Ciucu spune că PMB urmează să se îndrepte împotriva Solaris pentru recuperarea prejudiciului
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri că există 'probleme mari' la mai multe mijloace de transport în comun achiziționate de la Solaris și Imperio.
Edilul a anunțat că a dispus un control pentru verificarea problemelor și că municipalitatea intenționează să se îndrepte împotriva companiei Solaris pentru recuperarea prejudiciului.
'Sunt probleme mari pe tot ce a achiziționat PMB. Imperio - probleme mari. Solaris, îmi pare rău - probleme mari. Otokar - probleme mari; schimbări de atitudine în ultimul timp. După ce i-am chemat în urmă cu cinci luni la discuții, au început să rezolve problemele. Aici chiar am fost plăcut surprins de atitudinea Otokar. Dar STB-ul pierde foarte, foarte mulți bani pentru că nu ies aceste autobuze pe traseu', a spus Ciucu, într-o conferință de presă.
Potrivit acestuia, troleibuzele de la Solaris ridică 'cele mai mari probleme'. Edilul a menționat că a încercat să discute cu reprezentanții companiei pentru remedierea deficiențelor, dar că interlocutorul său nu avea putere de decizie.
'Nu o să zic momentan mai mult, pentru că nu vreau să pice la bursă. Dar le atrag atenția, i-am chemat să le spunem că sunt aceste probleme. M-am dus ca primar general și mi-au trimis pe cineva dintr-o poziție de junior. M-am simțit jignit. Nu pentru că sunt genul arogant, nu pentru că sunt primar general și vreau să mă văd cu cineva din top management, dar totuși suntem principalul lor client în România. Și dacă primarul general convoacă la o întâlnire managementul Solaris, care nu-și îndeplinește contractul, măcar ai decența să trimiți pe cineva care poate să ia decizii, nu pe cineva la customer service', a spus Ciucu.
El a remarcat schimbarea de atitudine a companiei Otokar și și-a exprimat speranța că și Solaris va lua măsuri pentru repararea într-un timp cât mai scurt a vehiculelor cu probleme.
'În acest moment am dispus Corpului de control să facă un control. Să ne îndreptăm împotriva acestei companii pentru a ne recupera prejudiciul. Pentru că m-am cam săturat să primesc fel și fel de contracte neperformante, după care să fim tratați cu spatele. Spre marea mea surpriză plăcută, Otokar și-a schimbat foarte mult atitudinea. Dacă stăteau pentru reparații, cu lunile înainte, aceste autobuze, acum cred că nu mai sunt mai mult de două-trei pe care le rezolvă rapid. Deci se poate. Și aș vrea ca și Solaris să facă același lucru', a afirmat Ciucu. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ciucu spune că au existat decizii de 'management îngrozitor' în cazul VFU Pașcani: Mulțumim pentru 'buna guvernare'
Primarul general, Ciprian Ciucu, apreciază că la nivelul Primăriei Capitalei și al Societății de Transport București (STB) au existat decizii de management 'îngrozitor' în ce privește gestionarea achiziției de 40 de tramvaie de la Electroputere VFU Pașcani. Edilul general a precizat că nu există hotărâri definitive în acest sens
Ciucu le-a propus primarilor ilfoveni optimizarea traseelor de transport și modificarea subvenției; el a cerut și reorganizarea ADITPBI
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a propus miercuri primarilor din Ilfov o raționalizare a traseelor de transport în comun, dar și o contribuție mai substanțială în ce privește subvenția, acoperită în prezent în proporție de 90% de PMB. În cadrul ședinței Adunării Generale a Asociaților TPBI, Ciucu a pledat și pentru o reorgan
Gorj: Valoarea proiectelor implementate prin PNRR este de aproape 120 de milioane de lei
Șase proiecte în valoare de aproximativ 120 de milioane de lei au fost finalizate în județul Gorj prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acestea vizând investiții în sănătate, servicii sociale, eficiență energetică și educație, a anunțat, marți, președintele Consiliului Județean (CJ), Cosmin Popescu. Po
Danemarca: Bărbații de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamente de fertilitate
În Danemarca, bărbații cu vârste de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamentele de fertilitate din sectorul medical public, a anunțat marți organizația regiunilor daneze, care gestionează structurile publice de sănătate din această țară, informează AFP. 'Noua reglementare înseamnă că, de acum înainte, bărbații vor trebui &
