PMB: Șoselele Petricani și București Nord vor fi reconfigurate pentru construirea Pasajului Petricani
Șoselele Petricani și București Nord, dar și zona căii ferate București-Constanța vor fi reconfigurate pentru construirea Pasajului Petricani, au anunțat reprezentanții Municipalității.
'Pasajul Petricani va avea aproape 1 km lungime și va trece atât peste intersecția dintre Șoseaua Petricani și Șoseaua Fabrica de Glucoză, cât și peste cea cu Bulevardul Dimitrie Pompeiu. Va trece apoi pe sub calea ferată. Pentru a putea construi pasajul, vom reconfigura ambele șosele, Petricani și București Nord, dar și zona căii ferate București-Constanța. În intersecție, sunt planuri pentru un nod intermodal de transport, care va include și prelungirea Magistralei M2 de metrou și o stație a trenului metropolitan București-Iflov', au punctat reprezentanții Primăriei Municipiului București (PMB).
Conform surselor citate, Pasajul Petricani face parte dintr-un nod intermodal de transport.
Reprezentanții Municipalității au menționat că aceștia fac Pasajul Petricani împreună cu Primăria Sectorului 2, Consiliul Județean Ilfov și orașul Voluntari.
Asocierea a fost aprobată de Consiliul General al Municipiului București. Primăria Sectorului 2 va gestiona procedurile de achiziție pentru studiul de fezabilitate, proiectare și execuție, va contribui la finanțarea execuției și va gestiona procedurile de expropriere pentru terenurile aflate pe propria rază administrativă. PMB va ajuta cu obținerea tuturor avizelor și acordurilor necesare. În plus, va oferi sprijin pentru obținerea finanțării. Același sprijin îl vor oferi și Consiliul Județean Ilfov și Voluntari, au adăugat reprezentanții PMB. AGERPRES/(AS - redactor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Sursa foto: Primăria Municipiului Bucureşti/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chirica: Românii din diaspora se întorc frecvent acasă pentru a investi și a schimba lucrurile în bine
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că românii din diaspora se întorc frecvent acasă pentru a investi și pentru a schimba lucrurile în bine, dovedind că legătura cu țara rămâne profundă și activă. Declarațiile edilului au fost făcute în cadrul conferinței 'Diaspora românească-
Arad: O clădire abandonată din Nădlac va fi transformată în laboratoare școlare, printr-o investiție de 15 milioane de lei
O clădire abandonată de două decenii, aflată în centrul orașului Nădlac, va fi modernizată pentru amenajarea a șase laboratoare școlare moderne, de care vor beneficia 600 de elevi de la liceul din oraș, proiect în valoare de 15 milioane de lei. Primarul orașului Nădlac, Mircea Onea, a anunțat miercuri, într-o conferință de pr
Viceprimarul Sectorului 6 Mihaela Ștefan a inițiat un proiect pentru organizarea unui târg de carte în aer liber
Viceprimarul USR al Sectorului 6, Mihaela Ștefan, a inițiat un proiect pentru organizarea primului târg de carte în aer liber din sector, ''Grădina cu cărți'', prin care cartea și cultura ajung mai aproape de locuitorii cartierelor din această zonă. Potrivit unui comunicat al formațiunii politice transmis miercuri,
Sector 1: Gardul istoric al Școlii 'Ion Heliade Rădulescu' intră în reabilitare
Gardul istoric al Școlii 'Ion Heliade Rădulescu', de la intersecția șoselei Kiseleff cu strada Monetăriei, intră în reabilitare, au anunțat, marți, reprezentanții Primăriei Sectorului 1. Instituția de învățământ, construită în 1896, este fosta Școală comunală Mavrogheni și este clasată ca monument istoric. Gardu
PMB: Serviciul Concesionări nu are în evidență lucrări pe bd Pallady pentru realizarea cărora s-au înregistrat donații
Serviciul Concesionări și Exproprieri din cadrul Primăriei Municipiului București (PMB) precizează că nu are în evidență lucrări de investiții de utilitate publică derulate pe bulevardul Theodor Pallady pentru a căror realizare să fi fost încheiate acte de donație. Municipalitatea menționează, într-un drept la replică transmis marți AGERPRES,
