Comunicat de presă - Senat
Preşedintele Senatului, Nicolae-Ionel Ciucă, a avut, astăzi, 17 iunie a.c., o întrevedere cu domnul Mohamed Ali Sabry, ministrul afacerilor externe al Republicii Democratice Socialiste Sri Lanka. În cadrul discuţiilor, au fost abordate subiecte de interes comun pentru ambele ţări, cu accent pe consolidarea relaţiilor bilaterale şi extinderea cooperării în diverse domenii.
Preşedintele Senatului a salutat decizia Guvernului din Sri Lanka de a deschide o ambasadă în România, considerând această iniţiativă o dovadă a unei bune colaborări bilaterale. Decizia este văzută ca reflectând dinamica ascendentă a relaţiilor bilaterale, oferind noi oportunităţi de colaborare în diverse sectoare.
Înaltul demnitar român a subliniat interesul României de a fundamenta dialogul şi cooperarea la nivel parlamentar. Acesta a exprimat dorinţa de a dezvolta o agendă comună în domeniile muncii, educaţiei, IT-ului şi securităţii cibernetice, gestionării situaţiilor de urgenţă, turismului şi cooperării la nivel portuar.
În cadrul întrevederii, s-a propus înfiinţarea unui grup de prietenie la nivelul Parlamentului României, care să devină baza pentru contactele şi dialogul regulat dintre parlamentarii celor două ţări. Acest grup este văzut ca un mijloc eficient pentru a facilita un dialog constant şi constructiv, sprijinind realizarea unor proiecte comune de succes.
Referindu-se la potenţialul de dezvoltare al comerţului bilateral, Nicolae-Ionel Ciucă a evidenţiat importanţa utilizării porturilor Constanţa şi Colombo ca centre de redistribuire a mărfurilor atât pe piaţa europeană extinsă, cât şi pe piaţa asiatică. Aceasta este văzută ca o oportunitate semnificativă de creştere a comerţului bilateral.
Preşedintele Senatului şi-a exprimat speranţa că întrevederea cu domnul Mohamed Ali Sabry va deschide noi punţi de colaborare şi va întări parteneriatul dintre România şi Sri Lanka, contribuind astfel la prosperitatea ambelor ţări.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.