Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

COMUNICAT DE PRESĂ

La data de 17.08.2022 domnul Preşedinte Emil Constantinescu a vizitat sediul Secretariatului Internaţional Permanent al Reţelei Universităţilor de la Marea Neagră.

Vizita domnului Preşedinte Emil Constantinescu a fost prilejuită de participarea Domniei Sale la lucrările Atelierului Internaţional cu tema "Dimensiunea Culturală a Porturilor din zona Mării Negre şi a Dunării".

Evenimentul se înscrie în ciclul de activităţi menite să pregătească certificarea unei Rute Culturale Europene pe tema "Oraşe-Porturi în Spaţiul Istro-Pontic".

La lucrări au participat reprezentanţi ai administraţiilor portuare, ai mediului de afaceri, experţi şi specialişti din Institute de Cercetare şi Universităţi din România, Bulgaria şi Ucraina.

Au fost evaluate proiectele cu dimensiune culturală, dezvoltate cu participarea Administraţiei Portuare, activităţile de cercetare ştiinţifică, inovare şi turism în zona Dunării şi a bazinului de vest al Mării Negre.

S-au prezentat oportunităţi de finanţare pentru proiecte care să scoată în evidenţă aspecte de inovare şi cooperare între diferitele tipuri de entităţi în această zonă.

În alocuţiunea Domniei Sale, dl Preşedinte Emil Constantinescu a prezentat viziunea cu privire la promovarea spaţiului Dunăreano-Pontic şi necesitatea unei cooperări strânse între mediul academic, comunitatea de afaceri şi instituţiile administrative.

În cadrul vizitei la sediul Secretariatului Internaţional Permanent al Reţelei Universităţilor de la Marea Neagră, au fost evaluate proiectele de cooperare cu Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului (ISACCL) şi Universităţile din zona Mării Negre, precum şi promovarea de proiecte sub egida Academiei Mondiale pentru Artă şi Ştiinţă - World Academy of Art and Science (WAAS).

Domnul Preşedinte Emil Constantinescu a inaugurat Cartea de Onoare a Secretariatului Internaţional Permanent al Reţelei Universităţilor de la Marea Neagră.

Pentru detalii suplimentare: Secretariatul Naţional Român al RUMN

Tel: 0241 606462 sau email: [email protected]

Data 17.08.2022

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.