Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție
Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție.
''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o decizie asumată și firească, în contextul în care Partidul Național Liberal a hotărât să intre în opoziție. Am ajuns în funcțiile de subprefect și, ulterior, de prefect datorită încrederii pe care colegii mei din PNL mi-au acordat-o. Le mulțumesc pentru această încredere și pentru șansa de a reprezenta județul Vrancea'', a transmis Liviu Macovei, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Macovei a precizat că își încheie mandatul după aproape un an și două luni în funcția de subprefect și aproape șase luni ca prefect, perioadă în care, susține acesta, a încercat să își exercite atribuțiile ''cu seriozitate, corectitudine și respect față de oameni''.
În mesajul său, acesta le-a mulțumit angajaților Instituției Prefectului și conducerilor instituțiilor din Colegiul Prefectural pentru colaborare, adresând mulțumiri speciale reprezentanților ISU Vrancea și Inspectoratului de Jandarmi Județean.
''Nu am pretenția că am făcut totul bine. Au fost lucruri care puteau fi făcute mai bine și probleme pe care mi-aș fi dorit să le rezolvăm mai repede. Dar am încercat să fiu corect, să ascult și să nu uit niciodată că în spatele fiecărei decizii sunt oameni. Dincolo de funcții, rămân oamenii pe care i-am cunoscut, relațiile construite și respectul câștigat prin muncă. Acestea sunt lucrurile pe care le iau cu mine'', a mai afirmat el.
Liviu Macovei a fost numit prefect al județului Vrancea în aprilie 2026. Fostul prefect a anunțat că va continua să se implice în viața comunității și în activitatea PNL.
Demisia acestuia vine în contextul deciziei conducerii PNL ca demnitarii susținuți de partid să își depună mandatele, odată cu intrarea formațiunii în opoziție. AGERPRES / (AS - redactor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Liviu Macovei / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime
Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim
Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6
Arad: Festival de toamnă pentru florarii din Curtici, care în trecut cultivau roșii
Administrația locală din Curtici organizează, în perioada 24 - 25 octombrie, un festival de toamnă la care vor fi celebrați florarii locali, mulți dintre aceștia fiind în trecut cultivatori de roșii în sere și solarii, dar care s-au reprofilat. Festivalului Florilor de Toamnă va fi organizat în centrul orașului și are c
Titan Pumpkin Fest, cu cinci tone de dovleci, muzică și jocuri de Halloween, la sfârșitul acestei săptămâni
Cea de-a IV-a ediție a Titan Pumpkin Fest va avea loc de vineri până duminică în Parcul Titan, în zona scenei și la Calul Titanilor. De la sculptatul și decoratul dovlecilor, la pictură, creații handmade, delicii culinare și experiențe interactive, festivalul propune trei zile în care atmosfera de toamnă și spiritul Hal
Vaslui: Primarul de Poienești, Nelu Caragață (PSD) - fără mandat după o condamnare pentru fapte de corupție
Prefectul județului Vaslui a semnat, joi, ordinul de încetare a mandatului pentru primarul social-democrat al comunei Poienești, Nelu Caragață, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție. 'Am semnat Ordinul prin care se constată încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului
Sector 1: Licitație pentru achiziția a nouă autovehicule hibride, în valoare estimată de 1 milion de lei
Primăria Sectorului 1 a anunțat, joi, pe SEAP licitație pentru achiziția a nouă autovehicule hibride, în valoare totală estimată de 1.064.380 lei. 'Achiziția publică are ca obiect furnizarea, transportul și livrarea a nouă autovehicule hibrid, noi și neînmatriculate anterior, dintre care șapte autovehicule vor fi destinate Sectorului 1 al Munic
Galați: CJ extinde parteneriatul cu regiunea franceză Nouvelle-Aquitaine în domeniile sănătății, cercetării și dezvoltării economice
Consiliul Județean (CJ) Galați va extinde colaborarea cu regiunea franceză Nouvelle-Aquitaine în domeniile sănătății, cercetării, industriei navale, viticulturii, educației și culturii, în urma unei misiuni oficiale desfășurate la Bordeaux, în perioada 5-9 octombrie, informează, joi, instituția. Potrivit unui comunicat de presă al CJ Galați,
Sondaj lansat de PMB: 'Lăsăm frunzele în parcuri sau le strângem?'
Primăria Capitalei a lansat un sondaj pe tema modului de întreținere a spațiilor verzi și îi invită pe bucureșteni să precizeze dacă frunzele căzute ar trebui sau nu strânse toamna. 'E una dintre dezbaterile care revine în fiecare toamnă. Frunzele căzute au un rol important în natură, dar în parcurile Bucureștiului, folo
Primăria Capitalei anunță selecții pentru posturile de membru în CA la cinci companii municipale
Primăria Capitalei anunță selecții pentru ocuparea posturilor de membru în consiliul de administrație la nivelul a cinci companii municipale. Anunțurile au fost publicate pe site-ul PMB: https://pmb.ro/interes-public/arhive/get-publi
Hunedoara: Toate contractele pentru extinderea rețelelor de apă sunt active; lucrările realizate depășesc 51%
Toate contractele cuprinse în proiectul de extindere a rețelelor de apă în județul Hunedoara sunt active, pentru ultimul dintre acestea, care vizează zona Brad și nordul județului, fiind emis ordinul de începere a lucrărilor, a anunțat miercuri directorul companiei Apa Prod SA Deva, operatorul regional de servicii în domeniu.
Primarul general Ciucu vrea să înființeze, până la finalul anului, Organizația de Management care să promoveze Bucureștiul
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat marți că și-a propus să înființeze, până la finalul anului, Organizația de Management al Destinației (OMD) București, care să se ocupe de promovarea Capitalei, având în vedere că până în prezent nu a existat o strategie coerentă în acest domeniu.
Polițiștii locali de la Sectorul 1 vor beneficia de 130 de camere foto-video de tip body-cam
Polițiștii locali ai Sectorului 1 au intrat în posesia a 130 de camere portabile foto-audio-video, de tip body-cam, care permit transmiterea imaginilor în timp real către Dispecerat, înregistrarea intervențiilor și descărcarea materialelor prin intermediul stațiilor de andocare. 'Până acum, în cazul unei inter
Simonis (președinte CJ Timiș): Guvernul se auto-sabotează, neasigurând cofinanțarea investițiilor PNRR aproape finalizate
Consiliul Județean (CJ) Timiș a aprobat, în ședința extraordinară de marți, realocări de finanțări rambursabile interne de până la 257 milioane de lei, necesare cofinanțării proiectelor de investiții începute prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care sunt realizate în proporție de peste 95% și trebuie finalizate pân












