Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'Crişana' al Judeţului Bihor
Incendiu la o hală de producţie a unei firme din Sântion
În dimineaţa zilei de luni, 22 iulie a.c., în jurul orei 09.20, pompierii militari orădeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o hală de producţie a unei societăţi comerciale situate în Sântion, comuna Borş, al cărei domeniu de activitate îl constituie producţia şi comercializarea de combustibili lemnoşi.
În momentul primirii apelului, care sesiza izbucnirea incendiului la un utilaj de prelucrare a lemnului aflat în interiorul unei hale construite pe o suprafaţă de circa 500 de metri pătraţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'Crişana' al Judeţului Bihor a mobilizat la locul producerii evenimentului, 4 echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului 2 Oradea, cu 2 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială tip ABROLL şi cu ambulanţa SMURD a subunităţii, precum şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă.
Până la sosirea echipajelor de pompieri, personalul societăţii comerciale a acţionat asupra focarelor cu stingătoare şi furtunuri racordate la hidranţii de pe amplasament, împiedicând dezvoltarea arderii.
Pompierii militari au lichidat ultimele focare în aproximativ 15 minute, pagubele fiind limitate la circa 200 kilograme de rumeguş.
Pompierii militari paramedici au asistat doi angajaţi care se intoxicaseră uşor cu fum, acordându-le primul ajutor calificat şi monitorizându-i, aceştia refuzând ulterior transportul la spital.
Cercetările efectuate au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, o defecţiune survenită în funcţionarea unei benzi transportoare.
OFIŢER INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Locotenent-colonel
CAMELIA ROŞCA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.