Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei Justiţiei Penale Internaţionale, prilejuită de adoptarea, la 17 iulie 1998, a Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale (CPI), moment istoric în dezvoltarea justiţiei penale internaţionale.
Astfel, România reafirmă susţinerea fermă pentru activitatea CPI şi pentru realizarea mandatului acestei instanţe penale internaţionale.
CPI are un rol esenţial în combaterea impunităţii pentru cele mai grave infracţiuni care preocupă comunitatea internaţională, dezvoltarea dreptului internaţional penal şi promovarea unei culturi a respectului pentru principiile statului de drept în plan global.
România va continua să susţină eforturile menite să contribuie la sprijinirea CPI pentru îndeplinirea mandatului său şi la protejarea independenţei acestei instanţei internaţionale.
Informaţii suplimentare
În prezent, 124 de state sunt părţi la Statutul CPI, singura instanţă penală internaţională permanentă. România a semnat Statutul CPI la data de 7 iulie 1999 şi l-a ratificat prin Legea nr. 111 din 28 martie 2002.
Curtea are competenţa asupra infracţiunii de genocid, crimelor împotriva umanităţii, crimelor de război şi crimei de agresiune, jurisdicţia Curţii fiind complementară jurisdicţiilor naţionale.
România s-a implicat, încă din perioada interbelică, în dezvoltarea dreptului internaţional penal, fiind unul dintre principalii promotori ai înfiinţării unei curţi penale internaţionale permanente, prin activitatea prodigioasă a diplomatului şi juristului Vespasian Pella.
Cu prilejul alegerilor desfăşurate la 4 decembrie 2023, Prof. Iulia Motoc a fost aleasă, în premieră pentru România, în funcţia de judecător al CPI.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.