logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Primăria Sectorului 3

3094 de acte de stare civilă au fost transcrise în Sectorul 3

Serviciul de Stare Civilă Sector 3 a înregistrat, de la începutul acestui an şi până în prezent, 3344 de solicitări pentru transcrierea certificatelor/extraselor de naştere, căsătorie sau deces. Dintre acestea, 3094 de documente au fost soluţionate.

Reamintim că proiectul 'Primăria non-stop' implementat la nivelul Sectorului 3 permite celor interesaţi să acceseze online inclusiv serviciile de stare civilă.

Persoanele aflate în situaţia de a transcrie certificate/extrase de stare civilă pot face rezervare de la distanţă pe site-ul instituţiei, www.primarie3.ro.

Programări online la Stare Civilă Sector 3

Persoanele care au dobândit cetăţenia română şi nu au avut niciodată domiciliul în România au posibilitatea programării online pentru depunerea cererilor privind transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă. De asemenea, persoanele care au carte de identitate cu domiciliul în Sectorul 3, prin acelaşi program, pot face rezervări pentru transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă.

Cum te poţi programa

Începând cu data de întâi a lunii anterioare celei pentru care se face rezervarea, pe site-ul www.primarie3.ro, trebuie accesată aplicaţia 'Programare transcrieri'.

Persoanele interesate trebuie să se asigure că îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea 119/1996 şi că deţin toate actele necesare transcrierii prevăzute de lege.

Formularul electronic solicită completarea tuturor câmpurilor prevăzute de aplicaţie, iar datele personale ale solicitantului (numele şi prenumele) se introduc
aşa cum rezultă din actul de identitate. După rezervare se va primi confirmarea programării, pe adresa de e-mail indicată, cu data şi ora la care se va depune cererea la Serviciul Stare Civilă (bd. Mircea Vodă nr. 5).

De reţinut!

Programarea este alocată unei singure persoane şi nu unei familii, iar în cazul minorilor cu certificat de redobândire a cetăţeniei române se va face programare separată pe numele titularului certificatului de stare civilă (numele şi prenumele minorului).

Neconformitatea datelor înscrise în rubricile din formularul de programare cu datele care rezultă din actele prezentate şi/sau lipsa tuturor actelor necesare duc la anularea rezervării.

Prin continuarea procedurii de programare online solicitantul este de acord cu prelucrarea datelor personale în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001.

Acest demers se înscrie în strategia de digitalizare şi transparentizare a activităţii demarată de Primăria Sectorului 3 cu scopul eficientizării relaţiei dintre autoritate şi cetăţean.

Serviciul Presă
Afisari: 61

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.