Comunicat de presă - Muzeul Naţional Brukenthal
Anicius Manlius Torquatus Severinus Boethius, cunoscut ca 'ultimul filosof roman şi primul teolog scolasticË, s-a născut la Roma în jurul anului 480 e.n., în nou-înfiinţatul regat ostrogot al Italiei condus de Odoacru. Rămas fără tată încă de mic, Boethius a fost adoptat de Quintus Aurelius M. Symmachus, un patrician roman, patron al învăţăturii, consul şi preşedinte al senatului roman.
În acest context, al unei creşteri în înalta societate romană, Boethius a avut parte de o educaţie exemplară. A fost consul de trei ori, prima dată la doar 25 de ani, consilier al regelui Teodoric cel Mare şi, nu în ultimul rând, un polimat extrem de apreciat şi respectat. Astăzi este considerat unul dintre principalii transmiţători ai ştiinţei şi filosofiei antice greceşti în societăţile europene medievale şi fondatorul scolasticismului.
Despre faima, erudiţia şi viaţa lui Boethius au circulat de-a lungul timpului mai multe poveşti. Una dintre ele ne spune că regele Burgundiei, Gundobad, i-a cerut regelui Italiei de atunci, Teodoric cel Mare, să îi ofere cadou ceasurile inventate de Boethius; ceasuri pe care regele burgund le văzuse într-o călătorie la Roma, când l-ar fi cunoscut şi pe tânărul erudit.
Se spune că Boethius a vrut să traducă din greacă în latină întreaga operă a lui Platon şi Aristotel, pe care i-a metabolizat oricum în doctrina creştină. S-a angajat de asemenea în traducerea altor autori antici, printre care Nichomachus (aritmetică), Euclid (geometrie), Ptolemeu (astronomie). Deşi multe dintre scrierile lui nu s-au păstrat până în prezent, de-a lungul Evului Mediu, operele sale au fost utilizate intens în curriculumul universitar, inclusiv cea mai intimă şi personală scriere a sa, Consolarea filosofiei (523 e.n.).
De ce personală? Din cauza contextului excepţional în care a fost scrisă, închisoarea din Pavia, unde fusese întemniţat sub acuzaţii de trădare a regelui, necromanţie etc. Anii de detenţie, încheiaţi cu execuţia sa, l-au împins pe Boethius să mediteze şi să scrie în continuare despre bine şi rău, predestinare şi liberul arbitru, fericire, divinitate ş.a. A făcut asta sub forma unor dialoguri purtate de el cu Filosofia, personificată de o femeie.
Samuel von Brukenthal avea în bibliotecă mai multe ediţii cu această scriere a lui Boethius: Strasbourg 1504, Amsterdam 1640, Leiden 1671, Leipzig 1753 şi Nurnberg 1473, cea mai veche dintre ele, tipărită de Anton Koberger. Aceasta este de altfel prima carte bilingvă în latină-germană din atelierul său şi printre cele mai vechi din Europa.
Samuel von Brukenthal a intrat în posesia acestei importante ediţii înainte de anul 1780, achiziţionând-o cel mai probabil din Viena. Conform unui manuscris din Arhiva de Casă Brukenthal - unde ediţia apare cu menţiunea sine loco & anno (nu se ştia că este ediţia princeps) - se pare că baronul a reuşit să cumpere această carte pentru suma foarte avantajoasă de doar 4 florini şi 30 de creiţari.
Pe lângă textul operei propriu-zise, această ediţie princeps a lui Koberger din Consolarea filosofiei conţine şi comentariile unui alt scolastic reprezentativ pentru cultura europeană medievală, Toma de Aquino (m. 1274). Superba ediţie, cu iniţialele ei iluminate, prelungite cu ornamente florale intens colorate, poate fi admirată în palatul Brukenthal din Piaţa Mare în intervalul 17 iulie - 18 august.
Vă aşteptăm cu drag!
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.