logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Tulcea: ''Mall-ul serviciilor publice'' din municipiul reședință, singurul proiect întârziat prin PNRR

Image

''Mall-ul serviciilor publice'' din municipiul Tulcea este singurul proiect dintre cele finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și derulate de primăriile tulcene care este sub pragul de 50% stabilit de Guvern, dar administrația locală speră să absoarbă integral fondurile puse la dispoziție de Uniunea Europeană pentru finalizarea acestuia.

Prefectul județului Tulcea, Eugen Terente, a declarat joi, pentru AGERPRES, că două dintre cele 57 de proiecte depuse spre finanțare în cadrul PNRR de autorități publice locale și monitorizate în ultimul an nu au primit sumele necesare derulării lucrărilor prevăzute în investiții, iar un altul, derulat de Primăria municipiului Tulcea, nu este realizat nici măcar la jumătate.

''Centralizatorul pus la dispoziție de Inspecția de Stat în Construcții arată că, la nivelul județului, au fost 57 de investiții, din care 54 sunt finalizate, o investiție este sub pragul de 50%, iar două nu au primit finanțare. Majoritatea proiectelor vizează consolidarea unor clădiri'', a precizat prefectul.

Primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, a menționat că proiectul nefinalizat vizează amenajarea unui ''mall'' dedicat serviciilor publice în clădirea fostului Tribunal din oraș.

''Sperăm să terminăm la timp, în sensul cheltuirii banilor europeni. Acest proiect are atât o cofinanțare europeană PNRR, cât și o cofinanțare locală, de peste 30%. Noi suntem acum la faza situațiilor de lucrări care încheie banii europeni. Practic, cu ultima depunere din această lună, luăm toți banii de la UE, neriscând să-i pierdem'', a afirmat edilul.

El a adăugat că, zilele acestea, Primăria Tulcea a recepționat lucrările de modernizare a Școlii gimnaziale ''I.L. Caragiale'' și lucrările de reabilitare termică a unuia din blocurile din municipiu.

Încă de anul trecut, Primăria municipiului Tulcea a anunțat că nu renunță la niciun proiect inițiat prin PNRR, chiar dacă la unele dintre ele nici măcar nu începuseră licitațiile.

Lucrările de demolare a fostului sediu al Tribunalului din apropierea centrului orașului au început anul trecut, iar Primăria Tulcea dorește să transforme clădirea într-un ''mall'' al taxelor și impozitelor pe care cetățenii le pot plăti statului, dar și instituțiilor de creditare.

Potrivit Prefecturii județului Tulcea, cele 57 de investiții derulate prin PNRR au fost inițiate în 28 de unități administrativ-teritoriale, iar în total, în județ, prin același program s-au derulat ori ar fi trebuit să se deruleze 347 de proiecte, în valoare de 115 milioane de euro. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Tina Dumitrescu, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 110

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 20-08-2026 17:48

Bihor: Noi licitații pentru concesionarea unor noi parcele în Parcurile de Specializare Inteligentă din județ (GALERIE FOTO)

Consiliul Județean (CJ) Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) au anunțat joi că organizează noi licitații publice pentru concesionarea a șapte parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei, o suprafață totală de 45.269 mp. Potrivit comunicatului de presă al CJ Bihor, prin acest

Administratie 20-08-2026 16:59

Președintele CJ Neamț: Oameni fără apă, bolnavi fără spital și Guvernul găsește miliarde pentru stadioane

Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, social-democratul Daniel Vasilică Harpa, a dezavuat, joi, investițiile pe care actualul guvern interimar le face pentru construcția de stadioane în mai multe localități din țară, în condițiile în care, în județul Neamț sunt probleme stringente care țin de sănătatea oamenilor și de alimentarea cu ap

Administratie 20-08-2026 16:37

Primăria Sectorului 2, împuternicită să achiziționeze locuințe de pe piața liberă

Primăria Sectorului 2 a fost împuternicită să achiziționeze, pentru și în numele Municipiului București, locuințe de pe piața liberă, pentru soluționarea cererilor de atribuire de locuințe sociale Locuințele sociale vor fi atribuite persoanelor și familiilor aflate pe lista de priorități în ordinea strictă aprobată anual prin

Administratie 20-08-2026 15:26

Ialomița: Stare de alertă în Slobozia și în alte localități, după suspendarea autorizației de mediu a operatorului de apă-canal SC Urban SA

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Ialomița a decis, joi, declararea stării de alertă în municipiul Slobozia și în comunele Scânteia, Ciulnița, Cosâmbești și Mărculești, după ce autorizația de mediu a operatorului de apă-canal SC Urban SA Slobozia a fost suspendată pentru o perioadă de șase luni, în urma nerespectării m

