Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea
Astfel, în această perioadă, poliţiştii au acţionat pe drumurile publice din judeţ pentru combaterea şi prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente, nefiind înregistrate incidente majore în ceea ce priveşte ordinea şi siguranţa comunităţii.
În urma activităţilor desfăşurate au fost constate 6 infracţiuni şi aplicate 464 de sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea prevederilor legale ce reglementează circulaţia vehiculelor pe drumurile publice, în valoare totală de aproximativ 150.000 de lei.
Dintre totalul acestora, 145 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 23 pentru depăşire neregulamentară, 13 pentru abateri ale bicilistilor, 5 pentru consum de alcool şi 278 pentru alte nereguli.
Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 49 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula 32 de autovehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.
INFRACŢIUNI RUTIERE
Depistaţi la volan sub influenţa băuturilor alcoolice
1) În dimineaţa zilei de 21 iulie a.c., în jurul orei 08:00, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea au depistat pe strada Decebal, din municipiu, un bărbat în vârstă de 54 de ani, în timp ce se afla la volanul unui autoturism sub influenţa alcoolului.
Astfel, în urma testării acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat valoarea de 0,47 mg / lalcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
2) Ulterior, în jurul orei 08:30, un alt bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea a fost depistat la volan sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 0.92 mg/ lalcool pur în aerul expirat, ulterior fiind transportat la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Şi în acest caz, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
RESTRICŢII DE CIRCULAŢIE
Restricţii de circulaţie din data de 22.07.2024, în funcţie de condiţiile meteo:
- Pe sectoarele de drum DN 7 km 180+780 - km 182+782, km 208+000 - km 214+000, km 236+000 - km 238+000, în localităţile Bujoreni, Brezoi şi Câineni se lucrează la aplicare marcaje rutiere între orele 08:00 - 18:00. Circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat în zona utilajului de aplicat marcaje.
- Pe DN 7, la km 230+000 - km 235+000, în localitatea Câineni, se lucrează la decolmatare şanţuri între orele 08:00 - 18:00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/ 2cale dirijată de piloţi de circulaţie.
RECOMANDARE
Reaminim faptul că, certificatul de cazier judiciar poate fi obţinut şi online de către persoanele fizice de cetăţenie română, prin două mecanisme de acces.
Astfel, pentru obţinerea certificatului de cazier judiciar electronic, cetăţenii au la dispoziţie următoarele servicii online:
- Prin platforma HUB.MAI.GOV.RO (https://hub.mai.gov.ro/serviciu/), solicitanţii vor completa un formular disponibil în platformă, iar pentru a li se stabili cu certitudine identitatea, se vor prezenta fizic, o singură dată, la unităţile de poliţie care eliberează certificate de cazier judiciar.
- Prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, pentru utilizatorii care sunt înregistraţi sau doresc să se înregistreze în platformă. Solicitarea cazierului se face urmând procedura de validare a identităţii electronice, folosind un card bancar înrolat 3D Secure, emis de o instituţie bancară din România. În urma validării, aceştia vor fi redirecţionaţi către platforma HUB.MAI.GOV.RO, pentru completarea online a cererii tip.
Vă mulţumim !
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.