Timiș: Coordonatorul primului transplant medular din România la un copil, Margit Șerban - Cetățean de Onoare al Județului
Județul Timiș își celebrează marți, ziua istorică, printr-o serie de evenimente oficiale și culturale de amploare, un moment marcant fiind acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Județului profesor universitar dr. Margit Șerban, care a realizat, în anul 2001, primul transplant medular autolog din România la un copil.
Prin întreaga sa activitate, profesorul dr. Margit Șerban a pus Timișoara și județul Timiș pe harta internațională a transplantului medular, iar în secția de Oncohematologie pediatrică a Spitalului de Copii 'Louis Țurcanu' din Timișoara au fost efectuate până în prezent 600 de astfel de intervenții.
Ziua Județului Timiș marchează data de 28 iulie 1919, când administrația românească a fost instaurată oficial în Banat, după retragerea celei sârbești și va fi celebrată astăzi printr-o mare horă timișeană, de la ora 18:30, în Piața Operei, și prin spectacolul de gală al festivalului 'Lada cu Zestre'.
Sărbătoarea din acest an reunește folclorul, dansurile, cântecele autentice și costumele tradiționale, oferind o panoramă culturală completă a regiunii în momentul actual.
'Sărbătoarea din fiecare an reprezintă o ocazie de reflecție și recunoștință față de trecutul istoric al regiunii și față de contribuția sa la construcția identității naționale. Tradițiile pot și trebuie să rămână vii. Ele nu aparțin exclusiv trecutului, ci sunt trăite și duse mai departe de artiști, pentru comunitate. În 28 iulie, celebrăm momentul istoric din 1919, dar mai ales patrimoniul cultural care dă identitate Timișului', a declarat, în context, președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis.
Administrația română în Banat s-a instalat în 28 iulie 1919, dar în deplinătatea sa, în data de 3 august 1919, când în Timișoara și-au făcut prezența primele unități ale armatei române conduse de colonelul Virgil Economu.
Istoricul Victor Neumann a remarcat, pentru AGERPRES, că sunt mulți cei care încă nu cunosc faptul că Banatul s-a unit cu Regatul României abia la mijlocul anului 1919.
'Cred că fiecare dintre istorici este obligat să cunoască diversitatea regională a României; trebuie să vadă și elementele de diversitate dar și cele de unitate, să vadă legăturile care există evident și cum anume a evoluat mai ales o regiune care se află la graniță și care imediat după 1 Decembrie 1918 a existat un dialog și o confruntare diplomatică, dar și militară în ceea ce privește integrarea, respectiv divizarea acestei regiuni între trei state, România, Serbia și Ungaria', a detaliat profesorul Victor Neumann.
Pe 27 iunie 1919, ultimii militari sârbi au părăsit teritoriul Banatului care a revenit statului român, iar pe 28 iulie, Aurel Cosma avea să fie numit prefect al județului Timiș Torontal de către Consiliul Dirigent, și va decreta preluarea puterii și instaurarea administrației românești. AGERPRES/(A, AS - redactor: Otilia Halunga, editor: Dana Lepădatu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Covasna: Colectarea deșeurilor reciclabile nu va fi oprită după incendiul de la stația de sortare din Leț
Activitatea de colectare și transport a deșeurilor reciclabile la depozitul din Leț va continua, deși stația de sortare a fost distrusă de un incendiu, iar cei aproximativ 40 de angajați care lucrau acolo își vor păstra locurile de muncă, a declarat, marți, pentru AGERPRES, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Manageme
Buzău: Centrala Hidroelectrică Nehoiașu II ar putea fi pusă în funcțiune în 2029; amenajarea Surduc-Siriu, realizată în proporție de 78%
Centrala Hidroelectrică (CHE) Nehoiașu II ar putea fi pusă în funcțiune în anul 2029, după ce Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor (MMAP) a emis acordul de mediu pentru creșterea ponderii producției de energie electrică din surse regenerabile prin finalizarea lucrărilor și asigurarea monitorizării permanente a impactului asupra mediului la amenajarea hidroener
CGMB ar putea aproba participarea Municipalității la un proiect de construire de sisteme de sănătate europene reziliente la schimbările climatice
Un proiect de hotărâre ce aprobă participarea Municipalității, în calitate de partener, la proiectul 'Construirea unor sisteme de sănătate europene sustenabile și reziliente la schimbările climatice prin guvernanță bazată pe dovezi' și cheltuielile legate de acesta, pentru finanțarea în cadrul apelului HORIZON-HLTH-2026-01 este pe ordinea de
Sălaj: Bază sportivă cu terenuri de fotbal, inaugurată pe terenul unei foste unități militare din Zalău
O nouă bază sportivă, cu două terenuri de fotbal, a fost inaugurată luni, la Zalău, pe un teren de aproximativ cinci hectare ce a aparținut unei foste unități militare, investiția fiind realizată de Consiliul Județean Sălaj, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal (FRF). La festivitatea de inaugurare au participat președintele
