 4

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].