Comunicat de presă - Muzeul Municipiului Bucureşti
Muzeul Municipiului Bucureşti invită publicul la vernisajul expoziţiei 'Second Life - Ion Isaila Art Collector', eveniment care va avea loc la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151), pe data de 1 august 2024, ora 18:00.
Vor fi expuse opere de grafică, desene, pictură, artă religioasă din diferite culturi - artă modernă şi contemporană europeană. Este vorba despre lucrări cumpărate şi primite de la artişti colegi, prieteni, profesori, multe dintre ele cu dedicaţie personală.
'În aparenţă o zonă exclusivă, exorbitantă şi selectă, piaţa de artă este, în principiu, accesibilă oricui. În expoziţii, ateliere, galerii şi în case de licitaţie, dar mai ales online se pot cumpăra oricând şi la preţuri modice mici lucrări minunate, chiar şi ale artiştilor celebri. Nepriceperea, nesiguranţa, dar mai ales comoditatea şi lipsa de informaţie şi voinţă fac ca extrem de puţini oameni să se bucure de aceste valori autentice', spune Ion Isaila.
'Dincolo de valoarea artistică şi culturală, de caracterul enciclopedic - documentar şi de relaţia personală cu o mare parte a operelor şi obiectelor propuse, prezenta expoziţie se doreşte a fi un impuls şi o pledoarie pentru artă şi pentru artişti, pentru susţinerea lor pe o scară mai largă, prin implicarea publicului iubitor sau potenţial la finanţarea şi promovarea valorilor reale ale artei contemporane. Lucrurile se pot schimba', mai adaugă artistul.
Ion Isaila, născut în 1953 la Sibiu, este absolvent al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti la clasa profesorului Ion Stendl, dar şi al Academiei de Artă din Dusseldorf, iar din 1984 trăieşte şi lucrează în acest oraş şi este prezent cu lucrări în colecţii de artă publice sau private.
Expoziţia 'Second Life - Ion Isaila Art Collector', a fost inaugurată anterior la 'Biblioteca Astra' din Sibiu, la 'Museikon' în Alba Iulia şi la Universitatea de Vest din Timişoara şi va fi deschisă publicului bucureştean în perioada 26 iulie - 11 august 2024.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.