Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba
În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicaţiei eDAC, 401 de verificări de persoane şi 261 de verificări de autovehicule, pentru a preveni şi combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 139 de abateri de natură contravenţională, majoritatea la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice, care au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 40.245 de lei.
Au fost efectuate 69 de testări privind conducerea sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi au fost constatate 15 infracţiuni. Au fost reţinute 4 permise de conducere şi au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.
-
Reţinut pentru încălcare ordinului de protecţie
La data de 17 iulie 2024, poliţiştii Postului de Poliţie Lupşa au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de un bărbat de 57 de ani, din comuna Lupşa, care este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcarea ordinului de protecţie.
În sarcina bărbatului s-a reţinut faptul că, în dimineaţa zilei de 17 iulie, ar fi pătruns, fără drept, în curtea locuinţei unei femei, în vârstă de 56 de ani, din comuna Lupşa, încălcând astfel una dintre măsurile dispuse de Judecătoria Câmpeni, la data de 09 iulie 2024, printr-un ordin de protecţie, prin care era obligat să păstreze o distanţă de minim 100 de metri faţă de femeie.
Bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.
-
Mandat executat
La data de 17 iulie 2024, poliţiştii Postului de Politie Vinţu de Jos, au depistat şi reţinut un bărbat de 33 de ani, din comuna Vinţu de Jos, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis la data de 11 iulie 2024, de Judecătoria Alba Iulia.
Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de liberate de 4 ani şi o luna, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Acesta a fost depus în Penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepsei.
-
Infracţiune rutieră
La data de 17 iulie 2024, ora 13:15, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Teiuş, au identificat un minor, în vârstă de 17 ani, din Teiuş, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Bisericii din oraş, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere fără permis.
-
Ordin de protecţie provizoriu şi dosar penal pentru violenţă în familie
În seara zilei de 17 iulie 2024, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Zlatna au fost sesizaţi de către o femeie de 31 de ani, din oraş, cu privire la faptul că, în seara aceleiaşi zile, ar fi fost agresată de către concubinul său.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti, a rezultat că, pe fondul consumului de alcool şi al unor discuţii contradictorii, bărbatul ar fi devenit violent, agresând-o pe femeie precum şi pe alţi membri ai familiei, fără ca vreunul să aibă nevoie de îngrijiri medicale.
Faţă de bărbat a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie şi a fost emis ordin de protecţie provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, prin care i-a fost interzis să se apropie de membrii familiei sale.
Cercetările sunt continuate.
-
Accident rutier
La data de 17 iulie 2024, în jurul orei 14.26, pe DJ 670 C, în comuna Câlnic, un tânăr de 34 de ani din municipiul Curtea de Argeş, judeţ Argeş, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din comuna Şirineasa, judeţ Vâlcea.
În urma accidentului, o femeie în vârstă de 29 de ani şi un minor în vârstă de 8 ani, pasageri în primul autoturism, au fost răniţi uşor şi au fost transportaţi la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative, în ambele cazuri.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
-
Amplasarea radarelor în data de 19 iulie 2024
Drumul Naţional 1- Alba Iulia - Sântimbru -- Oiejdea - Galda de Jos - Teiuş - Aiud - Inoc - limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş - Cut - Cunţa - limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 - Săliştea -- Şibot - limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C - Sebeş -Petreşti - Săsciori
Drumul Naţional 74 - Ighiu - Zlatna - Feneş - Abrud -- Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 - Câmpeni - Gârda - Arieşeni
Drumul Naţional 75 - Baia de Arieş - Lupşa
Alba Iulia - Bulevardul Încoronării - Bulevardului Ferdinand I - strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş - strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir - strada Victoriei
Ocna Mureş - Războieni - Noşlac
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.