Brașov/ Mai multe săli de jocuri, majoritatea în centre comerciale, ar putea primi autorizație de funcționare în municipiul reședință
Un număr de opt operatori economici au depus cereri de autorizare respectiv reautorizare pentru activități de jocuri de noroc de tip slot-machine sau de pariuri în cotă fixă într-un număr total de 16 spații, reiese din documentele publicate pe site-ul Primăriei Brașov.
Din totalul de 16 solicitări, în privința cărora consilierii locali brașoveni vor decide în ședința ordinară de vineri a forului local, pentru un număr de șapte dintre acestea executivul Primăriei propune acordarea autorizației, iar pentru restul de 9 respingerea cererii de autorizare.
Cele șapte spații pentru care Primăria Brașov propune acordarea autorizației se află, în marea lor majoritate, în centre comerciale, dar sunt și două cazuri în care acestea figurează la adresa unor hoteluri.
Cele șapte solicitări au fost depuse de cinci firme, două dintre acestea dorind să desfășoare această activitate în câte două spații.
Deciziile privind funcționarea acestor săli de jocuri vor fi luate în baza hotărârii din luna aprilie a acestui an a Consiliului Local Brașov prin care a fost aprobat Regulamentului privind desfășurarea activității de jocuri de noroc în municipiul Brașov.
Potrivit regulamentului, locațiile în care se desfășoară jocuri de noroc, cu excepția jocurilor de loto și a pariurilor sportive, nu pot fi situate la o distanță mai mică de 400 metri în linie dreaptă față de unități de învățământ (școli, licee, colegii, universități, facultăți, școli postliceale, școli profesionale, academii); unități de cult recunoscute de lege (biserici, locuri de adunare sau de rugăciune, moschee, sinagogi, temple); spitale publice sau private; gări, autogări, terminale de transport public.
Suprafața minimă pentru funcționarea unor astfel de săli este de 200 mp, iar în cazul în care sunt și slot-machine (păcănele), fiecare operator economic trebuie să exploateze minimum 75 de astfel de aparate.
De asemenea, aceste săli nu pot fi situate la parterul locuințelor colective (blocuri de locuințe, condominii) sau în spații cu altă destinație, care au un perete comun sau sunt lipite de locuințele colective.
Taxa de autorizare pentru sălile de jocuri de noroc, altele decât agențiile Loto și cele de pariuri sportive, este de 1.000 lei/mp/an, dar nu mai puțin de 250.000 lei/an/locație.
În cazul în care în aceste agenții, loto și pariuri sportive, se desfășoară activități de tip slot machine sau video-loterie, aceste agenții își pierd autorizația de funcționare.
De la adoptarea noului regulament, un număr de 17 săli în care funcționau aparate de tip slot-machine, aflate la parterul blocurilor de locuințe, au fost închise. AGERPRES/(AS-redactor: Diana Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Primăria Bacău a amplasat la intrarea în Iași panouri prin care își promovează pistele de bicicletă
Primăria Bacău a amplasat la intrarea în Iași panouri prin care își promovează pistele de bicicletă din oraș, cu mesajul 'Nu mai sunt piste de bicicletă în Iași. Hai în Bacău. Avem 44 de kilometri'. Primarul din Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, a precizat că toate costurile pentru această acțiune nu sunt di
Hopincă: Primăria Sectorului 2 recuperează locuri de parcare albastre și le atribuie rezidenților
Primăria Sectorului 2 recuperează locuri de parcare albastre și le atribuie rezidenților, a anunțat, luni, primarul Rareș Hopincă, care a precizat că, de la începutul lui septembrie, autoritatea locală a marcat 445 de astfel noi locuri. El a scris pe Facebook că 207 de locuri de parcare de reședință au fost amenajate pe parcajele preluate de la Parking B
Sector 1: Lucrări de consolidare la Casa Dimitrie Petrescu
Casa Dimitrie Petrescu de pe Calea Griviței, cumpărată anul trecut de Primăria Sectorului 1, va fi consolidată, restaurată și transformată într-un centru educațional și cultural. Consiliul local va discuta marți documentația pentru a se putea merge mai departe cu proiectarea și execuția, investiția fiind estimată la 90 de milioane de lei, a anunț
Hidro Prahova, după raportul Curții de Conturi: Documentul vizează o perioadă cu trei directori generali
Raportul Curții de Conturi întocmit în urma unui control la operatorul regional de apă și canalizare Hidro Prahova vizează o perioadă în care s-au succedat trei directori generali, iar simpla includere, în perioada verificată, a primelor luni ale actualului mandat nu presupune, în sine, existența unei legături între actuala conducere și si
Bihor: Contract de finanțare de peste 734 milioane de lei pentru noul Spital de Boli Infecțioase