Brăila: Premieră - primul județ care a finalizat integral iluminarea trecerilor de pietoni nesemaforizate de pe drumurile județene
Președintele Consiliului Județean (CJ) Brăila, Francisk Iulian Chiriac, a anunțat, marți, că Brăila este primul județ din România care a finalizat integral implementarea prevederilor legale privind iluminarea trecerilor de pietoni nesemaforizate de pe drumurile județene din intravilanul localităților, fiind instalate sisteme LED alimentate prin panouri fotovoltaice la
MDLPA: Codul urbanismului - publicat în Monitorul Oficial; va intra în vigoare în 15 zile
Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor a fost publicat în Monitorul Oficial și va intra în vigoare în 15 zile calendaristice. Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării, transmis AGERPRES, noua legislație reprezintă una dintre cele mai ample reforme realizate în ultimii ani în domen
Argeș: Urs observat în zona Cetății Poenari; obiectivul turistic poate fi vizitat exclusiv în grupuri organizate
Cetatea Poenari poate fi vizitată exclusiv în grupuri organizate, după ce un urs a fost observat în zonă, a anunțat, marți, Consiliul Județean (CJ) Argeș. 'În urma verificărilor efectuate și a consultărilor dintre instituțiile implicate, s-a stabilit că obiectivul turistic poate fi vizitat în condiții de siguranță,
Municipalitatea modernizează peste 70 de kilometri de rețele din subteran
Municipalitatea modernizează peste 70 de kilometri de rețele din subteran, odată cu cei 50 de kilometri de șină de tramvai, a anunțat luni Primăria Capitalei. 'Se află sub șine, într-un adevărat hățiș, și de multe ori ne blochează înaintarea. Este motivul pentru care, câteva săptămâni, nu vedeți muncitori pe unele porțiuni de șantie
Galați: A fost semnat contractul pentru modernizarea axei rutiere Berheci-Brăhășești, în valoare de 111 milioane de lei
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat luni că a semnat contractul de lucrări pentru modernizarea unei axe rutiere de 16 kilometri, între E581, Berheci, Nărtești, Gohor, Corcioveni și Brăhășești, investiție în valoare de 111 milioane de lei. Potrivit unei
Mureș: Cea mai bună alergătoare de trail din lume, Mădălina Florea, cetățean de onoare al Sighișoarei
Una dintre cele mai bune alergătoare de trail și alergare montană din lume, Mădălina Florea, cea care domină circuitele globale de elită, va deveni Cetățean de Onoare al municipiului Sighișoara, la inițiativa edilului Ioan Iulian Sîrbu. 'Sighișoara se mândrește cu Mădălina Florea. Ea ne arată, prin fiecare cursă și prin fiecare kilometru,
Primăria Arad oferă asociațiilor de proprietari căsuțe pentru pisicile fără stăpâni
Primăria Arad le va oferi asociațiilor de proprietari, în mod gratuit, căsuțe din lemn pentru pisicile fără stăpân, pentru a se evita adăposturile improvizate făcute mai ales în jurul blocurilor. Primăria Arad a anunțat luni, printr-un comunicat de presă, că oferă și instalează gratuit aceste căsuțe la cererea asociațiilor de proprietari, car
Primarul Brașovului: Prin restaurarea troițelor din Schei vrem să le aducem în atenția brașovenilor și turiștilor
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat, luni, că proiectul de restaurare a celor 10 troițe ale junilor din Schei, în valoare de 11,4 milioane de lei fonduri europene, are ca scop inclusiv aducerea în atenția turiștilor dar și a brașovenilor a acestor monumente importante pentru creștinismul și românismul din Transilvania. Potrivit
VIDEO Sector 1: Peste 700 de amenzi de circa 760.000 de lei, aplicate anul acesta pentru terenuri neîngrijite
Peste 700 de amenzi de circa 760.000 de lei au fost aplicate anul acesta, până la sfârșitul lunii iulie, pentru terenuri neîngrijite, a anunțat primarul Sectorului 1, George Tuță. 'În 2024 au fost aplicate 87 de sancțiuni pentru terenuri neîngrijite. În 2025, 578 de sancțiuni. Iar în 2026, doar p&a








