Comunicat de presă - Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca
Cluj-Napoca, 24.07.2024
Măsuri de ordine şi siguranţă publică
Urmează un sfârşit de săptămână cu numeroase manifestări publice, iar pentru desfăşurarea în siguranţă a acestora, jandarmii clujeni vor fi prezenţi alături de dumneavoastră.
Jandarmii clujeni vor fi prezenţi alături de dumneavoastră pe stadionul stadionul 'Dr. Constantin Rădulescu' din Cluj-Napoca, în data de 25.07. a.c. la meciul de fotbal dintre echipele F.C. CFR 1907 Cluj şi F.K. Neman Grodno , iar în data de 28.07. a.c. la meciul de fotbal dintre echipele F.C. CFR 1907 Cluj şi C.S. Universitatea Craiova.
Colaborarea cu autorităţile şi respectarea regulilor contribuie la desfăşurarea în condiţii optime a meciurilor.
Este important să evităm orice comportament care ar putea perturba ordinea şi liniştea publică.
Vă încurajăm să fiţi responsabili şi să vă bucuraţi de eveniment într-un mod paşnic şi civilizat.
Reamintim câteva dintre obligaţiile care revin spectatorilor conform Legii 4/ 2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive:
- să nu săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, sa nu profereze ori sa scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora;
- sa nu introducă în arena sportivă inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;
- să nu escaladeze gardurile care delimitează spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor;
- să nu refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine;
- să nu se caţere pe gardul care delimitează spaţiul de joc de tribună;
- să nu provoace ori sa participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive ori, după caz, a arenei sportive;
- să nu îşi ascundă faţa cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii, cu intenţia de a împiedica identificarea.
Vă mulţumim tuturor pentru înţelegerea pe care o manifestaţi faţă de măsurile de siguranţă pe care le luam cu ocazia desfăşurării acestor evenimente sportive!
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].