Comunicat de presă - PSD Iaşi
Luni, 22 iulie 2024, începând cu ora 10:00, se dă startul unei noi runde de înscrieri în cadrul Programului Rabla Plus, implementat de Administraţia Fondului pentru Mediu, urmând să se încheie pe 18 august a.c.. Aceasta se adresează pentru persoanele juridice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice.
Sumele alocate pentru această etapă de înscrieri sunt:
- persoane juridice - 240.000.000 lei;
- unităţi administrativ-teritoriale şi instituţiile publice - 120.000.000 lei.
'Preocuparea noastră pentru protejarea mediului înconjurător şi reducerea poluării se vede din numărul mare de proiecte şi programe pe care le implementăm la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor prin structurile aflate în subordine şi nu numai. Astfel, venim în sprijinul românilor, dar şi al instituţiilor publice prin oferirea unui sprijin financiar, sub forma unui ecotichet, în vederea achiziţionării unui autovehicul prietenos cu mediul, după cum urmează: 25.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta, 13.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP şi 13.000 lei pentru achiziţionarea unei motociclete electrice', a explicat Bogdan Balanişcu, secretar de stat în cadrul ministerului mediului, Apelor şi pădurilor şi preşedinte al Organizaţiei Municipale a PSD Iaşi.
Este important de ştiut că ecotichetul se acordă pentru achiziţionarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depăşeşte suma de 70.000 euro, cu TVA inclus.
În cazul instituţiilor publice şi al unităţilor administrativ-teritoriale, acestea beneficiază de ecotichet în cuantum de 120.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat.
În cadrul Programului Rabla Plus va fi organizată şi a III-a sesiune de înscriere, după cum urmează:
Etapa a III-a: 19 august - 19 septembrie 2024
- Persoane juridice - 100.000.000 lei
- UAT-uri şi instituţii publice - 100.000.000 lei
Etapa a III-a: 19 august - 25 noiembrie 2024
- Persoane fizice - 100.000.000 lei
Bogdan Balanişcu
Preşedinte PSD Mun Iaşi
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.