Municipalitatea intenționează să consolideze blocuri în risc seismic, dar 10% dintre locatari blochează proiectul
Municipalitatea intenționează să consolideze, cu fonduri nerambursabile, blocuri de locuințe aflate în risc seismic I, majoritatea locatarilor își doresc, dar 10% se opun și blochează proiectul din diverse motive personale.
Reprezentanții Primăriei Municipiului București (PMB) au scris, luni, pe Facebook, că locatarii care blochează proiectul fie au spații comerciale la parterul blocului și nu vor ca activitatea comercială să sufere pe perioada lucrărilor sau au apartamente închiriate și, de asemenea, ar pierde câștigurile. Alții și-au renovat locuințele și le pare rău că au cheltuit banii.
Conform surselor citate, angajați de la Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS) se confruntă în prezent cu două situații de acest gen. La ambele sunt deja finalizate de aproape un an autorizații de construire, contracte de finanțare, proceduri de achiziție pentru desemnarea constructorilor.
Reprezentanții Municipalității au punctat că un exemplu este blocul de locuințe de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, unde 32 de familii își doresc consolidarea și deja au fost relocate, alte opt familii nu-și doresc să plece și blochează proiectul. Situația se va clarifica în instanță și Municipalitatea ia în calcul inclusiv recuperarea cheltuielilor făcute cu pregătirea acestui proiect.
Un al doilea proiect de consolidare blocat de proprietari este la un imobil situat pe Calea Victoriei. Aici, dintr-un total de 90 de familii, 70 doresc consolidarea, 20 refuză, iar din cauza lor blocul nu poate fi consolidat.
Consolidarea unui bloc este o lucrare mult mai complexă și mai costisitoare decât reabilitarea. Durează, de obicei, doi ani, perioadă în care Municipalitatea asigură gratuit relocarea sau cazarea proprietarilor fie în locuințe de necesitate ale primăriei, fie în chirii decontate.
Pentru a putea consolida cât mai multe, Primăria Capitalei accesează toate fondurile nerambursabile disponibile.
Circa 90% din costuri sunt acoperite de finanțările nerambursabile, iar restul de Municipalitate, cu recuperarea banilor de la proprietari într-un interval de timp de până la 15 ani. Este vorba despre siguranța celor care locuiesc aici, dar și a trecătorilor. La un cutremur mare imobilele riscă să se prăbușească, au adăugat reprezentanții Municipalității. AGERPRES/(AS - redactor: Iulia Carciog, editor: Dana Lepădatu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Covasna: Colectarea deșeurilor reciclabile nu va fi oprită după incendiul de la stația de sortare din Leț
Activitatea de colectare și transport a deșeurilor reciclabile la depozitul din Leț va continua, deși stația de sortare a fost distrusă de un incendiu, iar cei aproximativ 40 de angajați care lucrau acolo își vor păstra locurile de muncă, a declarat, marți, pentru AGERPRES, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Manageme
Buzău: Centrala Hidroelectrică Nehoiașu II ar putea fi pusă în funcțiune în 2029; amenajarea Surduc-Siriu, realizată în proporție de 78%
Centrala Hidroelectrică (CHE) Nehoiașu II ar putea fi pusă în funcțiune în anul 2029, după ce Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor (MMAP) a emis acordul de mediu pentru creșterea ponderii producției de energie electrică din surse regenerabile prin finalizarea lucrărilor și asigurarea monitorizării permanente a impactului asupra mediului la amenajarea hidroener
CGMB ar putea aproba participarea Municipalității la un proiect de construire de sisteme de sănătate europene reziliente la schimbările climatice
Un proiect de hotărâre ce aprobă participarea Municipalității, în calitate de partener, la proiectul 'Construirea unor sisteme de sănătate europene sustenabile și reziliente la schimbările climatice prin guvernanță bazată pe dovezi' și cheltuielile legate de acesta, pentru finanțarea în cadrul apelului HORIZON-HLTH-2026-01 este pe ordinea de
Sălaj: Bază sportivă cu terenuri de fotbal, inaugurată pe terenul unei foste unități militare din Zalău
O nouă bază sportivă, cu două terenuri de fotbal, a fost inaugurată luni, la Zalău, pe un teren de aproximativ cinci hectare ce a aparținut unei foste unități militare, investiția fiind realizată de Consiliul Județean Sălaj, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal (FRF). La festivitatea de inaugurare au participat președintele
Ciprian Ciucu: Am semnat raportul de evaluare pentru studiile de fezabilitate privind încă trei linii de tramvai
