Arad: O clădire abandonată din Nădlac va fi transformată în laboratoare școlare, printr-o investiție de 15 milioane de lei
O clădire abandonată de două decenii, aflată în centrul orașului Nădlac, va fi modernizată pentru amenajarea a șase laboratoare școlare moderne, de care vor beneficia 600 de elevi de la liceul din oraș, proiect în valoare de 15 milioane de lei.
Primarul orașului Nădlac, Mircea Onea, a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, că proiectul a obținut o finanțare europeană nerambursabilă de 11,2 milioane de lei, prin Agenția de Dezvoltare Vest, diferența până la 15 milioane urmând să fie acoperită cu fonduri locale.
Conform edilului, contractul de finanțare a fost semnat și proiectul este în faza organizării licitației, iar lucrările ar urma să fie finalizate în 2029.
''Este vorba de o clădire abandonată de mai bine de 20 de ani, foarte degradată, care era o pată pe imaginea orașului nostru. I-am găsit această destinație pentru liceu, vor fi șase laboratoare ultramoderne, de robotică, fizică, chimie, informatică și istorie-geografie. Sperăm ca procedurile privind licitația să se încheie repede și în cel mult patru luni să înceapă lucrările'', a declarat edilul.
Înainte de a fi abandonată, în clădirea din centrul orașului a funcționat o bancă.
Imobilul va fi complet reabilitat, iar proiectul include echiparea laboratoarelor școlare. Beneficiari vor fi elevii ciclurilor gimnazial și liceal de la Liceul Teoretic ''Jozef Gregor Tajovsky'' Nădlac, adică 600 de copii din cei peste 1.000 ai unității de învățământ. AGERPRES/(AS - redactor: Marian Buga, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Viceprimarul Sectorului 6 Mihaela Ștefan a inițiat un proiect pentru organizarea unui târg de carte în aer liber
Viceprimarul USR al Sectorului 6, Mihaela Ștefan, a inițiat un proiect pentru organizarea primului târg de carte în aer liber din sector, ''Grădina cu cărți'', prin care cartea și cultura ajung mai aproape de locuitorii cartierelor din această zonă. Potrivit unui comunicat al formațiunii politice transmis miercuri,
Sector 1: Gardul istoric al Școlii 'Ion Heliade Rădulescu' intră în reabilitare
Gardul istoric al Școlii 'Ion Heliade Rădulescu', de la intersecția șoselei Kiseleff cu strada Monetăriei, intră în reabilitare, au anunțat, marți, reprezentanții Primăriei Sectorului 1. Instituția de învățământ, construită în 1896, este fosta Școală comunală Mavrogheni și este clasată ca monument istoric. Gardu
PMB: Serviciul Concesionări nu are în evidență lucrări pe bd Pallady pentru realizarea cărora s-au înregistrat donații
Serviciul Concesionări și Exproprieri din cadrul Primăriei Municipiului București (PMB) precizează că nu are în evidență lucrări de investiții de utilitate publică derulate pe bulevardul Theodor Pallady pentru a căror realizare să fi fost încheiate acte de donație. Municipalitatea menționează, într-un drept la replică transmis marți AGERPRES,
Brăila: Premieră - primul județ care a finalizat integral iluminarea trecerilor de pietoni nesemaforizate de pe drumurile județene
Președintele Consiliului Județean (CJ) Brăila, Francisk Iulian Chiriac, a anunțat, marți, că Brăila este primul județ din România care a finalizat integral implementarea prevederilor legale privind iluminarea trecerilor de pietoni nesemaforizate de pe drumurile județene din intravilanul localităților, fiind instalate sisteme LED alimentate prin panouri fotovoltaice la
MDLPA: Codul urbanismului - publicat în Monitorul Oficial; va intra în vigoare în 15 zile
Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor a fost publicat în Monitorul Oficial și va intra în vigoare în 15 zile calendaristice. Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării, transmis AGERPRES, noua legislație reprezintă una dintre cele mai ample reforme realizate în ultimii ani în domen
