Bihor: CJ preia drumul de 9 kilometri spre lacul de la Remeți pentru a-l reabilita
Consiliul Județean (CJ) Bihor solicită Primăriei Bulz transferul unui drum comunal de aproape 9 kilometri din zona lacului de la Remeți pentru a-l încadra ca drum județean și a-l reabilita cu fonduri europene, a declarat, joi, președintele CJ Bihor, Mircea Mălan.
''Acest tronson face parte din Drumul Apusenilor, se află într-o stare avansată de degradare, iar lacul se reumple și zona devine din nou atractivă pentru turiști'', a precizat, într-o conferință de presă, Mălan.
Potrivit acestuia, Consiliul Județean a obținut o finanțare de 300.000 de euro de la ADR Nord-Vest pentru elaborarea documentației tehnice, urmând ca, începând cu perioada de finanțare 2028, să fie accesate fonduri europene pentru modernizarea tronsonului.
Mălan a arătat că drumul face parte din traseul ''Drumul Apusenilor'', însă se află în prezent în administrarea comunei Bulz, are un profil de drum comunal și este într-o stare avansată de degradare.
El a apreciat că administrația locală nu dispune de resursele necesare pentru reabilitarea acestuia.
Președintele CJ Bihor a adăugat că modernizarea drumului este importantă și în perspectiva redeschiderii zonei turistice a lacului de la Remeți, care își va recăpăta atractivitatea după finalizarea lucrărilor la baraj și reumplerea acumulării de apă. Astfel, investiția ar urma să îmbunătățească accesul și mobilitatea în această parte a Munților Apuseni. AGERPRES/(A - redactor: Eugenia Pașca, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* Bihor: Consiliul Județean dezvoltă un nou Parc de Specializare Inteligentă în județ, la Tinca
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Arad: Primării care puteau pierde finanțări europene din cauza unor cheltuieli neprevăzute, ajutate de CJ
Mai multe primării din județul Arad care au proiecte cu finanțări europene, dar în derularea cărora au apărut cheltuieli neeligibile pe care nu au putut să le acopere din bugetele locale, au primit bani de la Consiliul Județean (CJ), pentru a nu risca blocarea investițiilor și pierderea fondurilor nerambursabile. Consilierii județeni au
Bihor: Consiliul Județean dezvoltă un nou Parc de Specializare Inteligentă în județ, la Tinca
Consiliul Județean Bihor va încheia un parteneriat cu Primăria comunei Tinca pentru dezvoltarea unui Parc de Specializare Inteligentă, proiect care va completa rețeaua județeană de parcuri industriale, în vederea atragerii de investiții în sud-vestul județului, a declarat, joi, președintele Mircea Mălan. ''Acest proie
Bihor: Consiliul Județean pregătește un program multianual de salvare și reabilitare a bisericilor din lemn
Consiliul Județean (CJ) Bihor intenționează să încheie un parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a Oradiei pentru derularea unui program multianual de reabilitare a bisericilor de lemn din județ, a anunțat joi, într-o conferință de presă, președintele Mircea Mălan. Programul ar urma să se desfășoare pe o perioadă de cinci ani și să vize
PMB: 66 de blocuri din zona Aviației și Dorobanți vor primi apă caldă printr-o nouă conductă
Un număr de 66 de blocuri din zona Aviației și Dorobanți vor primi apă caldă printr-o nouă conductă, începând din acest weekend, au anunțat reprezentanții Municipalității. 'Am început și terminat, în două săptămâni, un șantier de termie blocat de un an și jumătate! Azi am făcut probe de presiune, iar din acest
Suceava/Primarul din Broșteni, la un an de la inundațiile catastrofale din 2025: Orașul arată mult mai bine
Orașul Broșteni a fost refăcut în totalitate, iar turismul din zonă a revenit la nivelul celui dinaintea inundațiilor de la sfârșitul lunii iulie a anului trecut, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, primarul localității, Alexandru Hurjui. La un an de la ieșirea din matcă a râului Neagra, care a generat inundarea a 650 de gospodării și dist
