Comunicat de presă - Administraţia Prezidenţială
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 20 iulie 2024, un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Mesajul a fost prezentat de către Ion Oprişor, Consilier Prezidenţial - Departamentul Securităţii Naţionale, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti.
Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită odată cu cea a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul - patronul spiritual al temerarilor zborului, este un moment aniversar în care ne exprimăm recunoştinţa faţă de aviatorii români, deopotrivă militari, în activitate, în rezervă sau în retragere, precum şi civili.
Totodată, aducem un pios omagiu atât pionierilor aviaţiei româneşti, care au pus bazele dezvoltării domeniului aeronautic în ţara noastră, cât şi celor care, personal navigant sau auxiliar, s-au jertfit în numele patriei pe câmpul de luptă, în teatrele de operaţii, pe timpul exerciţiilor militare sau al intervenţiilor în situaţii de urgenţă.
Încă de la înfiinţare, Forţele Aeriene, alături de celelalte categorii de forţe, au participat cu profesionalism, devotament şi hotărâre la cele două conflagraţii mondiale la care ţara noastră a fost parte, aducându-şi importanta contribuţie la succesele Armatei României pe câmpul de luptă.
Ulterior, Forţele Aeriene şi structurile aeronautice aparţinând celorlalte instituţii din cadrul sistemului de securitate naţională au participat cu succes la misiuni în teatrele de operaţii, intervenţii în situaţii de urgenţă pe teritoriul naţional sau în afara acestuia, precum şi pentru repatrierea cetăţenilor români din zone de criză.
În prezent, Forţele Aeriene sunt o componentă omogenă şi dinamică a Armatei României, cu rezultate deosebite atât în misiuni naţionale, cât şi în cadru aliat.
Agresiunea militară neprovocată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei a schimbat paradigma de securitate la nivel regional şi euroatlantic, generând riscuri şi ameninţări multidimensionale şi din ce în ce mai greu de contracarat la adresa NATO şi UE.
România se află în prima linie de apărare a Alianţei şi continuă să fie un pilon de stabilitate la nivel regional şi un aliat de încredere, angajat activ în efortul colectiv de descurajare şi apărare a Flancului Estic.
În acest context, cu atât mai relevantă este contribuţia Forţelor Aeriene române, ca prim respondent, la apărarea spaţiului aerian naţional şi al NATO. Alături de Aliaţi, piloţii militari şi personalul nenavigant din Forţele Aeriene sunt implicaţi în misiunile de poliţie aeriană, în concordanţă cu angajamentele ţării noastre la nivel aliat.
Vom continua să modernizăm Armata României, iar alocarea a 2,5% din PIB pentru apărare, din care peste 20% pentru înzestrarea cu tehnică modernă, este o condiţie esenţială a acesteia. O parte importantă a programelor majore de înzestrare vizează Forţele Aeriene.
În perioada următoare, va continua derularea programelor de înzestrare cu mijloace aeriene, de apărare antiaeriană şi de avertizare timpurie aflate în curs, concomitent cu procesul de reorganizare a principalelor entităţi luptătoare, la finalul căruia va fi realizată integrarea şi asimilarea capabilităţii avion multirol F-16. Aceasta va facilita trecerea la dotarea cu aeronave de generaţia a V-a, F-35.
Dragi aviatori şi membri ai Forţelor Aeriene,
Prin profesionalismul, abnegaţia şi dăruirea dumneavoastră faceţi ca cerul ţării noastre să fie sigur. Românii se bazează pe Forţele Aeriene în cazul unei ameninţări militare la adresa României şi pe timpul intervenţiilor în situaţii de urgenţă.
Cu prilejul zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor deosebite obţinute, am dat curs propunerii ministrului apărării naţionale şi am decorat Drapelul de Luptă al Statului Major al Forţelor Aeriene cu Ordinul 'Virtutea Aeronautică' în grad de Ofiţer, cu însemn de pace, pentru militari.
Acum, la ceas aniversar, vă îndemn să continuaţi să vă instruiţi şi să acţionaţi cu hotărâre pentru îndeplinirea misiunilor primite şi vă felicit pentru modul în care vă îndepliniţi profesiunea nobilă pe care v-aţi ales-o!
Vă doresc multă sănătate şi succes!
La mulţi ani Aviaţiei Române şi Forţelor Aeriene!
Departamentul Comunicare Publică
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.