logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Olt/Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo: La finalul lui 2027 vom avea o sala de sport municipală

Image

Municipiul Slatina va avea o sală de sport municipală la finalul anului 2027, iar sala polivalentă, aflată în construcție, se va finaliza la sfârșitul anului 2028, a declarat primarul Mario De Mezzo, luni, la conferința de presă de prezentare a lotului echipei feminine de handbal a CSM Slatina pentru noul sezon competițional.

Primarul, care a participat la conferință alături de conducerea clubului și de staff-ul echipei feminine de handbal a municipiului, a amintit că administrația locală susține financiar echipa și a alocat un buget mai mare decât cel solicitat de conducerea Clubului Sportiv Municipal, punctând totodată că pentru performanță este nevoie și de infrastructură sportivă.

'La finalul lui 2027, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom avea o sală de sport municipală, pe care eu am promis-o în campanie, care nu vine să canibalizeze, ci să completeze foarte bine infrastructura sportivă a Slatinei, de 600-700 de locuri, în care, anul viitor, spre final, ne vom antrena și vom susține meciurile echipei de handbal. Înțeleg că, pentru performanță, e nevoie și de infrastructură', a declarat edilul.

Acesta a precizat că proiectul sălii polivalente este în derulare iar termenul fixat pentru finalizarea obiectivului este sfârșitul anului 2028.

'Nu se poate să avem sala polivalentă pregătită pentru la anul. Nu avem cum. Dar, se lucrează la sala polivalentă și cu ajutorul lui Dumnezeu, la finalului 2028, o vom inaugura', a spus Mario De Mezzo.

Primarul a punctat că Slatina este deficitară la infrastructura sportivă și a susținut că va 'remedia' aceste probleme.

'Știu că, pentru handbal, suntem deficitari pe infrastructură. Și eu vă cer scuze pentru asta în numele tuturor administrațiilor care în 35 de ani nu au fost în stare să construiască o sală polivalentă în Slatina sau o sală de sport. Eu vă cer scuze. Și vă promit că lucrez în fiecare zi să remediez aceste probleme. Și le vom remedia Așa cum îi rog pe slătineni, vă rog și pe dumneavoastră să-mi îngăduiți timp. Pentru că lucrurile nu se fac peste noapte. Și, din păcate, în țara noastră pe care o numim România și pe care o iubim, de prea multe ori, partea de hârtie și administrativă durează mai mult decât partea de construcție', a declarat De Mezzo.

El a dat asigurări că administrația locală va continua să sprijine echipa feminină de handbal, care a încheiat sezonul competițional precedent pe locul al șaselea în Liga Națională (Liga Florilor), atât prin investiții în infrastructură, cât și prin alocările bugetare.

'Aș vrea să vă rog să mai găsiți un primar în România la care directorul CSM a venit și a zis că avem nevoie de un buget de 11 milioane de lei pentru echipa de handbal și primarul a zis vă dau 12. Asta am făcut eu anul acesta. Pentru că eu cred în echipa de handbal, eu cred în echipa de antrenori, în fete și în echipa de management și cred că performanța se obține și cu bani, nu doar cu suflet', a spus primarul.

Acesta a explicat majorarea bugetului a fost un semnal de încredere pentru jucătoare, antrenori și conducerea clubului.

'Iar eu le-am spus, vă dau un milion de lei mai mult. Sigur că 200 de mii de euro poate că nu înseamnă o sumă uriașă. Sunt de acord cu dumneavoastră. Însă, dincolo de bani, la nivelul de încredere și susținere, cred și sper că mesajul meu a ajuns acolo unde trebuie. Și la fete, și la domnii antrenori, și la managementul echipei', a afirmat Mario De Mezzo.

***
Clubul Sportiv Municipal Slatina a prezentat luni lotul echipei de handbal feminin pentru sezonul competițional 2026-2027.

Clubul a păstrat continuitatea pentru noul sezon competițional, iar echipa de handbal feminin va fi coordonată tot de Andrei Popescu (Antrenor principal) și Raul Fotonea (antrenor secund).

Antrenorul Andrei Popescu a susținut că echipa de la Slatina este una 'echilibrată'.

'Am început pregătirile pentru noul sezon, avem o formulă nouă de echipă. Știm că ne așteaptă un campionat greu. Știm, de asemenea, că acest campionat a României este unul dintre cele mai puternice din lume, dacă nu chiar cel mai puternic, echipele adverse au încercat și ele să ridice ștacheta și să se întărească. Asta ne face pe noi să ne dorim mai mult, să încercăm să facem lucrurile mai bine ca anul trecut. Consider că echipa pe care o avem în acest an este una mai echilibrată, suntem mai acoperiți pe posturi față de anul trecut, un pic mai multe dubluri, dacă ne raportăm la echipa pe care am avut-o anul trecut', a precizat antrenorul.

În prezent, echipa de handbal feminin a municipiului se antrenează și joacă în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv Slatina. Dacă echipa s-ar fi calificat în Cupele Europene, meciurile de pe teren propriu nu puteau fi jucate la Slatina, municipiul neavând în prezent o sală care să corespundă cerințelor de dotări și capacitate de locuri.

***

Lucrările la Sala Polivalentă din municipiul Slatina, începute în 2011 și suspendate apoi la stadiul de clădire în șantier fără acoperiș, instalații și finisaje, au fost reluate la finalul lunii mai 2026.

Primarul Mario De Mezzo a precizat atunci că lucrările, în valoare de circa 102 milioane lei, sunt derulate prin Compania Națională de Investiții (CNI) și sunt executate de două firme de construcții locale care au câștigat licitația și sunt deja prezente cu echipe în teren, iar capacitatea sălii de sport multifuncționale este, potrivit datelor actualizate, de 2.861 de locuri. AGERPRES/(A - redactor: Cristina Matei, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 8079

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 20-10-2026 19:21

Dolj: Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Primăria Craiova

Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a efectuat, marți, o vizită la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu primarul Lia Olguța Vasilescu și cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, discuțiile vizând oportunitățile de investiții, dezvoltarea economică a zonei, dar și proiectele culturale.

Administratie 20-10-2026 16:20

Brașov: Încep lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre

Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, semnarea contractului pentru lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre, menționând că este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel. Valoarea lucrărilor se ridică la 23,6 milioane de lei și acestea ar urma să fie demarate

Administratie 20-10-2026 14:08

Primăria Brașov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani; valoarea acestuia - peste 3 milioane de euro

Primăria Brașov a lansat o licitație pentru contractarea de servicii de proiectare și elaborare a documentațiilor tehnico-economice necesare investițiilor publice din următorii patru ani, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de peste 170 de milioane de lei. Conform anunțului postat pe portalul de achiziții electronice, această valoare a fost determinată &

Administratie 19-10-2026 18:39

Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de

Administratie 19-10-2026 17:20

Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții

Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.

Administratie 19-10-2026 17:04

Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean

Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in

Administratie 19-10-2026 16:32

Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă

Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document

Administratie 19-10-2026 16:08

Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene

Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici

Administratie 19-10-2026 15:47

Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026

Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an

Administratie 19-10-2026 14:57

Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en

Administratie 19-10-2026 13:41

Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor

Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes

Administratie 19-10-2026 12:40

Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție

Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci

Administratie 17-10-2026 19:41

Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime

Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim

Administratie 16-10-2026 17:37

Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare

Administratie 16-10-2026 16:31

Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde

Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6