Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Aplauze binemeritate pentru participanţii la Atelierele de dezvoltare personală prin actorie, organizate de Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu

Participanţii primei serii de "Ateliere de dezvoltare personală prin actorie", organizate de Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, au prezentat rodul muncii lor în faţa spectatorilor prezenţi la reprezentaţiile finale. Copiii înscrişi la Atelierele de actorie au interpretat rolurile personajelor shakespeariene din cunoscutele piese de teatru "Hamlet, Prinţul Danemarcei", "Romeo şi Julieta", "Othello", "Îmblânzirea Scorpiei" şi "Visul unei nopţi de vară".

Activităţile atelierelor, oferite gratuit de biblioteca publică sibiană, ale cărei acţiuni sunt posibile cu finanţare din partea Consiliului Judeţean Sibiu, s-au desfăşurat pe parcursul a două module, sub îndrumarea actorului şi muzicianului Lucian Dragotă, care i-a coordonat pe tinerii participanţi.

Toţi cei prezenţi la spectacolele finale i-au urmărit cu bucurie şi interes pe micii actori care au interpretat cu talent şi seriozitate partiturile scenice atribuite - Puk, Hamlet şi Ofelia, Romeo şi Julieta, Othello şi Desdemona, Petruchio şi Katharina. Susţinuţi atent de îndrumător, participanţii au reuşit să ofere publicului prezent momente vibrante, încărcate de emoţie, suspans şi amuzament. Prestaţiile artistice ale participanţilor pasionaţi de actorie au fost recompensate nu doar cu diplome de absolvire, ci şi prin aplauze generoase şi îmbrăţişări călduroase.

"Atelierele de dezvoltare personală prin actorie" reprezintă o iniţiativă a Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu, derulată prin intermediul Compartimentului pentru Copii şi Tineret. Demersul este susţinut pro bono de Lucian Dragotă, actor şi muzician profesionist, reprezentant al Şcolii de actorie New Talent şi colaborator al Bibliotecii ASTRA.

Pentru cei interesaţi, o nouă serie a Atelierelor de actorie dedicate membrilor comunităţii sibiene va începe în curând. Grupele sunt stabilite în funcţie de categoria de vârstă: - copii (9 - 13 ani); - adolescenţi (14 - 18 ani); - adulţi (peste 18 ani). Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu oferă gratuit câte 12 locuri pentru fiecare grupă de participanţi.

Informaţii suplimentare referitoare la "Atelierele de dezvoltare personală prin actorie" se regăsesc online sau se pot obţine la sediul central al Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu - Compartimentul pentru Copii şi Tineret (str. George Bariţiu, nr. 7, et. 1, tel. 0269 210 551, int. 108).

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.