Comunica de presă - Jandarmeria Cluj
Principalul obiectiv al forţelor de ordine a fost prevenirea incidentelor şi verificarea condiţiilor de siguranţă.
Măsurile proactive şi dispozitivul preventiv, integrat de ordine publică din zona festivalului au urmărit verificarea respectării regulilor de comportament, realizarea în siguranţă a accesului, precum şi gestionarea rapidă a oricăror evenimente.
Astfel, obiectivul de prevenire a fost atins şi nu au fost înregistrate incidente de ordine publică.
Specialiştii din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog au realizat o serie de activităţi cu caracter preventiv atât premergător începerii festivalului, cât şi pe perioada de desfăşurare a evenimentului, în urma cărora 750 de persoane interesate au fost informate şi consiliate cu privire la efectele şi riscurile asociate consumului de substanţe interzise, reducerea consecinţelor negative asociate consumului, precum şi modalitatea prin care pot cere sprijin în caz de urgenţă.
Reprezentanţii Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane au contribuit prin mesajele dedicate, informând tinerii cu privire la fenomenul traficului de persoane şi cele mai utilizate metode de recrutare a victimelor, oferind sfaturi pentru evitarea situaţiilor periculoase şi materiale preventive unui număr de 900 de persoane.
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acţionat proactiv, concentrându-şi eforturile pe identificarea persoanelor care desfăşoară activităţi ilegale, inclusiv persoane care consumă sau încearcă să vândă substanţe interzise.
Astfel, jandarmii, poliţiştii şi pompierii clujeni au aplicat 52 de sancţiuni contravenţionale (34 de amenzi în valoare totală de 35.855 lei şi 18 avertismente):
- 31 de sancţiuni la regimul rutier (25 de amenzi în valoare de 14.355 lei şi 6 avertismente);
- 2 sancţiuni privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal, constând în 2 amenzi în valoare de 5.000 lei;
- 6 sancţiuni contravenţionale pentru fapte de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, constând în 6 amenzi în valoare de 11.500 lei;
- 12 sancţiuni pentru nerespectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor (12 avertismente);
- 1 sancţiune privind transportul în regim taxi (1 amendă în valoare de 5.000 lei);
Totodată, au fost întocmite actele procedurale pentru constatări de natură penală, după cum urmează:
- 3 constatări cu 3 autori în urma săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe;
- 4 constatări cu 3 autori în urma săvârşirii infracţiunii de furt;
- 1 constatare cu 1 autor în urma săvârşirii infracţiunii de distrugere;
De asemenea:
- 203 persoane au fost verificate în aplicaţia e-DAC, rezultatul fiind fără menţiuni operative;
- 112 persoane au fost testate cu aparatul drug-test, din care 1 pozitive;
- au fost reţinute 8 permise de conducere (dintre care 3 pentru consumul de substanţe, 1 pentru dreptul de a conduce suspendat şi 4 pentru alte fapte);
În ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost oprite din a participa la festival 22 de persoane, identificate având asupra lor substanţe interzise la deţinere.
Acţiunile de prevenire şi combatere nu au avut loc doar în zona de desfăşurare a festivalului, atenţia forţelor de ordine fiind concentrată şi pe parcările, restaurantele şi barurile din apropiere.
O atenţie deosebită a fost acordată asigurării primului-ajutor. Astfel, echipajele implicate în acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi de prim-ajutor din cadrul ISU Cluj şi Serviciului de Ambulanţă Cluj au acordat sprijin participanţilor, în următoarele situaţii:
- 105 traumatisme diverse (excoriaţii, contuzii etc.);
- alte 344 de cazuri cu afecţiuni medicale diverse (lipotimie, stări febrile, cefalee, hipertensiune arterială etc.).
Pentru 4 persoane, au fost necesare investigaţii suplimentare, fiind transportate la spital.
Mulţumim participanţilor care au ales să se bucure de muzică şi atmosfera într-un mod responsabil.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.