logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timişoara

Două contracte de finanţare prin PNRR pentru dezvoltarea infrastructurii Universităţii de Vest din Timişoara (UVT), cu un buget total de 15 milioane Euro, semnate la Ministerul Educaţiei

La Ministerul Educaţiei au fost semnate două noi contracte de finanţare prin PNRR pentru dezvoltarea infrastructurii Universităţii de Vest din Timişoara (UVT), cu un buget total de 15 milioane Euro. Doamna ministră Ligia Deca, alături de domnul Alexandru Popa, prorector UVT responsabil cu legislaţia, conformitate, patrimoniul UVT, relaţia cu Senatul UVT şi comunitatea Alumni UVT, au semnat contractele de finanţare PNRR care vizează dezvoltarea infrastructurii de cazare a studenţilor.

Primul proiect, 'Construim pentru educaţie: Cămine studenţeşti ale viitorului', vizează construirea unui cămin studenţesc în Ghiroda, pentru 162 de studenţi ai UVT. Clădirea, cu 81 de camere şi o suprafaţă de 4.948 mp, va respecta standardele nZEB plus, cu consum de energie aproape de zero. Fiecare cameră va avea mobilier integrat, utilităţi complete, grup sanitar propriu şi balcon. Investiţia totală este de 52.958.278,79 lei, din care 47.235.636,22 lei finanţare nerambursabilă.

Al doilea proiect, 'Modernizarea şi eficientizarea energetică a căminelor studenţeşti ale UVT: C3, C15, C17', se concentrează pe modernizarea şi eficientizarea energetică a 1200 de locuri de cazare. Proiectul include izolarea termică, schimbarea tâmplăriei exterioare, modernizarea sistemelor de încălzire şi iluminat, şi instalarea echipamentelor fotovoltaice. Aceste intervenţii vor îmbunătăţi condiţiile de cazare, în special pentru studenţii din medii defavorizate, şi vor reduce costurile operaţionale ale universităţii. Valoarea investiţiei este de 26.326.900,88 lei, din care 23.623.880,03 lei finanţare nerambursabilă şi 2.703.020,85 lei contribuţia UVT

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: 'Timişoara va creşte accelerat în următorii ani prin investiţiile publice şi private care sunt în derulare, dar şi prin viitoarele investiţii, aflate deja la orizont. Printre acestea, proiectele cu finanţări PNRR contribuie la creşterea Timişoarei universitare. Cele două proiecte PNRR semnate la Ministerul Educaţiei, destinate noilor investiţii de infrastructură universitară la UVT, vor aduce progrese vizibile în capacităţile de cazare pentru studenţi, aducând un buget total de 15 milioane euro. Vom moderniza, pe de o parte, trei dintre căminele studenţeşti aflate în campusul universitar timişorean, cu un total de 1200 locuri de cazare incluse în proiect, şi vom construi un nou cămin studenţesc, cu 162 de locuri de cazare, în aria limitrofă oraşului. Ca localitate periurbană în care s-au anunţat mai multe investiţii universitare, Ghiroda devine un adevărat hub de utilităţi academice şi de cercetare, satelit universitar în ascensiune, important pentru strategia de creştere metropolitană a Timişoarei în următorii ani.'

__________

Horea Băcanu
Universitatea de Vest din Timişoara
Departamentul de Comunicare, Imagine şi Marketing Instituţional
Afisari: 34

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.