Primăria Constanța informează că, la finalul PNRR, municipalitatea a absorbit 239 milioane de euro
Primăria Constanța a informat, marți, că municipalitatea a absorbit, la finalul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 239 milioane de euro, cea mai mare sumă fiind investită într-o nouă centrală termoelectrică (CET). ''Valoarea totală a investițiilor prezentate depășește suma de 1,2 miliarde de lei, echivalentul a
Botoșani: O porțiune din DN 29D s-a surpat la mai puțin de trei ani de la modernizarea drumului
O porțiune din drumul național DN 29D, care face legătura între municipiul Botoșani și Vama Stânca, s-a surpat pe fondul unor alunecări de teren. Surparea are loc în zona unui viaduct construit pe raza localității Drislea din comuna Trușești și s-a produs la mai puțin de trei ani de la reabilitarea și modernizarea drumului re
Ciucu: Au fost inițiate procedurile de selecție pentru patru directori de teatre
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că au fost inițiate procedurile de selecție pentru ocuparea posturilor de manager la patru instituții de cultură din București: Teatrul de Animație ''Țăndărică'', Teatrul ''Ion Creangă'', Opera Comică pentru Copii și Teatrul ''Excelsior''. Edil
Olguța Vasilescu: Toate investițiile atrase prin PNRR în Craiova au fost finalizate la termen
Investițiile atrase prin PNRR în Craiova au fost finalizate la termen, proiectele de dezvoltare în cartiere, școli și spitale, transport public și infrastructură ridicându-se la aproximativ 80 de milioane de euro, a anunțat, marți, primarul Lia Olguța Vasilescu. ''PNRR a însemnat pentru Craiova investiții de apr
Bihor: Stadiul lucrărilor pe lotul Chiribiș-Biharia al autostrăzii A3 a depășit 70%; progres de șase procente în ultima lună
Lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania (A3), în lungime de 28,5 kilometri, au ajuns la un stadiu fizic de 71%, înregistrând un progres de șase puncte procentuale în luna august, a informat marți, într-un comunicat, Compania Națională de Investiții Rutiere. Potrivit sursei citate, const
Constanța: 57 de localități beneficiază de un sistem unitar de gestionare a deșeurilor; valoarea proiectului - 190 de milioane de lei
Județul Constanța are un sistem unitar de gestionare a deșeurilor, printr-un proiect cu fonduri europene în valoare de aproape 190 de milioane de lei, 57 de unități administrativ-teritoriale putând beneficia, începând cu 1 septembrie, de servicii moderne de colectare, transport, transfer, sortare, tratare și depozitare.
Tronsonul I Cluj Napoca - Florești al centurii metropolitane, finalizat; investiție de 23 de milioane de euro din fonduri europene
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a inaugurat, marți, tronsonul I Cluj Napoca - Florești al centurii metropolitane, realizat printr-o investiție de 23 de milioane de euro din fonduri europene. Emil Boc a explicat că, prin benzile dedicate pe acest traseu pentru autobuze, timpul de parcurgere este redus de la 23 la doar opt minute.
Ciucu: Am lansat astăzi licitația pentru achiziționarea a 100 de troleibuze articulate
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că a fost lansată licitația pentru achiziționarea a 100 de troleibuze articulate. Valoarea estimată a contractului este de 492.787.450 lei fără TVA, iar data limită pentru depunerea ofertelor este 5 octombrie,
Sector 3: Încep înscrierile pentru concursul prin care asociațiile de proprietari pot obține bani de investiții
Primăria Sectorului 3 anunță că încep înscrierile pentru concursul 'Gospodarii Sectorului 3', prin care asociațiile de proprietari pot obține 500.000 de lei pentru investiții în bloc. Dacă asociația de proprietari din care cei interesați de concurs fac parte are grijă de grădina blocului, curățenie și spațiile comune, se poate î
Arad: Numărul biletelor de tramvai și autobuz vândute s-a dublat după ieftinirea la 1 leu
Numărul biletelor de tramvai și autobuz vândute în municipiul Arad s-a dublat, în luna august, față de luna anterioară, pe fondul ieftinirii tarifului de călătorie la 1 leu, iar administrația locală concluzionează că această măsură și-a atins scopul și îi determină pe tot mai mulți localnici să folosească transportul public. Pot










