Tulcea: Primăria municipiului vrea să înființeze două parcuri fotovoltaice
Primăria municipiului Tulcea va depune spre finanțare două proiecte în cadrul programului guvernamental 'Surse regenerabile de energie și stocarea energiei', finanțat de Ministerul Energiei prin Fondul de Modernizare, unul dintre ele fiind aprobat spre depunere luni de către consilierii locali.
Proiectul ai cărui indicatori economici și studiu de fezabilitate a fost adoptat luni vizează construirea unei noi capacități de producere a energiei electrice din surse neconvenționale cu stocare integrată, pentru autoconsumul municipiului Tulcea, are un buget total estimat de 14.092.905,03 lei, inclusiv TVA, și vizează construirea unei centrale fotovoltaice, cu o capacitate de 2,2 MW și a unei capacități de stocare integrate.
'Principiul în baza căruia se acordă finanțarea este 'primul venit, primul servit', iar din acest motiv era nevoie de adoptarea proiectului în ședință extraordinară', a precizat, pentru AGERPRES, la finalul ședinței, viceprimarul municipiului Tulcea, George Șinghi.
Primul proiect care a fost adoptat spre finanțare în cadrul aceluiași program guvernamental vizează doar realizarea unei capacități de stocare pentru un parc fotovoltaic ale cărui lucrări de realizare sunt în licitație în momentul de față, potrivit viceprimarului George Șinghi.
Potrivit hotărârii adoptate la finele lunii trecute de consilierii locali, Primăria municipiului Tulcea va solicita 9.916.143,65 lei, inclusiv TVA, pentru o capacitate de stocare de 2 MW/8MWh pus în funcțiune.
Ministerul Energiei a anunțat lansarea mai multor apeluri de selecție a proiectelor care au ca scop realizarea de capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile, dar și a unor capacități de stocare a energiei produse astfel.
Cererile de finanțare se depun online în platforma Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. AGERPRES / (A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Arad: Parteneriat între autorități și platformele logistice din Curtici, pentru dezvoltarea comerțului extern
Cel mai mare terminal intermodal terestru din România și Administrația Zonei Libere Curtici-Arad au semnat, luni, un protocol de colaborare strategică pentru a-și susține reciproc interesele economice și a promova regiunea pe piețele internaționale. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Consiliul Județean (CJ) Arad, documentul a f
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu: Oradea arată așa cum ne-am dorit să arate toată România
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a declarat luni, participând la manifestările dedicate Zilei municipiului Oradea, că acest oraș 'arată așa cum ne-am dorit să arate toată România'. 'Cu 108 ani în urmă, niște oameni au avut aici curaj la Oradea să ia o decizie care să pună bazele României Unite de astăz
Covasna: Primăria Sfântu Gheorghe sesizează FRF după incidentele de la meciul Sepsi OSK - Dinamo
Primăria Sfântu Gheorghe a sesizat Federația Română de Fotbal (FRF) în legătură cu incidentele înregistrate în timpul meciului Sepsi OSK - Dinamo București, disputat în data de 9 octo
Un consilier general cere măsuri pentru prevenirea infestațiilor cu ploșnițe
Consilierul general Naomi Reniuț (USR) a cerut, luni, măsuri pentru prevenirea infestațiilor cu ploșnițe. În cadrul unei interpelări formulate în ședința Consiliului General, Naomi Reniuț a precizat că în ultima perioadă s-a înregistrat o creștere a cazurilor de infestare din Capitală. 'În ultimul timp s
Vâlcea: Parcul Mircea cel Bătrân din Râmnic, redeschis după o modernizare de circa 20 de milioane de lei
Parcul Mircea cel Bătrân din Râmnicu Vâlcea a fost redeschis vizitatorilor, vineri, după ce a trecut printr-un amplu proces de modernizare în cadrul unui proiect de aproape 20 de milioane de lei, fonduri în mare parte nerambursabile obținute prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027. Lucrările au durat un an și au vizat a
