Ciucu: 102 kilometri de rețea de termoficare, reabilitați în acest an; vreau să ajungem la 150-200 km/an
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a informat, miercuri, că în 2026 au fost reabilitați 102 kilometri de rețea de termoficare, iar obiectivul său este să se ajungă la 150 - 200 de kilometri anual.
'Anul acesta am depășit 102 kilometri. Nu vă zic câte ședințe cu constructorii, sunt 18-20 de loturi, nu vă zic câte tronsoane, nu vă zic câte probleme administrative, financiare a trebuit să depășim pentru a menține ritmul, pe care vreau chiar să îl creștem, pentru că vor urma și alte proiecte și alte șantiere. Dacă e nevoie ca acesta să fie un mandat de sacrificiu, fie, o să îl accept ca atare, dar cineva trebuie să se ocupe în țara asta și de orașul acesta și de infrastructură. Acesta este adevărul. Chiar dacă este inconfortabil de multe ori să ai șantiere în oraș, nu se poate fără, pentru că șantierele sunt importante', a afirmat el, într-o conferință de presă susținută la Primăria Capitalei.
Ciucu a adăugat că a avut numeroase întâlniri cu primarii de sector și constructorii în vederea predării amplasamentelor. Unii edili nu aveau încredere în capacitatea constructorilor de a efectua lucrările în intervalul de timp anunțat.
'Deși erau bani, deși erau proiecte, nu erau predate amplasamentele. Și am dus muncă de lămurire cu primarii de sector să ne dea amplasamentele. Aici se ajunsese. Proiecte întârziate de doi-trei ani, neîncepute, pentru că de multe ori constructorii nu erau serioși, își asumau contracte și primarii de sector ziceau 'Eu știu ce capacitate are acest constructor. Nu îi dau, pentru că stă cu șantierul'. Și cred că am avut zeci de ore de întâlniri și cu primarii de sector și cu constructorii pentru predarea de amplasamente', a precizat Ciprian Ciucu.
Primarul vizează reabilitarea a 150 - 200 de kilometri de rețea în fiecare an. El a menționat că în 2020 și 2021 au fost reabilitați câte 15 kilometri, în 2022 au fost modernizați 12 kilometri, iar în 2023 s-a ajuns la 37 de kilometri. În 2024 au fost înlocuiți 56 de kilometri, iar în 2025 s-a ajuns la aproximativ 60 de kilometri.
'Vreau să ajungem undeva la 150 de kilometri pe an. Poate chiar 200, dar aici contează foarte mult cât de serios este constructorul. Contează ce capacitate financiară ai. A trebuit să mediez inclusiv relația dintre diriginții de șantier, care fac situații târziu și prost, și oamenii din Primărie care nu le primesc. (...) Am dat dispoziție de primar ca aceste monitorizări în șantier să se facă de mână, funcționarul public cu dirigintele de șantier', a indicat el.
Ciucu a subliniat importanța lucrărilor de reabilitare, în condițiile în care conductele au o vechime de 50-60 de ani. Potrivit acestuia, pierderile de energie din sistem au fost de 41% în 2025 și au scăzut la 38% în 2026, datorită lucrărilor de modernizare.
'A început să se vadă în rețea că scad cu 3-4% pierderile, ceea ce e important, ca procent, pentru că înseamnă zeci sau sute de milioane de lei, în timp. Trebuie să continuăm pe acest drum al investițiilor. De aceea, continui investițiile în termoficare, de aceea avem șantiere, de aceea mă văd cu toate băncile posibile ca să luăm bani. Și bani europeni, aici a lucrat bine Primăria Capitalei, dar și bani adiționali pentru cofinanțare, pentru a continua cu aceste șantiere, pentru a scădea aceste pierderi', a explicat el.
Conform lui Ciucu, până în prezent, s-a înlocuit 25% din rețeaua primară, cea care generează, de altfel, cele mai mari pierderi de agent termic. În ceea ce privește rețeaua secundară, aceasta a fost modernizată în proporție de 11%.
Până în 2020, Primăria Capitalei nu a investit în reabilitarea rețelei de termoficare, a indicat el.
'Mulți primari au zis 'Lasă că merge și așa. Nu mai sap orașul'. Au făcut cel mai lung cârnat din lume, au făcut multe alte lucruri. Un astfel de sistem de termoficare trebuie în fiecare an să fie reparat, să fie înlocuite conducte, pentru ca să nu ajungem să avem șantiere în tot orașul, ca să nu sucombe sistemul. La un moment dat trebuiau să fie reparate. Au 50-60 de ani', a susținut primarul general. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Buzău: Lucrări de 8.8 milioane lei pentru creșterea siguranței în trafic pe DN10, între Siriu și Covasna
Suma de 8.8 milioane lei a fost cheltuită pentru lucrări de asfaltare și tratare a zonelor cu tasări, pe o lungime de peste 20 de km din DN10, între Gura Siriului și limita cu județul Covasna, pentru creșterea siguranței participanților la trafic, în completarea intervențiilor desfășurate pentru punerea în siguranță a versanților unde au avut frecve
Buzău: Blocaj în majoritatea comunelor, după intrarea în vigoare a Codului urbanismului; primăriile nu mai emit documente
Nicio unitate administrativ-teritorială din județ, cu excepția comunei Merei și a municipiilor Buzău și Râmnicu Sărat, alături de CJ Buzău, nu mai poate emite documente și avize în domeniul urbanismului, noul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor intrat recent în vigoare producând un blocaj, transmit aleșii locali.