Administratie 20-08-2026 14:41

UPDATE Regulamentul de igienizare a Centrului istoric, aprobat de consilierii generali

Consiliul General al Capitalei a aprobat, joi, regulamentul privind salubrizarea și igienizarea Centrului Istoric al Municipiului București. Noul regulament vizează: colectarea digitalizată a deșeurilor, protecția infrastructurii și a spațiului public, reglementarea riguroasă a teraselor și combaterea poluării fonice. Poliția Lo

Administratie 20-08-2026 14:18

Consiliul General a actualizat procedura pentru selectarea membrilor CA în opt companii municipale

Consilierii generali ai Capitalei au actualizat, joi, procedurile pentru selectarea membrilor Consiliilor de administrație din opt companii municipale. Este vorba despre Compania Municipală Energetica Servicii, Compania Municipală Parking, Trustul de Clădiri Metropolitane, Compania Municipală Eco Igienizare, Compania Municipală Managementul Tr

Administratie 20-08-2026 13:19

Ialomița: Autorizația de mediu a SC Urban SA Slobozia, suspendată pentru nerespectarea măsurilor dispuse de autorități; va fi ședință de CJSU

Autorizația de mediu a operatorului de apă-canal SC Urban SA Slobozia a fost suspendată pentru o perioadă de șase luni, în urma nerespectării măsurilor dispuse de autoritățile de mediu, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Ialomița urmând să se întrunească, joi, pentru a decide asupra instituirii stării de alertă în mai multe localităț

Administratie 20-08-2026 05:30

Ședință CGMB: Regulamente pentru repartizarea locuințelor sociale și pentru igienizarea Centrului Istoric, pe ordinea de zi

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în ședință joi și urmează să dezbată o serie de proiecte care vizează modul de repartizare a locuințelor sociale, a locuințelor convenabile și a celor de necesitate, precum și regulamentul pentru igienizarea Centrului istoric. * Regulamentul privind repartizarea locuințelor sociale int

Administratie 19-08-2026 17:01

Botoșani: Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a inaugurat o creșă construită prin programul 'Sfânta Ana', în Bucecea

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a inaugurat, miercuri după-amiază, prima creșă din orașul Bucecea și cea de-a treia din județul Botoșani construită prin programul guvernamental 'Sfânta Ana'. Investiția a costat 13,4 milioane de lei, din care 9,9 milioane de lei reprezintă contribuție com

Administratie 19-08-2026 15:52

Mihai Chirica: Iașiul a atras 133 de milioane de euro prin PNRR

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că municipiul beneficiază de investiții de aproximativ 133 de milioane de euro prin cele 25 de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit sursei citate, fondurile au fost direcționate către modernizarea tra

Administratie 19-08-2026 15:38

Bihor: Bastionul Crăișor din Cetatea Oradea, reabilitat cu 18 milioane de lei, intră în circuitul turistic (GALERIE FOTO)

Bastionul Crăișor din Cetatea Oradea a fost reabilitat printr-un proiect de aproximativ 18 milioane de lei, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), și va intra în circuitul turistic al municipiului începând de luna viitoare. Fot

Administratie 18-08-2026 13:33

Covasna: Colectarea deșeurilor reciclabile nu va fi oprită după incendiul de la stația de sortare din Leț

Activitatea de colectare și transport a deșeurilor reciclabile la depozitul din Leț va continua, deși stația de sortare a fost distrusă de un incendiu, iar cei aproximativ 40 de angajați care lucrau acolo își vor păstra locurile de muncă, a declarat, marți, pentru AGERPRES, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Manageme

Administratie 18-08-2026 08:28

Buzău: Centrala Hidroelectrică Nehoiașu II ar putea fi pusă în funcțiune în 2029; amenajarea Surduc-Siriu, realizată în proporție de 78%

Centrala Hidroelectrică (CHE) Nehoiașu II ar putea fi pusă în funcțiune în anul 2029, după ce Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor (MMAP) a emis acordul de mediu pentru creșterea ponderii producției de energie electrică din surse regenerabile prin finalizarea lucrărilor și asigurarea monitorizării permanente a impactului asupra mediului la amenajarea hidroener

Administratie 17-08-2026 21:49

CGMB ar putea aproba participarea Municipalității la un proiect de construire de sisteme de sănătate europene reziliente la schimbările climatice

Un proiect de hotărâre ce aprobă participarea Municipalității, în calitate de partener, la proiectul 'Construirea unor sisteme de sănătate europene sustenabile și reziliente la schimbările climatice prin guvernanță bazată pe dovezi' și cheltuielile legate de acesta, pentru finanțarea în cadrul apelului HORIZON-HLTH-2026-01 este pe ordinea de