CGMB: Termoenergetica - împuternicită să efectueze testul investitorului privat prudent
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat miercuri împuternicirea companiei Termoenergetica București SA să efectueze testul investitorului privat prudent, în vederea majorării capitalului social. Potrivit hotărârii adoptate, costurile necesare efectuării testului se vor achita de către companie. Conform refe
Municipalitatea brașoveană va contribui, alături de Fundația Metropolis, la reabilitarea clădirii în care va fi mutată Oncologia de la Spitalul Județean
Municipalitatea brașoveană va finanța lucrările de renovare exterioară a imobilului în care va fi mutată Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, în timp ce amenajarea interioară a clădirii va fi realizată de Fundația Metropolis, în cadrul 'unui exemplu de colaborare între administrația locală și partenerii implicați'
Prahova: Consilierii locali din Ploiești au votat interzicerea 'păcănelelor' în municipiu
Consilierii locali din Ploiești au votat în ședința de miercuri, în unanimitate, interzicerea sălilor de jocuri de noroc de tip 'păcănele' în municipiu, anunță primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Păcănelele au fost interzise în Ploiești. Mulțumesc din suflet tuturor ploieștenilor pentru susținerea proiectului, dar și co
Transferul unor terenuri pentru amenajarea unui parc și a unui spațiu verde, aprobat de CGMB
Consiliul General al Municipiului București (CGMB), reunit în ședință miercuri, a adoptat două proiecte pentru transmiterea unor terenuri la Sectoarele 1 și 5 pentru amenajarea unui parc și a unui spațiu verde. Una dintre hotărâri aprobă transmiterea în administrarea Sectorului 1 a unui teren din Strada Nicolae Caramfil, nr. 52 - 54, Sector 1
Proiect privind amenajarea unui spațiu verde pe circa 10.400 de metri pătrați în Sectorul 6, adoptat de CGMB
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat, în ședința de miercuri, un proiect de hotărâre privind amenajarea unui spațiu verde pe circa 10.400 de metri pătrați din Sectorul 6. Potrivit actului normativ, se solicită Guvernului adoptarea unei hotărâri privind transmiterea imobilului de 10.442 de metri pătrați situat pe strada
Un nou regulament privind punerea în siguranță a clădirilor cu fațade degradate din Centrul istoric, adoptat de CGMB
Un nou regulament prin care clădirile cu fațade degradate din Centrul istoric și zonele protejate sunt reparate și puse în siguranță a fost adoptat de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) în ședința de miercuri. 'De ce contează pentru proprietari? Siguranța publică. Bucăți de tencuială sau elemente decorative căzute de la clădiril
Hunedoara: Complexul de agrement Aqualand Deva se închide în august, pentru mentenanță și igienizare
Complexul de agrement Aqualand Deva se va închide temporar, pentru o lună, începând cu data de 1 august, pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță și igienizare generală a instalațiilor și spațiilor acestuia, a informat, miercuri, primăria municipiului. 'Aceste intervenții sunt necesare pentru menținerea standardelor de calitate, sigur
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' va integra un sistem de acces și verificare de tip 'Fast Track'
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca va integra un sistem de acces și verificare de tip 'Fast Track', care va permite o îmbarcare mai rapidă a pasagerilor, a anunțat, miercuri, Consiliul Județean (CJ) Cluj. 'Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' Cluj își consolidează poziția de aeropor
Primarul Capitalei: Am conceput un program pentru reabilitarea fațadelor
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că a conceput un program pentru reabilitarea fațadelor și că Municipalitatea începe cu imobilele din zona protejată. 'Bucureștiul a pus la punct un program prin care clădirile cu fațade degradate - mai ales cele din zone istorice sau protejate - sunt reparate și puse în si









