Sibiu: Aproximativ 120 de expozanți la Târgul de Crăciun, care se deschide vineri
Târgul de Crăciun din Sibiu se deschide vineri, 13 noiembrie, în Piața Mare, cu aproximativ 120 de expozanți din România, Italia și Ungaria, produse artizanale, preparate tradiționale și o scenă mai mare pentru spectacole, au anunțat luni organizatorii, printr-un comunicat de presă.
Aproximativ o treime dintre expozanți participă pentru prima dată, iar 40% provin din județul Sibiu, potrivit sursei citate.
'Interesul expozanților pentru participare a fost cel mai ridicat de până acum, însă organizatorii au ales să păstreze numărul acestora la un nivel similar celui de anul trecut și să acorde prioritate calității și varietății ofertei', se arată în comunicatul de presă.
Printre noutăți se numără decorațiunile din rășină și sticlă topită, căsuțele sibiene din lemn pictate manual, hainele brodate și jucăriile realizate prin imprimare 3D.
Oferta gastronomică include lichiu copt pe vatră, pită de casă, pogăcele cu jumări, sandvișuri cu carne de porc gătită lent și trufe, alături de preparatele tradiționale.
O scenă mai mare, amplasată în centrul Pieței Mari, va găzdui concerte și spectacole în cadrul programului 'Capitala Crăciunului', cofinanțat de Primăria Sibiu.
'Avem expozanți noi, produse pe care vizitatorii nu le-au mai întâlnit aici și o Piață Mare regândită, dar am păstrat atenția pentru confortul celor care ne trec pragul', a declarat organizatorul Andrei Drăgan Răduleț.
Ajuns la ediția cu numărul 19, Târgul de Crăciun din Sibiu a primit în acest an distincția europeană 'Excellent European Christmas Market', acordată de European Excellent Christmas Market Association (EECMA).
Evenimentul, organizat de Asociația Events for Tourism, va fi deschis până duminică, 3 ianuarie 2027. Accesul este gratuit. AGERPRES/(AS - redactor: Isabela Paulescu, editor: George Onea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Primarul municipiului Baia Mare cere demisia directoarei adjuncte a unei școli vizitate de fostul edil
Primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș, a cerut public demisia directoarei adjuncte a Școlii 'Lucian Blaga', pe care o acuză că a permis accesul fostului edil Cătălin Cherecheș în incinta unității de învățământ și a angrenat un grup de copii într-un exercițiu de imagine pentru acesta. 'Cer demisia Mari
Olguța Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II: Viitoarea criză mondială va fi a apei potabile; Craiova nu va avea probleme
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducțiune Isvarna II - Craiova, că viitoarea criză mondială va fi cea a apei potabile, însă municipiul nu se va confrunta cu această problemă cel puțin 100 de ani, datorită noii investiții, care permite alimentarea orașului cu apă de izvor din zona montan
Dâmbovița: Parteneriat inițiat de prefectură cu sindicate, patronate și instituții deconcentrate pentru dezvoltarea economică a județului
Prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, a anunțat, vineri, că membrii Comisiei de Dialog Social au convenit asupra realizării unui parteneriat extins între autorități, sindicate și mediul de afaceri, menit să sprijine dezvoltarea economică a județului, să reducă birocrația și să faciliteze accesul firmelor la oportunități de finanțare și dezvoltare.
Olt: Fântâni arteziene și zonă de promenadă pe bulevardul central al Slatinei vor fi amenajate printr-un proiect cu fonduri UE
Centrul civic al municipiului Slatina va intra într-un amplă reabilitare printr-un proiect finanțat cu fonduri europene în valoare de aproximativ 60 de milioane de lei, pe tronsonul de bulevard dintre magazinul Oltul și Poștă urmând ca asfaltul să fie înlocuit cu pavaj, iar în zilele de weekend circulația mașinilor să fie oprită și zona
Bihor: De Ziua Națională, 'România ne unește', spectacol de muzică populară și tradiții la Oradea
Artiști îndrăgiți din mai multe regiuni ale țării vor urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea, luni, 30 noiembrie, în cadrul spectacolului 'România ne unește', dedicat Zilei Naționale a României, a informat vineri, într-un comunicat, Visit Oradea.
