logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Muzeul Județean Botoșani

Expoziția 'Arta... la feminin', ediția a VI-a

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 8-29 martie 2025, în spațiul Galeriilor de Artă 'Ștefan Luchian' Botoșani, expoziția națională 'Arta... la feminin'.

Invitata de onoare a evenimentului este artista Marinela Măntescu Isac, membru U.A.P.R. București.

Expoziția, ajunsă la cea de-a VI-a ediție, este organizată de Societatea Culturală 'Expo-Art' Botoșani și este dedicată doamnelor artei românești contemporane. Evenimentul are rolul de a aduce pe simeze cele mai recente lucrări de artă vizuală semnate de artiste din diverse școli și generații din întreg arealul românesc, dar și de a valorifica expozițional patrimoniul valoros deținut de instituția muzeală botoșăneană.

Din 2020, de la debutul evenimentului, fiecare ediție a fost dedicată unei artiste ale cărei lucrări se regăsesc în pinacoteca botoșăneană. Ediția din acest an este dedicată artistei Ligia Macovei (1916-1998), cunoscută pictoriță și graficiană, care s-a afirmat pe scena graficii românești cu desenele realizate pentru ilustrarea liricii eminesciene. A avut o contribuție însemnată și la ilustrarea versurilor lui Tudor Arghezi, cele mai reprezentative creații de acest fel figurând în volumul 'Poezii' (Editura Minerva, 1970).

Artista a expus la numeroase saloane naționale, dar și la Bienala de la Veneția din 1956. De-a lungul carierei, a avut expoziții personale la: Roma, Galleria Penelope (1962); Teheran, Galeria de Artă Negar (1964), cu aproximativ 80 de lucrări de pictură în ulei, guașă și desene în tuș; Viena, Kunstlerhaus (1965); Tunis, Galeria I Information (1975). A participat și la numeroase expoziții de grup organizate în străinătate.

Ligia Macovei a fost conferențiar la Institutul de Arte Plastice din București, iar în 1958 a îndeplinit funcția de delegat permanent al Republicii Populare România pe lângă UNESCO (Paris), fiind numită și comisar al pavilionului românesc la cea de-a XXIX-a Bienală de la Veneția. În 1964, a primit o mențiune specială la târgul de Carte de la Leipzig, pentru volumul ilustrat 'Poezii', de Mihai Eminescu.

Pe simeze, alături de lucrări semnate de Ligia Macovei, vor fi expuse peste 90 de opere realizate în diverse tehnici: pictură, grafică, tehnică mixtă, dar și artă decorativă, artă textilă și fotografie, cu o tematică ce cuprinde toate genurile, de la arta figurativă (portret, peisaj, natură statică, compoziții) la arta abstractă. Lista artistelor participante va completa ulterior afișul.

În cadrul vernisajului, care va avea loc sâmbătă, 8 martie 2025, ora 11.30, cei prezenți vor putea audia un minirecital de vioară, susținut de Alesia Șchiopu și Maria Roman, eleve la Liceul de Artă 'Ștefan Luchian' din Botoșani. Curatorii evenimentului: Ana Coșereanu și Liviu Șoptelea.

Intrarea la vernisaj și în perioada vizitării expoziției este gratuită. Vă așteptăm!

Afisari: 68

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].