Comunicat de presă - Senator Claudiu-Vasile Răcuci (PNL)
Actul normativ iniţiat de PNL, care prevede modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în sensul asigurării accesului acestora la producţiile artistice, a fost promulgat de preşedintele României.
Astfel, potrivit Legii nr. 240/2024, 'instituţiile publice de spectacole sau concerte, indiferent de nivelul de subordonare şi de finanţare, singure sau în parteneriat, asigură persoanelor cu handicap accesibilizarea producţiilor artistice, pentru minimum o producţie artistică anual, la alegere: dedicată, adaptată din repertoriul propriu sau găzduită, începând cu data de 1 ianuarie 2025'.
Persoanele cu handicap vor avea astfel oportunităţi sensibil sporite de a fi prezente la evenimente culturale, fapt ce le va permite să se bucure de spectacole şi concerte adaptate nevoilor lor. În acelaşi timp, instituţiile publice vor trebui să adapteze cel puţin o producţie artistică anual, fapt ce va încuraja diversificarea ofertei culturale şi includerea unor producţii inovative şi incluzive.
Participarea la evenimentele culturale poate contribui la îmbunătăţirea stării emoţionale şi psihologice a persoanelor cu handicap, oferindu-le ocazii de socializare şi de integrare în comunitate. Adaptarea producţiilor artistice va permite acestei categorii a populaţiei majorarea prezenţei în spaţiul public, ceea ce va conduce la o mai mare recunoaştere şi sensibilizare din partea societăţii, precum şi la dinamizarea educaţiei românilor referitoare la nevoile şi drepturile persoanelor cu handicap.
Legea 240/2024 va încuraja, de asemenea, instituţiile publice de spectacole să investească în infrastructura necesară, pentru a asigura accesibilizarea spaţiilor şi a producţiilor artistice. Nu în ultimul rând, implementarea acestei legi poate crea un precedent pozitiv, care va inspira şi alte domenii să adopte măsuri similare de incluziune şi accesibilitate.
Sunt convins că noul act normativ va stimula instituţiile culturale să joace un rol esenţial în promovarea principiilor egalităţii şi incluziunii, contribuind astfel la schimbarea mentalităţilor şi la combaterea prejudecăţilor din societatea românească.
Senator PNL Alba,
Claudiu-Vasile RĂCUCI
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.