logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu

Sibiu/Agent de poliţie trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi complicitate la înşelăciune

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a finalizat cercetările efectuate într-o cauză penală cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu şi a dispus, la data de 03.07.2024, trimiterea în judecată a unui agent de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Sibiu Biroul Rutier, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, şi complicitate la înşelăciune.

În fapt, s-a reţinut că, în luna iulie 2019, agentul de poliţie şi-a încălcat atribuţiile de serviciu şi a întocmit un proces-verbal de constatare a contravenţiei în care a atestat în mod fals că o anumită persoană ar fi condus un autoturism şi ar fi acroşat un alt autoturism parcat regulamentar, după care a emis o autorizaţie de reparaţii în care a enumerat avariile celui de-al doilea autoturism.

Faptele au fost săvârşite la solicitarea unui cunoscut, inculpat în aceeaşi cauză, căruia i-a predat cele două documente întocmite în fals. Acesta a folosit înscrisurile falsificate pentru a induce în eroare asigurătorul, de la care a primit în mod necuvenit suma de 8000 lei cu titlu de despăgubire.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Afisari: 35

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.