logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad

Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La data de 16.07.2024 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a formulat o propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile faţă de inculpatul V.C. cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, faptă prev. de art. 193 alin. (2), alin. (2)1 lit. c) şi d) C.pen, fapta constând în aceea că, la data de 15.07.2024, în jurul orei 22:00, în timp ce se afla pe terasa Market Caffe to Go din parcarea de autocamioane DAF de pe DN7 Arad, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a înjughiat-o cu un cuţit în spate şi în antebraţ pe persoana vătămată S.D., cauzându-i acesteia leziuni pentru care au fost necesare 12-14 zile de îngrijiri medicale.

Propunerea a fost admisă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad, dispunându-se arestarea inculpatului.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a tragerii la răspundere penală a autorului. Facem precizarea că urmărirea penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Afisari: 22

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.