Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Mehedinţi
Dr. Tr. Severin, 19.07.2024
Măsuri de ordine şi siguranţă publică la 'Severinul Estival'
În acest sfârşit de săptămână, jandarmii mehedinţeni vor fi la datorie şi vor acţiona atât independent cât şi în cooperare cu structurile Ministerului Afacerilor Interne în toată zona de competenţă teritorială.
Sâmbătă, 20 iulie a.c., jandarmii vor asigura măsurile de ordine si siguranţă publică pe perioada desfăşurării manifestărilor cultural-artistice dedicate evenimentului 'Severinul Estival 2024', ce vor avea loc în parcul central din municipiul Drobeta Turnu Severin.
Misiunile jandarmilor au în vedere asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică corespunzător, buna desfăşurare a manifestărilor ocazionate de aceste evenimente, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care pot duce la tulburarea ordinii publice, încălcarea normelor de convieţuire socială, precum şi depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit fapte antisociale.
Având în vedere faptul că la aceste manifestări se estimează participarea unui număr mare de persoane, atât organizatorii, cât şi participanţii, au obligaţia să respecte toate reglementările prevăzute de legislaţia în vigoare pentru prevenirea oricăror fapte ce pot afecta siguranţa cetăţenilor şi programul manifestărilor.
Participanţilor la aceste evenimente le recomandăm să evite implicarea în activităţi sau în acţiuni de natură să tulbure buna desfăşurare a acestora, să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate de forţele de ordine, să respecte indicaţiile organizatorilor, dacă sunt însoţiţi de copii să îi supravegheze cu atenţie, iar în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite cu încredere sprijinul jandarmilor prezenţi ori să apeleze numărul unic de urgenţă 112.
INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN MEHEDINŢI
Compartimentul Informare Relaţii Publice şi cu Publicul
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.