Argeș: Urs observat în zona Cetății Poenari; obiectivul turistic poate fi vizitat exclusiv în grupuri organizate
Cetatea Poenari poate fi vizitată exclusiv în grupuri organizate, după ce un urs a fost observat în zonă, a anunțat, marți, Consiliul Județean (CJ) Argeș. 'În urma verificărilor efectuate și a consultărilor dintre instituțiile implicate, s-a stabilit că obiectivul turistic poate fi vizitat în condiții de siguranță,
Municipalitatea modernizează peste 70 de kilometri de rețele din subteran
Municipalitatea modernizează peste 70 de kilometri de rețele din subteran, odată cu cei 50 de kilometri de șină de tramvai, a anunțat luni Primăria Capitalei. 'Se află sub șine, într-un adevărat hățiș, și de multe ori ne blochează înaintarea. Este motivul pentru care, câteva săptămâni, nu vedeți muncitori pe unele porțiuni de șantie
Galați: A fost semnat contractul pentru modernizarea axei rutiere Berheci-Brăhășești, în valoare de 111 milioane de lei
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat luni că a semnat contractul de lucrări pentru modernizarea unei axe rutiere de 16 kilometri, între E581, Berheci, Nărtești, Gohor, Corcioveni și Brăhășești, investiție în valoare de 111 milioane de lei. Potrivit unei
Mureș: Cea mai bună alergătoare de trail din lume, Mădălina Florea, cetățean de onoare al Sighișoarei
Una dintre cele mai bune alergătoare de trail și alergare montană din lume, Mădălina Florea, cea care domină circuitele globale de elită, va deveni Cetățean de Onoare al municipiului Sighișoara, la inițiativa edilului Ioan Iulian Sîrbu. 'Sighișoara se mândrește cu Mădălina Florea. Ea ne arată, prin fiecare cursă și prin fiecare kilometru,
Primăria Arad oferă asociațiilor de proprietari căsuțe pentru pisicile fără stăpâni
Primăria Arad le va oferi asociațiilor de proprietari, în mod gratuit, căsuțe din lemn pentru pisicile fără stăpân, pentru a se evita adăposturile improvizate făcute mai ales în jurul blocurilor. Primăria Arad a anunțat luni, printr-un comunicat de presă, că oferă și instalează gratuit aceste căsuțe la cererea asociațiilor de proprietari, car
Primarul Brașovului: Prin restaurarea troițelor din Schei vrem să le aducem în atenția brașovenilor și turiștilor
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat, luni, că proiectul de restaurare a celor 10 troițe ale junilor din Schei, în valoare de 11,4 milioane de lei fonduri europene, are ca scop inclusiv aducerea în atenția turiștilor dar și a brașovenilor a acestor monumente importante pentru creștinismul și românismul din Transilvania. Potrivit
VIDEO Sector 1: Peste 700 de amenzi de circa 760.000 de lei, aplicate anul acesta pentru terenuri neîngrijite
Peste 700 de amenzi de circa 760.000 de lei au fost aplicate anul acesta, până la sfârșitul lunii iulie, pentru terenuri neîngrijite, a anunțat primarul Sectorului 1, George Tuță. 'În 2024 au fost aplicate 87 de sancțiuni pentru terenuri neîngrijite. În 2025, 578 de sancțiuni. Iar în 2026, doar p&a
Primăria Sectorului 1: Festivalul 'Parfum de livadă', în weekend în Piața Matache
Festivalul de vară 'Parfum de Livadă', un eveniment dedicat fructelor românești de sezon și producătorilor locali, în programul căruia se regăsesc ateliere pentru copii și un film proiectat sub cerul liber, are loc, în acest weekend, în Piața Matache. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis vi
Ciprian Ciucu: Lucrările de punere în siguranță a blocului din Rahova afectat de explozie durează circa 50 de zile
Lucrările de punere în siguranță a blocului din Rahova, afectat de explozie, vor dura aproximativ 50 de zile, a anunțat primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. ''Până în momentul de față s-au realizat branșamentele de apă, energie electrică și internet și s-au semnat contractele cu furnizorii necesare organizări









