Comunicat de presă - Asociaţia Club Sportiv Nautic Titanii
Bucureşti, 25 iulie 2024
Sesiune demonstrativă cu persoane cu deficienţe senzoriale în cadrul Campionatului Naţional de Bărci Dragon
Pe 3 august are loc Campionatul Naţional de Bărci Dragon, o competiţie oficială organizată de Federaţia Română de Kaiac Canoe la Bascov, Piteşti. în cadrul evenimentului, Asociaţia Club Sportiv Nautic Titanii a creat o probă specială, dedicată persoanelor cu deficienţe de vedere şi de auz. Patru echipe formate din copii şi tineri cu deficienţe senzoriale vor concura în cadrul unor sesiuni demonstrative speciale, în faţa întregii comunităţi sportive.
'Dacă anul trecut am avut, în premieră, sesiuni demonstrative cu tineri cu sindrom Down şi supravieţuitoare de cancer, anul acesta am antrenat echipe de copii şi tineri cu deficienţe de auz şi vedere. Participanţii se pregătesc pentru acest eveniment încă din toamna anului trecut şi sunt tare nerăbdători să îşi demonstreze abilităţile sportive. Vrem să oferim prin aceste sesiuni încă un exemplu de bune practici în sport cluburilor din ţară, invitându-i să ni se alăture în acest demers.
Sperăm să inspirăm astfel cât mai multe persoane vulnerabile să practice un sport şi să le oferim ocazia de a avea acces la cât mai multe baze sportive din ţară, într-un context incluziv şi nediscriminatoriu.', declară Marian Baban, preşedintele Asociaţiei Club Sportiv Nautic Titanii.
Evenimentul se întâmplă la baza nautică din cadrul Complexului Sportiv Naţional Bascov - Budeasa, iar accesul spectatorilor şi susţinătorilor în tribune este gratuit.
Barca dragon este o barcă lungă de 12 metri, în care vâslesc 10 sau 20 de persoane, coordonate de un toboşar şi ghidate de un cârmaci. Este un sport de echipă care dezvoltă echilibrul, forţa, îndemânarea, sincronizarea şi atenţia distributivă.
În perioada octombrie 2023 - septembrie 2024, Asociaţia Club Sportiv Nautic Titanii desfăşoară un program de incluziune socială prin sport adresat persoanelor cu deficienţe senzoriale din Bucureşti şi judeţul Argeş.
'Special Champions' urmăreşte să ofere cât mai multor copii şi tineri ocazia de a practica o serie de sporturi nautice relaxante, de a afla informaţii utile pentru a dezvolta un stil de viaţă sănătos şi de a socializa într-o comunitate cu valori similare.
Pentru a afla mai multe detalii sau pentru a înscrie persoane vulnerabile în proiect accesaţi pagina https://www.kayakchampions.ro/special-champions.
Proiectul 'Special Champions' este derulat de Asociaţia Club Sportiv Nautic Titanii, cu sprijinul Fundaţiei Orange, în cadrul programului Lumea prin Culoare şi Sunet, cel mai mare fond de finanţare dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere/auz din România.
*****
Despre Asociaţia Club Sportiv Nautic Titanii
Înfiinţată în anul 2017, ACSN Titanii (Kayak Champions) se adresează în egală măsură copiilor şi adulţilor, sportivi de performanţă sau sportivi amatori. Sub îndrumarea unor antrenori calificaţi, cu experienţă internaţională, se pot practica mai multe sporturi nautice la nivel de agrement sau competiţional. Este vorba despre caiac sprint, disciplina olimpică a acestui sport, dar şi caiac polo, caiac de tură, stand up paddle sau barca dragon.
Unul dintre obiectivele principale ale Asociaţiei este şi promovarea sportului, la nivel recreaţional sau de performanţă. Programul umbrelă 'Vâsleşte pentru viaţă!' se adresează persoanelor vulnerabile (cu dizabilităţi fizice sau intelectuale, pacienţi oncologici, copii din centre de plasament şi alte categorii defavorizate) şi îi încurajează să practice regulat vâslitul în caiac sau barca dragon. în anul 2024 am înfiinţat şi secţia paralimpică a clubului (para-canoe şi para-dragon), în cadrul căreia antrenăm sportivi sau echipe de sportivi pentru participarea la competiţii locale, naţionale şi internaţionale dedicate.
Clubul a organizat numeroase evenimente sportive printre care primul meci internaţional de caiac polo din România susţinut în compania echipei Mari Britanii, Turneul internaţional de caiac polo Bucureşti 2019 în compania echipei Israelului, Cupa Titan sau Cupa Danubius. Kayak Challenge Family & Friends este singura competiţie de caiac din Bucureşti dedicată exclusiv sportivilor amatori şi include probe family sau pentru căţei.
Pentru mai informaţii, accesaţi www.kayakchampions.ro.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.