Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliţiei Române
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi, au documentat activitatea infracţională a unui bărbat, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi supunerea la muncă forţată sau obligatorie.
Din materialul probator administrat în cauză a reieşit că, începând cu anul 2010, acesta ar fi recrutat trei persoane vătămate majore, cu dizabilităţi şi, prin inducere în eroare cu privire la remuneraţia pe care urma să le-o remită, le-ar fi primit şi adăpostit la o fermă, situată într-o comună, din judeţul Iaşi, unde, prin acte de constrângere fizică şi psihică, le-ar fi exploatat, prin supunere la muncă forţată şi obligatorie.
Cercetările au mai stabilit că bărbatul ar fi acţionat cu autoritate deplină asupra persoanelor vătămate, pe care nu le-ar fi remunerat pentru activităţile prestate, privându-le totodată de cele mai elementare mijloace de subzistenţă, dar şi de acces la tratamentele medicale adecvate afecţiunilor de care suferă.
Ieri, 18 iulie 2024, au fost efectuate 2 percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace de probă.
Ulterior, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reţinerea bărbatului, pentru 24 de ore.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi, care a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Persoanele vătămate au intrat în managementul de caz al unei organizaţii nonguvernamentale specializate în asistenţa victimelor traficului de persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.