Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Interne
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a primit astăzi vizita unei delegaţii din Germania, condusă de domnul Holger Munch, preşedintele Oficiului Federal de Poliţie Judiciară (BKA) din R.F. Germania. În cadrul întâlnirii au fost abordate teme importante pentru ambele părţi, precum combaterea traficului de droguri, a traficului de persoane, a traficului de arme şi cooperarea poliţienească între România şi Germania.
Ministrul Predoiu a evidenţiat cooperarea poliţienească foarte bună cu autorităţile germane, subliniind în context că parteneriatele solide între agenţiile de aplicare a legii consolidează siguranţa colectivă. Astfel, ministrul român al Afacerilor Interne a menţionat că lupta împotriva criminalităţii organizate, a traficului de droguri, traficului de persoane, migraţiei ilegale, ce reprezintă priorităţi ale mandatului său, nu se poate realiza în mod eficient fără o cooperare strânsă la nivel european şi internaţional.
În paralel cu aspectele de natură operativă, Cătălin Predoiu a evidenţiat calendarul frecvent de contacte politice la nivel înalt, cel mai recent exemplu fiind vizita la Bucureşti a ministrului german federal de Interne, doamna Nancy Faeser, din data de 16 aprilie 2024, sau întâlnirile curente în contextul participării la Consiliile JAI.
'Priorităţile MAI în domeniul ordinii şi siguranţei publice stabilite anul trecut la începutul mandatului sunt combaterea traficului şi consumului de droguri, a migraţiei ilegale şi traficului de persoane, aderarea la Spaţiul Schengen şi lansarea unor procese de reformă instituţională a Poliţiei Române. Am alocat în domeniul combaterii drogurilor peste 300 de noi posturi în structurile specializate şi un buget de investiţii de 1 miliard de lei, în cadrul Foii europene de parcurs în combaterea drogurilor. Criminalitatea organizată acţionează transnaţional şi transfrontalier. Combaterea eficientă a criminalităţii transfrontaliere, inclusiv în materie de trafic de droguri şi migraţiune ilegală, trafic de persoane, presupune o cooperare poliţienească internaţională intensificată. Relaţia cu Germania este esenţială pentru noi şi dorim să o dezvoltăm în continuare. Mulţumim pentru sprijinul acordat Poliţiei Române şi pentru susţinerea Germaniei pentru aderarea României la Spaţiul Schengen. Discuţiile de astăzi cu Preşedintele BKA vor da un nou impuls acestei cooperări, inclusiv sub aspect operativ. Am instructat Poliţia Română să intensifice cooperarea cu BKA în combaterea traficului de droguri, a migraţiei ilegale şi a traficului de persoane', a declarat ministrul Predoiu.
În cadrul discuţiilor, partenerii germani au recunoscut standardele înalte ale Poliţiei Române şi au evidenţiat importanţa cooperării în combaterea tuturor formelor de criminalitate organizată transnaţională în actualul context geopolitic cauzat de războiul din Ucraina.
Preşedintele Oficiului Federal de Poliţie Judiciară a salutat cooperarea foarte bună derulată cu omologii români şi a indicat priorităţi similare în domeniul afacerilor interne. Şi în cazul Germaniei, o preocupare majoră o constituie traficul de droguri, astfel că autorităţile germane derulează o cooperare intensificată cu statele membre. Domnia sa s-a referit şi la criminalitatea informatică, o ameninţare internaţională în creştere, care trebuie abordată comprehensiv/holistic şi eficient, similar traficului de arme. Cooperarea naţională şi internaţională între diferitele autorităţi de aplicare a legii este un factor important de succes în combaterea criminalităţii.
Un alt subiect important abordat în cadrul reuniunii l-a constituit promovarea intereselor UE în cadrul diverselor agenţii internaţionale de cooperare poliţienească judiciară, precum INTERPOL. Agenţia se află într-un moment important al activităţii sale, cu schimbări preconizate a avea loc la mai multe niveluri de management şi reprezentare, astfel că o coordonare pe subiectele de interes comun a fost salutată.
Legat de dosarul Schengen, ministrul Predoiu a reafirmat obiectivul României de ridicare a controalelor la frontierele terestre interne subliniind faptul că România asigură un nivel ridicat de siguranţă cetăţenilor proprii, protejează adecvat frontierele şi gestionează eficient migraţia, exemplificând scăderea valorilor de migraţie ilegală cu aproximativ 83% la frontierele României. În acest scop, ţara noastră colaborează eficient cu Bulgaria, Ungaria şi Serbia.
'Am construit efortul diplomatic al MAI pentru aderarea la Spaţiul Schengen pe scăderea radicală a migraţiei ilegale la frontierele României şi pe intensificarea cooperării poliţieneşti internaţionale. Poliţia Română este o instituţie respectată de partenerii săi pentru profesionalism şi eficienţă. România este una dintre cele mai sigure ţări din Europa din punct de vedere al ordinii şi siguranţei publice, realitate confirmată şi de partenerii BKA. Anul trecut am făcut un pas important prin aderarea la Schengen cu frontierele maritime şi aeriene. Vom continua, alături de partenerii noştri, eforturile pentru aderarea şi cu frontierele terestre. Istoria Spaţiului Schengen confirmă că statele care de-a lungul vremii au aderat mai întâi cu una sau două frontiere, au aderat la scurt timp, inevitabil, complet. Procesul de aderare a României la Spaţiul Schengen este ireversibil, odată început, atât timp cât menţinem standardele la care am ajuns în combaterea migraţiei ilegale.'.
Partea germană a reafirmat sprijinul pentru aderarea deplină a României la Spaţiul Schengen.
Din delegaţia Ministerului Afacerilor Interne au făcut parte secretarii de stat Bogdan Despescu şi Cătălin Necula, şi Inspectorul General al Poliţiei Române, Benone Marian Matei.
BKA (Bundeskriminalamt) este Oficiul Central de Poliţie Judiciară din Germania, responsabil pentru combaterea infracţionalităţii grave şi organizate sub toate formele acesteia (droguri, fraudă cibernetică, spălare de bani, arme şi muniţii etc), a terorismului, criminalităţii cibernetice şi a oricăror infracţiuni cu valenţe transnaţionale. De asemenea, mandatul său acoperă şi subiecte mai ample, precum investigarea crimelor împotriva umanităţii. BKA oferă sprijin agenţiilor de aplicare a legii la nivel de land, coordonând eforturile naţionale şi internaţionale pentru combaterea criminalităţii.
BKA funcţionează ca un punct naţional central de contact pentru INTERPOL, EUROPOL şi SIS.
***
Ministerul Afacerilor Interne acţionează pentru protejarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului, apărarea proprietăţii publice şi private, protecţia civilă şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, menţinerea ordinii publice, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, respectarea regimului juridic la frontierele de stat, gestionarea statutului juridic al străinilor şi îndeplinirea altor atribuţii potrivit legii.
DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.