Comunicat de presă - Universitatea Politehnica Timişoara
Dacă în urmă cu 100 de ani Universitatea Politehnica Timişoara punea bazele Campusului Universitar Timişoara, acum face paşi mari în direcţia transformării acestuia într-unul verde, sustenabil şi inteligent, în concordanţă cu cerinţele noului secol. În acest sens, o serie de proiecte au demarat deja sau urmează să fie demarare, vizând modernizarea patrimoniului UPT, în concordanţă şi cu noile cerinţe privind eficienţa energetică.
Joi, 18 iulie 2024, la sediul Ministerului Educaţiei, alături de ministrul educaţiei, Ligia Deca, rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a semnat un contract de finanţare pentru modernizarea căminlor studenţeşti, în valoare totală de 4 milioane de euro.
Proiectul, finanţat prin PNRR, vizează modernizarea completă a căminelor studenţeşti. Pentru început, la căminele 1C şi 2C se are în vedere reamenajarea interioară, mărirea spaţiului locuibil, transformarea camerelor în module de tip apartament a câte două camere, două băi şi o chicinetă, modernizarea sistemelor de instalaţii HVAC şi electrice, refacerea termosistemului în vederea reducerii consumului de energie, instalarea de surse de energie regenerabilă (panouri fotovoltaice, panouri termice, pompe de căldură). În ideea de campus verde, şi celelalte cămine studenţeşti urmează să fie modernizate, cu prioritate cele cu camere individuale.
'Asigurarea celor mai bune condiţii pentru studenţii noştri s-a situat mereu în prim-planul preocupărilor noastre. Dacă în ceea ce priveşte modernizarea amfiteatrelor, a sălilor de curs şi a laboratoarelor, stăm destul de bine, acum a venit şi rândul căminelor studenţeşti. Nu pot decât să mă bucur şi să mulţumesc Ministerului Educaţiei pentru sprijinul oferit în implementarea acestui proiect. Contractul pe care tocmai l-am semnat este încă o investiţie foarte importantă şi necesară pentru UPT în vederea atingerii obiectivelor de sustenabilitate pe care ni le-am propus în Planul strategic al universităţii. Dacă şi până acum s-au realizat unele lucrări, acum vorbim despre un proiect amplu de modernizare a tuturor căminelor proprii', a declarat rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan.
Proiectul se alătura şi altor iniţiative, finanţate din fonduri publice sau din fondurile proprii ale UPT, care vizează aducerea Campusului Politehnicii la standardele secolului XXI, dintre care amintim vizează instalarea de panouri fotovoltaice pe 17 clădiri ale Universităţii Politehnica Timişoara (cămine studenţeşti, clădiri ale facultăţilor, clădiri administrative), modernizarea bazelor sportive, redeschiderea fostei cantine universitare, un monument istoric inaugurat în 1930, transformată acum în ARCHA, un centru de excelenţă în domeniul stiinţei materialelor şi a sustenabilităţii în design, prin experimentare şi generare de soluţii inovatoare, dar şi în schimbarea mentalităţii studenţilor, prin proiecte cum sunt cel de formare a unor comportamente responsabile privind consumul de energie sau cele derulate prin Campus Creativ.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.