Protest în Piața Victoriei/ Prefectul Capitalei, Andrei Nistor: O asemenea organizare nu o fac oierii, ci huliganii
O asemenea organizare precum cea care a fost la protestul din Piața Victoriei nu o fac oierii veniți să protesteze pașnic, ci huliganii, este de părere prefectul Capitalei, Andrei Nistor. 'Al cui a fost protestul de astăzi? Al oierilor, sabotați de huligani? Sau al huliganilor, organizați de ceva timp, în care oierii au fost pacăliți
Protest în Piața Victoriei/Primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță: Am sesizat organele abilitate privind distrugerile
Primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță, a declarat că a sesizat organele abilitate privind distrugerile provocate în Piața Victoriei, iar cei responsabili vor fi identificați și vor răspunde pentru prejudiciile provocate. 'Dreptul de a protesta nu se discută. Îl susțin. Huliganismul nu este o formă de protest, ci o formă d
Dolj/Olguța Vasilescu: Investițiile în modernizarea spitalelor din Craiova vor continua
Un întreg etaj al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie 'Victor Babeș' din Craiova a fost renovat complet, investiția fiind finanțată din bugetul local, a anunțat, marți, primarul municipiului, Olguța Vasilescu. Lucrările au vizat cele zece saloane ale Secției de Pneumoftiziologie Pediatrică și spațiile afere
Ciprian Ciucu anunță lucrări de modernizare la Arena Națională, în vederea finalei Europa League
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat, marți, că vor fi efectuate lucrări de reabilitare și modernizare a Arenei Naționale, care va găzdui finala Europa League în 2028. El a menționat, într-o postare pe Facebook, că, în primăvară, Primăria Capitalei a lucrat alături de FRF la dosarul de candidatură, asum&aci
Vrancea: Sistemul inteligent de management al traficului din Focșani va deveni adaptiv în următoarele săptămâni
Sistemul inteligent de management al traficului din municipiul Focșani se află în etapa de probe, iar noile intersecții semaforizate ar urma să fie trecute treptat la un mod adaptiv, în care timpii de verde vor fi modificați automat în funcție de valorile de trafic, au anunțat, marți, reprezentanții municipalității, într-o conferință de presă.
Zalău: Proiect de parcare subterană în centrul municipiului, cu peste 200 de locuri; investiție estimată la 74 de milioane de lei
Consiliul Local Zalău a aprobat, marți, documentația tehnico-economică, faza Studiu de Fezabilitate (SF), pentru construirea unei parcări subterane în zona centrală a municipiului, investiție estimată la 73,9 milioane de lei cu TVA, potrivit proiectului de hotărâre adoptat de aleșii locali. Obiectivul de investiții este denumit
Sector 4: Berceni Arena își redeschide porțile sâmbătă pentru un nou sezon pe gheață
Berceni Arena își redeschide porțile pentru un nou sezon pe gheață începând de sâmbătă, în cadrul evenimentului Săptămâna Europeană a Sportului, la care va fi onorată memoria lui Doru Tureanu, unul dintre cei mai mari jucători de hochei din toate timpurile. 'Găzduim la noi acasă, în Sectorul 4, campioni de renume,
Sector 1: Amendă de 1.500 de lei aplicată unui tânăr pentru afișe lipite ilegal pe mobilierul urban
Polițiștii locali ai Sectorului 1 au aplicat, în noaptea de luni spre marți, o amendă de 1.500 de lei unui tânăr pentru afișe lipite ilegal pe mobilierul urban. Primăria Sectorului 1 a transmis, printr-o postare pe Facebook, că în noaptea de luni spre marți, la ora 00:55, polițiștii locali din cadrul Serviciului Centrul Integrat de Comunicare
Marcel Ciolacu: Avem o groază de proiecte, pierdem finanțări; la spital momentan ne descurcăm
Președintele Consiliului Județean (CJ) Buzău, Marcel Ciolacu, a declarat că, deocamdată, există fondurile necesare pentru funcționarea în bune condiții a Spitalului Județean de Urgență (SJU), dar așteaptă o rectificare bugetară a Ministerului Sănătății. El a subliniat că lipsa unui guvern cu puteri depline afectează proiectele de investiții derulate de a
Ciprian Ciucu a discutat cu ambasadorul Qatarului despre posibile investiții în proiecte de infrastructură
Edilul general, Ciprian Ciucu, a discutat marți cu ambasadorul Qatarului, Rashid Abdullah Mohammed Al Sheikh Al-Kuwari, despre posibile investiții în proiecte specifice de infrastructură, informează Primăria Capitalei. 'Primarul general Ciprian Ciucu a fost vizitat în această dimineață de Ambasadorul Qatarului, Excelența Sa Rashid Abdullah Moha
Sector 6: Proiect privind screening mamar gratuit, în atenția Consiliului Local
Un proiect de hotărâre privind screening mamar gratuit în octombrie la Centrul de Sănătate 'Sfântul Nectarie' se regăsește pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Sector 6 de joi. 'Primăria Sectorului 6 pregătește o campanie dedicată prevenirii și depistării precoce a cancerului de sân - pentru că sănă
Sector 6: Liceul Tehnologic 'Sf. Antim Ivireanu' va fi modernizat cu aproape 32 de milioane de lei
Primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan, a semnat luni contractul de finanțare pentru modernizarea Liceului Tehnologic 'Sf. Antim Ivireanu', a cărui valoare totală este 31,7 milioane de lei, din care 28,65 de milioane de lei finanțare nerambursabilă.
Botoșani: Furnizorul local Modern Calor își va majora producția de energie termică și electrică în cogenerare, de la 40% la 60%
Furnizorul local de energie termică din municipiul Botoșani își va majora producția de energie termică și electrică în cogenerare, de la 40% la 60%, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al societății Modern Calor SA, Bogdan Varasciuc. Potrivit acestuia, Modern Calor SA, care este deținută integral de Consiliul Local, va