Ciprian Ciucu: Am semnat raportul de evaluare pentru studiile de fezabilitate privind încă trei linii de tramvai
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că a semnat raportul de evaluare pentru proiectarea și studiile de fezabilitate privind încă trei linii de tramvai care sunt ''într-o stare foarte proastă''. Ciprian Ciucu a anunțat, luni, într-o
Diana Buzoianu: Bugetul pentru baraje, majorat de cinci ori; trei proiecte PNRR, finanțate național (GALERIE FOTO)
Bugetul alocat în acest an pentru lucrările la baraje a fost majorat de cinci ori, la 250 de milioane de lei, iar trei proiecte de consolidare care au pierdut finanțarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vor fi susținute din fonduri naționale, a declarat, luni, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, la finalizarea lucrărilor de reabilitare a B
Municipalitatea montează șine de tramvai pe Bulevardul 1 Decembrie 1918
Primăria Municipiului București (PMB) montează șine de tramvai pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, iar zilele următoare începe pe Bulevardul Basarabia. ''Montăm șine de tramvai și pe Bd. 1 Decembrie 1918! Este un alt tronson din lotul 1, aflat în stare avansată. Traversele și șinele deja au fost aduse pe șantier, cu trailere, a
Hunedoara: Ambasadorul Indiei, primit la Consiliul Județean și Prefectură
Dezvoltarea relațiilor economice și instituționale dintre județul Hunedoara și parteneri din India a fost discutată, luni, la Deva, în cadrul unei întâlniri pe care ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al acestei țări, Manoj Kumar Mohapatra, a avut-o cu președintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Laurențiu Nistor, și cu prefectul județul
Bolojan: Noua rețea de pasaje din Oradea va reduce congestia, timpul de așteptare și poluarea
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat luni, la inaugurarea celor două pasaje rutiere de pe Calea Aradului din Oradea, dar și a unui pasaj subteran pietonal, că noua rețea de infrastructură va contribui la reducerea accidentelor, a timpului de așteptare și a poluării și va îmbunătăți mobilitatea în municipiu și zona metropolitană.
Transportul public a fost reluat în municipiul Alba Iulia după două luni
Serviciul de transport public în Alba Iulia a fost reluat luni, după exact două luni de când circulația autobuzelor a fost oprită în municipiu în urma unui protest al angajaților Societății de Transport Public (STP). Nemulțumiți că nu și-au mai primit salariile, la vremea respectivă de trei luni, angajații STP au oprit lucrul în 1
Primăria Capitalei modernizează rețeaua de canalizare din zona Gării de Nord; are aproape 100 de ani (GALERIE FOTO)
Primăria Capitalei a anunțat, sâmbătă, că, odată cu lucrările la șina de tramvai de pe Bulevardul Dinicu Golescu, va fi modernizată și rețeaua de canalizare din zona Gării de Nord, care are aproape 100 de ani. 'Rețeaua de canalizare din
Primarul din Alba Iulia a anunțat reluarea serviciului de transport public în municipiu, oprit de două luni
Transportul public local, oprit din 17 iunie, va fi reluat de luni în Alba Iulia, după ce Primăria și operatorul privat au ajuns la un acord pentru reluarea serviciului. 'De luni, autobuzele revin pe trasee în municipiul Alba Iulia. După multe discuții și negocieri, primăria și societatea privată de transport au ajuns la un acord pentru reluare
Sector 3: Primăria își deschide noul sediu din Hala Laminor de luni
Primăria Sectorului 3 își deschide noul sediu din Hala Laminor de luni, 17 august, iar primul serviciu care devine operațional este zona de self-service, relocată din Calea Dudești. În zona de self-service sunt puse la dispoziție dispozitivele necesare pentru efectuarea procedurilor online. De asemenea, se oferă suport din partea personalului Primă
Ciucu: Montăm șina de tramvai sub Podul Constanța; ne-am propus să terminăm în următoarele trei săptămâni
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat vineri că s-a început montarea șinei de tramvai sub Podul Constanța, un tronson pe care Municipalitatea și-a propus să-l termine complet în următoarele trei săptămâni, astfel încât, odată cu începerea școlii, mașinile să poată circula pe două benzi pe sens și traficul să fie mai fluid
Cseke Attila: Până la finalul anului, o să avem 130-140 de creșe construite prin Programul 'Sfânta Ana'
Ministrul interimar al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a declarat vineri, la Blaj, unde a participat la inaugurarea creșei cu numărul 103 realizată prin Programul 'Sfânta Ana', că până la sfârșitul anului o să se ajungă la 130-140 de creșe construite prin acest program guvernamentale la nivelul tuturor județelor țări