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că a semnat raportul de evaluare pentru proiectarea și studiile de fezabilitate privind încă trei linii de tramvai care sunt ''într-o stare foarte proastă''. Ciprian Ciucu a anunțat, luni, într-o
Diana Buzoianu: Bugetul pentru baraje, majorat de cinci ori; trei proiecte PNRR, finanțate național (GALERIE FOTO)
Bugetul alocat în acest an pentru lucrările la baraje a fost majorat de cinci ori, la 250 de milioane de lei, iar trei proiecte de consolidare care au pierdut finanțarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vor fi susținute din fonduri naționale, a declarat, luni, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, la finalizarea lucrărilor de reabilitare a B
Municipalitatea montează șine de tramvai pe Bulevardul 1 Decembrie 1918
Primăria Municipiului București (PMB) montează șine de tramvai pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, iar zilele următoare începe pe Bulevardul Basarabia. ''Montăm șine de tramvai și pe Bd. 1 Decembrie 1918! Este un alt tronson din lotul 1, aflat în stare avansată. Traversele și șinele deja au fost aduse pe șantier, cu trailere, a
Hunedoara: Ambasadorul Indiei, primit la Consiliul Județean și Prefectură
Dezvoltarea relațiilor economice și instituționale dintre județul Hunedoara și parteneri din India a fost discutată, luni, la Deva, în cadrul unei întâlniri pe care ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al acestei țări, Manoj Kumar Mohapatra, a avut-o cu președintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Laurențiu Nistor, și cu prefectul județul
Bolojan: Noua rețea de pasaje din Oradea va reduce congestia, timpul de așteptare și poluarea
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat luni, la inaugurarea celor două pasaje rutiere de pe Calea Aradului din Oradea, dar și a unui pasaj subteran pietonal, că noua rețea de infrastructură va contribui la reducerea accidentelor, a timpului de așteptare și a poluării și va îmbunătăți mobilitatea în municipiu și zona metropolitană.
Transportul public a fost reluat în municipiul Alba Iulia după două luni
Serviciul de transport public în Alba Iulia a fost reluat luni, după exact două luni de când circulația autobuzelor a fost oprită în municipiu în urma unui protest al angajaților Societății de Transport Public (STP). Nemulțumiți că nu și-au mai primit salariile, la vremea respectivă de trei luni, angajații STP au oprit lucrul în 1
Primăria Capitalei modernizează rețeaua de canalizare din zona Gării de Nord; are aproape 100 de ani (GALERIE FOTO)
Primăria Capitalei a anunțat, sâmbătă, că, odată cu lucrările la șina de tramvai de pe Bulevardul Dinicu Golescu, va fi modernizată și rețeaua de canalizare din zona Gării de Nord, care are aproape 100 de ani. 'Rețeaua de canalizare din
Primarul din Alba Iulia a anunțat reluarea serviciului de transport public în municipiu, oprit de două luni
Transportul public local, oprit din 17 iunie, va fi reluat de luni în Alba Iulia, după ce Primăria și operatorul privat au ajuns la un acord pentru reluarea serviciului. 'De luni, autobuzele revin pe trasee în municipiul Alba Iulia. După multe discuții și negocieri, primăria și societatea privată de transport au ajuns la un acord pentru reluare
Sector 3: Primăria își deschide noul sediu din Hala Laminor de luni
Primăria Sectorului 3 își deschide noul sediu din Hala Laminor de luni, 17 august, iar primul serviciu care devine operațional este zona de self-service, relocată din Calea Dudești. În zona de self-service sunt puse la dispoziție dispozitivele necesare pentru efectuarea procedurilor online. De asemenea, se oferă suport din partea personalului Primă
Ciucu: Montăm șina de tramvai sub Podul Constanța; ne-am propus să terminăm în următoarele trei săptămâni
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat vineri că s-a început montarea șinei de tramvai sub Podul Constanța, un tronson pe care Municipalitatea și-a propus să-l termine complet în următoarele trei săptămâni, astfel încât, odată cu începerea școlii, mașinile să poată circula pe două benzi pe sens și traficul să fie mai fluid
Cseke Attila: Până la finalul anului, o să avem 130-140 de creșe construite prin Programul 'Sfânta Ana'
Ministrul interimar al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a declarat vineri, la Blaj, unde a participat la inaugurarea creșei cu numărul 103 realizată prin Programul 'Sfânta Ana', că până la sfârșitul anului o să se ajungă la 130-140 de creșe construite prin acest program guvernamentale la nivelul tuturor județelor țări










