Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea
INFRACŢIUNE LA REGIMUL RUTIER
La data de 23 iulie a.c., în jurul orei 15:30, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiul Râmnicu Vâlcea au depistat pe strada Regina Maria, din municipiu Râmnicu Vâlcea, un bărbat în vârstă de 59 de ani, în timp ce se afla la volanul unui autoturism sub influenţa alcoolului.
Astfel, în urma testării acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat valoarea de 0,68 mg / l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Poliţiştii efectuează cercetări, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun faţă de acesta.
CAMPANIA DE PREVENIRE A ACTELOR DE ALERTARE ABUZIVĂ A AUTORITĂŢILOR
În perioada 15 iulie - 01 octombrie 2024, la nivel naţional se desfăşoară campania de prevenire a actelor de alertare abuzivă a autorităţilor, Apelul fals la 112 pune vieţi în pericol ! Sună responsabil !' campanie iniţiată de Poliţia Română prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii.
Astfel, la data de 23 iulie 2024, poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfăşurat activităţi specifice de informare, în zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea.
Scopul campaniei este acela de creştere a gradului de conştientizare a populaţiei cu privire la importanţa utilizării responsabile a numărului de urgenţă 112 numai în situaţii de urgenţă reale.
În cadrul activităţilor desfăşurate au fost informate aproximativ 60 de persoane.
Activităţile preventive se vor desfăşura şi pe parcursul anului, poliţiştii vor interveni constant cu măsuri preventive adecvate, adaptate nevoilor publicului ţintă stabilit în urma evaluărilor la nivel naţional şi judeţean.
Prin organizarea şi desfăşurarea de activităţi preventiv-educative se urmăreşte creşterea gradului de conştientizare a populaţiei cu privire la ceea ce constituie o adevărată urgenţă şi utilizarea corespunzătoare a numărului de urgenţă 112.
ACŢIUNI PUNCTUALE ALE POLIŢIŞTILOR ÎN MUNICIPIUL RÂMNICU VÂLCEA
La data de 23 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea şi a secţiilor arondate au desfăşurat acţiuni de menţinere a ordinii şi liniştii publice, precum şi de creştere a gradului de disciplină rutieră.
Astfel, au fost legitimate aproximativ 200 de persoane şi verificate 89 de autovehicule, fiind aplicate 64 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 23.000 de lei.
Din totalul acestora, 44 au fost aplicate în conformitate cu O.U.G. nr. 195/ 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 17 sancţiuni conform prevederilor Legii nr. 61/ 1991 R privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, iar 3 sancţiuni pentru alte nereguli.
Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 7 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula 3 autovehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.
Pentru asigurarea unui climat optim de siguranţă publică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea va desfăşura astfel de acţiuni şi perioada următoare !
ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR PENTRU PROTECŢIA ANIMALELOR
La data de 23 iulie a.c., poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală şi contravenţională, în domeniul protecţiei animalelor.
Astfel, poliţiştii au acţionat în localităţile Brezoi, Mălăia şi Voineasa, în special pentru cei care lasă animalele nesupravegheate pe arterele de circulaţie rutieră.
În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 9 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 36.500 de lei, dintre care 2 conform Legii nr. 205/ 2004 privind protecţia animalelor, 4 conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 155/ 2001 privind nesterilizarea şi neindentificarea prin microcipare, iar 3 sancţiuni contravenţionale pentru prevederile Legii nr. 61/1991 R.
Acţiunile de acest tip vor continua pentru a asigura respectarea legislaţiei privind protecţia animalelor.
DEPISTAT ÎN TRAFIC DE POLIŢIŞTII VÂLCENI
La data de 24 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Călimăneşti, împreună cu cei ai Serviciului Rutier au depistat pe DN 7, în localitatea Căciulata, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Bulgaria, în timp ce efectua transport public de persoane contra cost, fără a deţine autorizaţie TAXI sau o copie conformă valabilă.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr. 38/ 2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere cu amendă în valoare de 5.000 lei, fiindu-i reţinute certificatul de înmatriculare şi plăcuţele.
Totodată, faţă de acesta a fost dispusă suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului folosit la transportarea persoanelor, pentru o perioadă de 6 luni.
RESTRICŢII DE CIRCULAŢIE
Restricţii de circulaţie din data de 24.07.2024, în funcţie de condiţiile meteo:
- Pe sectoarele de drum DN 7 km 180+780 - km 182+782, km 208+000 - km 214+000, km 236+000 - km 238+000, în localităţile Bujoreni, Brezoi şi Câineni, se lucrează la aplicare marcaje rutiere între orele 08:00 - 18:00. Circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat în zona utilajului de aplicat marcaje.
- Pe DN 7, la km 182+000 - km 183+000, în localitatea Luncă, se lucrează la decolmatare şanţuri între orele 08:00 - km 18:00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/2 dirijată de piloţi de circulaţie.
- Pe DN 7, la km 232+000 - km 234+000, în localitatea Câineni, se lucrează la decolmatare şanţuri între orele 08:00 - 18:00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1 /2 cale dirijată de piloţi de circulaţie.
- Pe DN 64, la km 66+605 - km 92+000, în localităţile Călina şi Băbeni, se lucrează la frezare denivelări între orele 7:30 - 16:00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/ 2 din cale dirijată de piloţi de circulaţie.
- Pe DN 65C, în localităţile Fârtăţeşti şi Lădeşti, se lucrează la frezare denivelări între orele 7:30 - 16:00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1 /2 cale dirijată de piloţi de circulaţie.
*
RECOMANDARE
Reamintim faptul că, certificatul de cazier judiciar poate fi obţinut şi online de către persoanele fizice de cetăţenie română, prin două mecanisme de acces.
Astfel, pentru obţinerea certificatului de cazier judiciar electronic, cetăţenii au la dispoziţie următoarele servicii online:
- Prin platforma HUB.MAI.GOV.RO (https://hub.mai.gov.ro/serviciu/), solicitanţii vor completa un formular disponibil în platformă, iar pentru a li se stabili cu certitudine identitatea, se vor prezenta fizic, o singură dată, la unităţile de poliţie care eliberează certificate de cazier judiciar.
- Prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, pentru utilizatorii care sunt înregistraţi sau doresc să se înregistreze în platformă. Solicitarea cazierului se face urmând procedura de validare a identităţii electronice, folosind un card bancar înrolat 3D Secure, emis de o instituţie bancară din România. În urma validării, aceştia vor fi redirecţionaţi către platforma HUB.MAI.GOV.RO, pentru completarea online a cererii tip.
Vă mulţumim !
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.