Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea
Campania Naţională Interinstituţională 'Împreună pentru o Vacanţă în Siguranţă!'
Campania 'Împreună pentru o Vacanţă în Siguranţă!' continuă să se desfăşoare pe parcursul verii, având ca scop creşterea gradului de conştientizare a riscurilor asociate vacanţei şi influenţei grupului de prieteni asupra elevilor.
În acest context, poliţiştii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea - Biroul Siguranţă Şcolară vor desfăşura zilnic activităţi specifice şi vor distribui pliante cu recomandările necesare pe care copiii şi părinţii trebuie să le aibă în vedere.
Principalul scop al acestei campanii îl constituie creşterea gradului de conştientizare cu privire la evenimentele negative în care pot fi implicaţi elevii pe perioada vacanţei de vară prin informarea şi înţelegerea rolului grupului de prieteni şi influenţa acestuia asupra comportamentelor, respectiv informarea părinţilor cu privire la situaţiile vulnerabile la car pot fi expuşi copiii.
Până la acest moment, au fost desfăşurate 9 activităţi în municipiul Râmnicu Vâlcea, localităţile Brezoi, Tomşani şi Stăneşti, fiind prezente aproximativ 500 de persoane în cadrul activităţilor desfăşurate.
Astăzi, 19 iulie 2024, poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţa Şcolară, împreună cu cei ai Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, dar şi cu reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vâlcea vor desfăşura activităţi specifice la complexul comercial Shopping City din municipiul Râmnicu Vâlcea.
Totodată, vor fi abordate subiecte cu privire la prevenirea şi combaterea fumatului; prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri şi substanţe psihoactive; consecinţele legale ale consumului de alcool şi ale substanţelor interzise în rândul minorilor (răspunderea contravenţională şi penală a minorilor).
Recomandări ale poliţiştilor:
Când vorbim de eveniment negativ ne referim la orice situaţie care poate avea urmări dăunătoare în plan comportamental, emoţional şi fizic şi poate afecta viaţa socială, familială şi educaţională a elevilor implicaţi.
*Pentru preîntâmpinarea implicării în astfel de evenimente vă recomandăm:
- Nu lega prietenii cu persoane care au un comportament antisocial, care te îndeamnă la lucruri rele.
- Nu întotdeauna când prietenii îţi spun că e OK, eşti în siguranţă.
- Nu răspunde la violenţă cu violenţă.
- Dacă eşti martorul unui fapte de violenţă, nu ţine secret, povesteşte-le părinţilor sau unei persoane care poate interveni în soluţionarea situaţiei.
- Nu primi cadouri / dulciuri de la persoane necunoscute şi nu le oferi informaţii despre unde locuieşti sau despre programul tău şi al părinţilor tăi.
- Dacă cineva te ameninţă sau te şantajează, spunând că le va face rău apropiaţilor tăi, povesteşte-le părinţilor, care vor găsi o rezolvare.
- Respingeţi propunerile cunoscuţilor de a participa la 'distracţii' ce presupun: consumul de tutun, alcool sau substanţe psihoactive. Fii 'COOL' spunând NU!
- Nu te juca pe partea carosabilă a drumurilor publice.
- Traversează numai prin locurile marcate, pe culoarea verde a semaforului şi asigură-te înainte de a o face.
- Nu folosi telefonul mobil atunci când traversezi.
- Atunci când te plimbi cu bicicleta asigură-te că aceasta funcţionează, că eşti echipat corespunzător, cunoşti şi respecţi regulile de circulaţie.
*Pentru părinţi vă recomandăm să discutaţi în permanenţă cu copiii dumneavoastră şi să le explicaţi:
- Că nu trebuie să răspundă la violenţă cu violenţă;
- Să evite frecventarea locurilor şi mediilor unde se consumă alcool, tutun sau substanţe psihoactive;
- Că nu trebuie să primească daruri de la persoane necunoscute şi nici să le ofere informaţii despre unde locuiesc sau programul dumneavoastră;
- Să nu se joace pe drumurile publice;
- Să nu se deplaseze cu bicicleta/rolele/skateboard-ul pe partea carosabilă a drumurilor publice;
- Să nu accepte invitaţia de a se urca în maşina unei persoane necunoscute;
- Să nu urce în lift cu persoane necunoscute, să nu se joace în locuri virane şi să evite zonele lăturalnice şi neiluminate;
- Să fie atenţi la 'lumea virtuală'. Să nu ofere date sau poze celor cu care vorbesc pe internet şi pe care nu-i cunosc în viaţa reală.
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.