logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naţionale

M E S A J U L MINISTRULUI APĂRĂRII NAŢIONALE CU PRILEJUL SĂRBĂTORIRII ZILEI AVIAŢIEI ROMÂNE ŞI A FORŢELOR AERIENE - 20 IULIE 2024 -

La 20 iulie, celebrăm Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, odată cu praznicul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al aviatorilor români.

Este o zi în care ne amintim de pionierii aeronauticii mondiale, Traian Vuia, Aurel Vlaicu şi Henri Coandă, cei care au reuşit să aducă remarcabile contribuţii la dezvoltarea aviaţiei mondiale. Pasiunea pentru zbor şi spiritul lor inventiv ne-au făcut să ne simţim întotdeauna mândri că suntem români.

Îi cinstim astăzi pe toţi temerarii zborului, care au activat sau încă activează în marea familie a Forţelor Aeriene Române. Respectul şi admiraţia noastră se îndreaptă spre aviatorii, personalul aeronautic, apărătorii antiaerieni şi radiolocatoriştii uniţi de misiunea de a păstra sigur cerul patriei.

De asemenea, aducem un pios omagiu tuturor aviatorilor români care şi-au pierdut viaţa în misiuni de luptă sau în timpul antrenamentelor. Sacrificiul lor nu a fost în zadar şi nu va fi nicicând uitat!

Schimbările radicale ale mediului de securitate internaţional au impus adoptarea de către NATO a unei posturi de descurajare şi apărare regională. Mulţumim aliaţilor noştri din Canada, Italia, Finlanda, Germania, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Spania şi din Turcia care, de-a lungul ultimilor ani, au contribuit la misiunea de Poliţie Aeriană Întărită a NATO în România. Implicarea partenerilor noştri demonstrează abordarea de tip 360 de grade a NATO pentru apărarea cerului Alianţei, de la vest la est, de la Marea Baltică la Marea Neagră.

În acest context, vreau să evidenţiez şi rolul important pe care ţara noastră îl are în cadrul NATO prin înfiinţarea, anul trecut, a Centrului European de Instruire F-16 de la Feteşti, facilitate care, în prezent, pregăteşte piloţi români pentru operarea acestui tip de aeronave, însă va avea posibilitatea să instruiască în viitor şi personal navigant din alte ţări aliate şi partenere. Centrul contribuie la crearea de standarde operaţionale comune şi la întărirea capacităţii Alianţei Nord-Atlantice de a face faţă provocărilor complexe din regiunea Mării Negre şi din Europa de Est.

Suntem permanent preocupaţi ca, prin programe de înzestrare adecvate, să asigurăm Forţelor Aeriene dotarea cu tehnică modernă pe toate componentele acţionale ale acestei categorii de forţe. Continuă derularea programului de dotare a Forţelor Aeriene cu 32 de aeronave multirol F-16 achiziţionate de la Guvernul Regatului Norvegiei, care vor avea un rol important în menţinerea unei posturi aliate credibile de apărare şi descurajare pe flancul estic şi, la fel de important, vor asigura tranziţia către aeronavele de generaţia a V-a, F-35. În acelaşi timp, înzestrarea Armatei României cu sistemul de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT ne aduce în rândul statelor cu capabilităţi de apărare antiaeriană robuste, interoperabile şi eficiente.

Dincolo de eforturile pe care le facem pentru înzestrarea Forţelor Aeriene cu tehnică nouă, modernă şi performantă, ne dorim atragerea tinerilor spre liceele militare, Academia Forţelor Aeriene şi şcolile de aplicaţii, pregătirea resursei umane fiind pentru noi o prioritate. De asemenea, ne străduim să asigurăm personalului cele mai bune condiţii de muncă şi de viaţă, pentru că vrem ca oamenii să fie motivaţi, bine instruiţi, să poată răspunde profesionist provocărilor de orice fel.

Cu prilejul Zilei Aviaţiei şi a Forţelor Aeriene Române, mulţumesc întregului personal activ, în rezervă şi în retragere pentru contribuţia adusă în îndeplinirea cu succes a misiunilor primite, precum şi în dezvoltarea acestei prestigioase categorii de forţe!

Cer senin!
La mulţi ani!

Angel Tîlvăr,
Ministrul apărării naţionale
Afisari: 24

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.