Primăria Oradea a anunțat luni semnarea contractului de finanțare pentru construirea și dotarea noului Spital de Boli Infecțioase și Pneumologie din Oradea, în valoare totală de peste 734,6 milioane de lei, cel mai mare proiect din istoria municipiului reședință, fiind implementat de Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională. Potrivit c
Olt/De Mezzo despre groapa comună: S-au descoperit saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei
Saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei de COVID-19, au fost descoperiți într-o groapă comună mascată de o criptă în cimitirul Strehareți din Slatina, aflat până la începutul lunii septembrie în administrare privată, a anunțat luni, într-o conferință de presă susținută în cimitir, primarul municipiului Slatina, Mario De
Primăria Capitalei anunță începerea lucrărilor de punere în siguranță a ansamblului Curtea Veche
Primăria Capitalei a anunțat duminică începerea lucrărilor de punere în siguranță și conservare a ansamblului Curtea Veche, prima curte domnească a Bucureștiului și cel mai vechi monument medieval ale orașului. 'În dar de Ziua Bucureștiului, venim cu o super veste: Am dat ordinul de începere a lucrărilor la Curtea V
Bihor: Echipa OTL Oradea, vicecampioană europeană la Campionatul European al Vatmanilor TRAM-EM 2026 de la Varșovia
Echipa Oradea Transport Local (OTL), formată din vatmanii Ionela Schipor și Florin Olaru, a obținut locul al doilea la Campionatul European al Vatmanilor - TRAM-EM 2026, desfășurat sâmbătă, la Varșovia. Potrivit clasamentului final prezentat în transmisia competiției, Oradea a acumulat 5.820 de puncte, fiind devansată de echipa din
Mureș: Acord de cooperare între municipiile Târgu Mureș și Debrecen
Un Acord de cooperare a fost semnat sâmbătă, la Târgu Mureș, între Municipiile Târgu Mureș și Debrecen, de către primarii celor două orașe. Potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES de Compartimentul Relații Interne și Internaționale al Primăriei Târgu Mureș, prin acordul semnat, Debrecen devine cel de-al
Fotbal: Căpitanul Elveției, Granit Xhaka, anchetat pentru obținerea certificatului fals de vaccinare împotriva Covid
Căpitanul echipei de fotbal a Elveției, Granit Xhaka, este sub cercetare penală sub suspiciunea de obținere a unor certificate false privind vaccinarea împotriva Covid-19, a confirmat poliția din Lucerna pentru agenția DPA. Presa elvețiană a relatat că Xhaka a primit certificatele de la doctorul său fără să se vaccineze. Și medicul este su
Sector 6: Insula Lacul Morii a fost redeschisă publicului - un altfel de parc, într-un peisaj natural variat
Insula Lacul Morii din Sectorul 6, cunoscută și sub denumirea de 'Insula Îngerilor', a fost redeschisă publicului după finalizarea lucrărilor de modernizare, iar vizitatorii au la dispoziție noi spații pentru relaxare și agrement. Cu o suprafață de aproximativ 3,4 hectare, dintre care 2,3 hectare reprezintă infrastructură verde,
Prahova: Echipamente la prețuri duble și plăți la carburant peste valoarea acordului-cadru, la operatorul regional de apă (raport)
Operatorul regional de apă și canalizare Hidro Prahova, societate cu capital integral de stat, a achiziționat echipamente la prețuri aproape duble sau de 2,4 ori mai mari decât prețurile practicate pe piața liberă și a plătit mai mult de 2 milioane de lei peste valoarea acordului-cadru de furnizare de carburant pe bază de carduri, arată datele din raportul de c
Tulcea: Tergiversarea unor investiții în rețeaua de apă afectează alte proiecte europene
Doar 14 din cele 21 de unități administrativ-teritoriale din județul Tulcea deservite de operatorul regional de servicii de apă și apă uzată, Aquaserv SA, vor beneficia de investiții prin proiectul de modernizare și extindere a rețelelor de utilități semnat în luna iunie a acestui an de operator cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Vaslui: A fost aprobată o nouă organigramă a CJ; 23 de persoane urmează să fie angajate în istituție
Consilierii județeni din Vaslui au aprobat, vineri, organigrama și statul de funcții al personalului din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean (CJ), în perioada următoare instituția putând să angajeze un număr suplimentar de 23 de persoane. O parte dintre consilieri au subliniat că deși noile angajări se î
Prahova: Risc de explozie și poluare la Poiana Câmpina în urma unui foraj executat pe o proprietate privată
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Prahova s-a întrunit, vineri, în ședință extraordinară în contextul unei potențiale situații de criză, cu risc de explozie și poluare cu hidrocarburi, în localitatea Poiana Câmpina. Potrivit unui comunicat transmis de Prefectura Prahova, situația de criză a fost











