logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Poliţia Locală Timişoara

Acţiune a poliţiştilor locali în zonele centrelor comerciale - 54 de conducători auto care au parcat neregulamentar, majoritatea pe locurile destinate persoanelor cu dizabilităţi, şi 14 cerşetori depistaţi

Poliţiştii locali au desfăşurat o nouă acţiune pentru verificarea modului în care se respectă legislaţia referitoare la parcarea pe locurile special amenajate pentru persoanele cu dizabilităţi, principalele spaţii de acest gen vizate fiind de la cele supermarketuri, unde au existat şi sesizări de la cetăţeni cum că unii conducători auto staţionează pe acestea fără a avea acest drept. Acţiunea a vizat şi depistarea şi preluarea din stradă a cerşetorilor şi oamenilor străzii care fac gălăgie, mizerie, se strâng în grupuri şi deranjează ceilalţi cetăţeni. Astfel, în doar câteva ore, au fost aplicate un număr de 18 sancţiuni şi 36 de înştiinţări pe linie de oprire şi staţionare, conform Legii 448/2006 şi OUG 195/2002. Totodată, un număr de 14 persoane fără adăpost au fost identificate, preluate din stradă şi conduse la Centrul social Sfântul Francisc de pe Str. Telegrafului. În ceea ce priveşte parcarea pe locurile special amenajate pentru persoanele cu dizabilităţi, Poliţia Locală a mai efectuat acţiuni de prevenire în primă fază, prin care li s-a comunicat reprezentanţilor supermarketurilor din oraş că este necesar ca acestea să fie amenajate corespunzător normelor europene. Au fost constatate şi unele nereguli, care au fost aduse la cunoştinţa reprezentanţilor centrelor comerciale, pentru luarea de măsuri de remediere. Este vorba despre locaţia Selgros, unde vechile marcaje ale locurilor destinate persoanelor cu dizabilităţi se interpun cu cele noi, nefiind conforme, şi la Auchan din Calea Aradului, unde la anumite locuri marcajele sunt şterse, în acest caz parcarea urmând a fi reorganizată corespunzător. Reamintim că, potrivit legii, se sancţionează parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap, cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei şi ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.
Afisari: 34

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.