Acord de cooperare între municipiul Vaslui și municipiul Bălți din Republica Moldova
Consilierii au aprobat, vineri, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local, proiectul de hotărâre privind încheierea unui acord de cooperare între municipiului Vaslui și municipiul Bălți din Republica Moldova. Potrivit autorităților, înfrățirea dintre cele două localități s-a făcut în urma unei propuneri făcute
Sibiu: Primăria Rășinari îi îndeamnă pe localnici să voteze duminică la referendumul privind exploatările miniere
Primăria comunei Rășinari, învecinată cu municipiul Sibiu, îi îndeamnă pe locuitori să participe duminică, 8 noiembrie, la referendumul local consultativ privind exploatările miniere, organizat în contextul proiectului de exploatare a rocilor magnezitice din perimetrul Valea Dobra, pentru care administrația locală a emis recent un certificat de urbani
Sector 1: Piață volantă, în weekend, în Piața Amzei
O piață volantă este organizată, de vineri până duminică, în Piața Amzei, lângă Teatrul Ion Creangă, de unde cei interesați pot cumpăra produse proaspete, direct de la producători. Primăria Sectorului 1 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că vizitatorii pot găsi la tarabe fructe și legume de sezon, gutui, varză, brânzeturi
Bihor: Sănătatea publică și calitatea vieții urbane se apără și prin deratizarea periodică a orașelor
Sănătatea unui oraș nu înseamnă doar străzi curate, spații verzi și infrastructură modernă, ci și prevenirea riscurilor sanitare, deratizarea periodică fiind una dintre măsurile mai puțin vizibile, dar importante pentru confortul și siguranța locuitorilor, a declarat, pentru AGERPRES, primarul municipiului Oradea, Florin Birta. La Oradea
Rusia va utiliza un vaccin autohton împotriva cancerului, CaTeVac, începând din 2027
Rusia va începe să utilizeze în 2027 vaccinul său împotriva cancerului CaTeVac, dezvoltat pe plan intern și bazat pe celule dendritice, pentru tratarea pacienților cu sarcoame ale țesuturilor moi, a anunțat joi biroul viceprim-ministrului Tatyana Golikova, informează agenția de presă Xinhua. Studiile preclinice ale acestui vaccin au fost fina
Primăria Vaslui a recepționat un drum în valoare de peste 35 de milioane de lei, modernizat prin Programul 'Anghel Saligny'
Primăria municipiului Vaslui a recepționat, joi, un drum din suburbia Moara Grecilor, modernizat prin Programul Național de Investiții 'Anghel Saligny', cu o valoare de peste 35 de milioane de lei. Investiția a presupus modernizarea a peste 11 kilometri de drum, extinderea sistemului de canalizare a apei pluviale, execuția trotuarelor
Sector 6: Primăria intenționează să le ofere șoferilor o alternativă la bulevardul Iuliu Maniu
Primăria Sectorului 6 intenționează să reducă aglomerația din vestul Sectorului 6 și să le ofere șoferilor o alternativă la bulevardul Iuliu Maniu, în prezent problema fiind că șoferii care vin de pe strada Preciziei și vor să ajungă pe Autostrada A1 sunt nevoiți să întoarcă pe acest bulevard, a anunțat primarul Paul Moldovan. El a
Sector 2: Proiect privind grădini, activități educaționale și promovarea economiei circulare
Un proiect ce înseamnă pentru comunitatea Sectorului 2 grădini, activități educaționale, promovarea compostării și economiei circulare a fost selectat pentru finanțare prin programul european URBACT IV, iar autoritatea locală va avea rolul de lead partner, coordonând o rețea formată din șapte organizații din România, Italia, Polonia, Grecia, Spania,
Harghita: Starea de alertă - prelungită cu 30 de zile la Praid; prefectul spune că nu mai există un pericol pentru comună
Starea de alertă în comuna Praid a fost prelungită cu încă 30 de zile, a anunțat, miercuri, prefectul județului Harghita, Petres Sándor, care a explicat că măsura este necesară până la realizarea lucrărilor de punere în siguranță a zonei afectate. Prefectul a declarat, într-o conferință de presă, că starea de alertă este pr