George Tuță: Primăria Sectorului 1 își propune să extindă rețeaua școlară
Primăria Sectorului 1 își propune să extindă rețeaua de învățământ pentru a rezolva problema insuficienței locurilor în școli și grădinițe, a anunțat, vineri, edilul George Tuță. 'La grădinițe, am discutat cu Inspectoratul, sunt peste câteva sute de cereri pe care le refuză, deci rețeaua publică este sufocată, trebuie să o ext
Primăria Brașov promite avanpremieră la Târgul de Crăciun; căsuțele - deschise cu trei zile înainte de 30 noiembrie
Tradiționalul Târg de Crăciun din Piața Sfatului se va deschide oficial, ca și anul trecut, pe 30 noiembrie, odată cu aprinderea iluminatului festiv, însă, anul acesta, Primăria Brașov promite o ''avanpremieră'', căsuțele urmând fie deschise încă din 27 noiembrie. ''În Piața Sfatului o să a
Lucian Judele critică proiectul care permite construirea unui bloc pe un teren folosit ca spațiu de relaxare
Administratorul public al Capitalei, Lucian Judele, critică proiectul care permite construirea unui bloc pe Strada . Lt. Col. Dumitru Papazoglu, într-o zonă folosită de cetățeni ca spațiu de relaxare. Judele a semnalat, joi, într-o postare pe Facebook, faptul că de pe terenul respectiv au dispărut, în cursul nopții, mai multe bănci, dar și ga
Hunedoara: Drumul județean spre stațiunea Râușor, din Retezat, finalizat în noiembrie
Lucrările de modernizare a drumului județean care asigură accesul spre stațiunea de interes local Râușor, din Munții Retezat, se vor încheia la jumătatea lunii noiembrie, astfel că turiștii vor putea ajunge mai ușor în zona pârtiilor de schi de acolo, potrivit unei evaluări efectuate, joi, pe șantierul investiției, de conducerea Consiliului Județean (
Sector 1: Trilogia 'Moromeții' va putea fi urmărită, în weekend, în Piața Matache
Trilogia 'Moromeții' va putea fi urmărită, la sfârșitul săptămânii, în Piața Matache, la Weekendul Cinematografic al Regizorilor României, a anunțat primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță. 'Un sector nu înseamnă doar străzi reparate, parcuri îngrijite sau spații verzi amenajate. Înseamnă, înainte
Primarul Ankarei, în vizită la București; Ciprian Ciucu vrea să reia relațiile cu orașele înfrățite cu Bucureștiul
Primarul Ankarei, Mansur Yavaș, efectuează o vizită oficială la București, la invitația edilului general, Ciprian Ciucu. Yavaș va fi întâmpinat joi seară, la aeroport, de Ciucu, iar de vineri încep o serie de discuții pe teme de interes pentru cetățeni și pentru oraș. Delegația turcă va sta în București până sâmbătă seara, a
Covasna: Centrul istoric al municipiului Târgu Secuiesc va fi reamenajat printr-o investiție de circa 1 milion de euro
Centrul istoric al municipiului Târgu Secuiesc va fi reamenajat printr-un proiect în valoare totală de aproximativ 1 milion de euro, finanțat prin Programul 'Regiunea Centru' 2021-2027, a anunțat, joi, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru. Potrivit sursei citate, investiția urmărește dezvoltarea integrată și sustenabilă a zonei
VIDEO Maramureș: Podul transfrontalier dintre România și Ucraina, deschis traficului rutier dintre cele două state
Podul transfrontalier dintre România și Ucraina, care traversează râul Tisa în vecinătatea municipiului Sighetu Marmației, a fost deschis traficului rutier, joi, în urma unei ceremonii la care au participat oficialii din județul Maramureș și Ucraina.
Bihor: Peste 100 de specialiști din șapte țări, la sesiunea științifică 'Interferențe' a Muzeului Țării Crișurilor
Peste 100 de specialiști din România și din alte șapte țări vor susține 126 de comunicări științifice în cadrul celei de-a IV-a ediții a Sesiunii internaționale de comunicări științifice 'Interferențe. Trecut, prezent, viitor', organizată de Muzeul Țării Crișurilor (MTC) Oradea - Complex Muzeal, în perioada 9-10 octombrie.









