Comunicat de presă - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei
Ministrul Adrian-Ioan Veştea a semnat, astăzi, 18 noi contracte de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii 'Anghel Saligny', în valoare totală de 294.193.915,93 de lei.
Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează modernizarea infrastructurii rutiere, dar şi înfiinţarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a reţelelor de canalizare menajeră şi a sistemelor de distribuţie a gazelor naturale.
'Încurajez toţi primarii, indiferent de judeţul în care se află, să identifice problemele cu care se confruntă comunităţile pe care le conduc şi să acceseze fondurile naţionale disponibile, pentru a veni cu soluţiile potrivite. Totodată, reiterez disponibilitatea mea şi a experţilor din cadrul Ministerului Dezvoltării de a sprijini, prin mijloacele de care dispunem, orice iniţiativă a unui reprezentant local în acest sens', a precizat ministrul Adrian-Ioan Veştea.
Serviciul Comunicare
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.