Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la colaborarea Ministerului Sănătăţii cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii în vederea implementării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR), facem următoarele precizări:

În cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (Componentele C12 - Sănătate şi C7.I3 - Digitalizare), aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului Uniunii Europene din 3 noiembrie 2021, coordonatorii de reforme şi investiţii sunt responsabili de îndeplinirea ţintelor şi jaloanelor aferente, fiind recomandată utilizarea asistenţei tehnice furnizate de organizaţii şi instituţii internaţionale, respectiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Banca Europeană pentru Investiţii şi Banca Mondială.

Conform anexelor de cost aprobate în cadrul PNRR, pentru componenta de asistenţă tehnică s-a prevăzut un buget total general de aproximativ 50 milioane de euro. Aceste resurse financiare fac parte din categoria "granturi nerambursabile", acordate României de Uniunea Europeană.

În perioada decembrie 2021 - februarie 2022, Ministerul Sănătăţii a efectuat consultări cu organizaţiile şi instituţiile internaţionale incluse în PNRR, respectiv Banca Mondială, Banca Europeană pentru Investiţii şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). OMS şi-a asumat integral furnizarea de asistenţă tehnică pentru implementarea jaloanelor aferente Reformei 1, Reformei 3 şi Componentei 7. I3 din cadrul PNRR.

În urma acestor consultări, în vederea îndeplinirii jaloanelor specifice reformelor de sănătate publică, Ministerul Sănătăţii a înaintat Guvernului României Memorandumul privind Aprobarea negocierii şi semnării contractului pentru asistenţă tehnică dintre Ministerul Sănătăţii şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a fost aprobat în data de 24 mai 2022.

În baza mandatului acordat de Guvern, Ministerul Sănătăţii a purtat negocieri cu reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, bugetul alocat asistenţei tehnice de specialitate pentru Reforma 1, Reforma 3 şi C7.I3 - Digitalizare fiind în cuantum de 21,25 milioane de euro pentru perioada 2022-2026, reprezentând 42% din bugetul total disponibil pentru asistenţă tehnică.

De asemenea, menţionăm că, în vederea îndeplinirii tuturor jaloanelor specifice investiţiilor în infrastructura de sănătate (ex: Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii Spitaliceşti - ANDIS), Ministerul Sănătăţii va purta negocieri suplimentare cu organizaţiile internaţionale de profil (Banca Mondială şi Banca Europeană de Investiţii). Pentru coordonarea investiţiilor în infrastructura de sănătate, Ministerul Sănătăţii utilizează în prezent asistenţă tehnică internaţională oferită de Banca Europeană de Investiţii prin intermediul acordului BEI-PASSA.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.