Comunicat de presă - Casa de Cultură 'Friedrich Schiller'
Programul reuneşte lucrări semnate de: Max Reger, Ludwig Van Beethoven, Franz Schubert, Johannes Brahms, Erik Satie, Modest Musorgski, George Enescu, Livia Teodorescu-Ciocănea, Felicia Donceanu, Carmen Petra-Basacopol, Tiberiu Brediceanu.
YOLANDA CONSTANTINESCU, soprană, regizor de teatru muzical şi operă, doctor în muzică. membră titulară în Divizia de Istoria Ştiinţei (DIS), în cadrul Comitetului Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii (CRIFST) din Academia Română din 2007; membră în Comitetul Director al Asociaţiei Române a Femeilor în Artă (ARFA) din 2005; membră în colectivul de redacţie la Editura Universităţii 'Transilvania' Braşov.
Activitatea interpretativă în calitate de artist liric cuprinde spectacole de operă şi operetă, concerte vocal-simfonice, recitaluri de arii şi lieduri în ţară şi în străinătate: Italia, Austria, Germania, Regatul Unit al Marii Britanii, Cehia, Grecia, Japonia, Elveţia, Ungaria, Bulgaria, Rusia. Înregistrări CD şi DVD, inclusiv cu muzică contemporană, emisiuni de radio în România, Marea Britanie, Germania, Ungaria, Austria. Montări operă şi lucrări de muzică contemporană în ţară şi străinătate.
Studii legate de specializarea muzicală: Licenţă la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti - secţia Canto şi Regie de teatru muzical; Doctor în muzică la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, sub îndrumarea prof.univ.dr. Liviu Dănceanu. Participă la cursuri internaţionale de specializare (canto şi regie) coordonate de Edith Wiens, Julia Hamari, Siegfriend Jerusalem, Peter Wilson, Jane Irwin, Sylvia Greenberg, Wilma Vernocchi, Inge Borkh, Beate Bosshart- Mumme, Gwynne Geyer, Andrei Şerban, Peter Brook.
IERONIM BUGA este absolvent al Academiei de Muzică Bucureşti, secţia Dirijat Cor Academic şi secţia Pian. Din 1994 este angajat ca artist liric şi artist instrumentist în cadrul mai multor instituţii culturale bucureştene: Filarmonica 'George Enescu', Orchestra Naţională Radio, Corul Naţional de Cameră 'Madrigal'. A participat la numeroase turnee în Spania, Germania, Danemarca, Elveţia. Are o bogată activitate de pianist acompaniator şi este membru al mai multor ansambluri camerale.
Cu deosebită consideraţie,
Echipa Casei Schiller
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.