Primarul Brașovului: Suntem foarte aproape să recuperăm Cerbul Carpatin; ICCJ ne-a dat dreptate
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a admis recursul Primăriei Brașov, astfel că municipalitatea este foarte aproape să recupereze clădirea în care a funcționat, până în urmă cu câțiva ani, celebrul restaurant Cerbul Carpatin, a anunțat, vineri, primarul George Scripcaru.
Imobilul este monument istoric, parte a fostei Case a Negustorilor, construită de către Apollonia Hirscher și donată comunității brașovene în secolul al XVI-lea.
Primăria Brașov a inițiat, în 2019, litigiul pentru recuperarea clădirii, aflată la acel moment în patrimoniul unei firme private, iar Tribunalul Brașov, ca instanță de fond, a decis ca acest imobil să se întoarcă în patrimoniul municipiului.
Curtea de Apel a respins această decizie, însă, recent, ICCJ a considerat întemeiat recursul municipalității brașovene, a casat decizia Curții de Apel Brașov, a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță și, totodată, a respins recursul incident declarat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în calitate de adversar procesual al Municipiului Brașov.
''Mă bucur că am reușit să obținem această victorie și că suntem tot mai aproape să recâștigăm, pentru comunitatea brașoveană, acest monument, care îi aparține de drept. Îi mulțumesc avocatului Adrian Rusu, care ne reprezintă în acest proces, și, așa cum a avut succes cu recuperarea Cetățuii, sper ca și în această speță, atât de importantă pentru istoria orașului, să reușească'', a spus George Scripcaru.
Avocatul Adrian Rusu, care a recuperat și Cetătuia de pe Strajă, susține, la rândul său, că municipiul Brașov ''se află astăzi într-o poziție procesuală net consolidată'' în cazul Cerbului Carpatin.
''Această hotărâre nu este doar o victorie procedurală, ci reprezintă o confirmare clară că soluția Tribunalului Brașov - hotărârea de fond prin care municipiul a fost declarat câștigător - este conformă principiilor privind protecția patrimoniului public local și regimul juridic al bunurilor aparținând unităților administrativ-teritoriale. Curtea de Apel va trebui, în rejudecarea apelului, să reia analiza cauzei ținând seama de orientarea jurisprudențială trasată de Înalta Curte'', a precizat Adrian Rusu.
Imobilul în care a funcționat Cerbul Carpatin face parte din Casa Negustorilor sau, cum mai este numit, Podul Bătuților ori ''Casa Hirscher'' și a fost edificat de Apollonia Hirscher, văduva judelui Brașovului, Lukas Hirscher, în perioada cuprinsă între anii 1541 - 1547, fiind înscris în Lista Monumentelor Istorice.
În perioada medievală, aici era principalul loc de întâlnire al breslelor de meșteșugari, un fel de piață acoperită a orașului, reprezentând, totodată, locul de desfacere a mărfurilor executate de diferite bresle, în special a cizmarilor și cojocarilor.
Încă de la momentul edificării, clădirea a fost destinată brașovenilor, Apollonia Hirscher nelocuind în aceasta.
Imobilul a fost făcut după un model italian și permitea intrarea căruțelor cu mărfuri, care apoi erau descărcate în interior. Practic, tot ce avea nevoie o comunitate în materie de mărfuri se găsea la Casa Negustorilor.
A primit numele de ''Cerbul Carpatin'' în anii 1960, când s-a transformat într-o unitate de alimentație publică care cuprindea săli de restaurant, săli de protocol, o cramă, un bar de zi, o cofetărie și două terase. Ulterior, ca parte a patrimoniul SC Postăvarul SA, a intrat în procesul de privatizare. AGERPRES/(AS - redactor: Diana Dumitru, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gorj: Valoarea proiectelor implementate prin PNRR este de aproape 120 de milioane de lei
Șase proiecte în valoare de aproximativ 120 de milioane de lei au fost finalizate în județul Gorj prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acestea vizând investiții în sănătate, servicii sociale, eficiență energetică și educație, a anunțat, marți, președintele Consiliului Județean (CJ), Cosmin Popescu. Po
Danemarca: Bărbații de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamente de fertilitate
În Danemarca, bărbații cu vârste de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamentele de fertilitate din sectorul medical public, a anunțat marți organizația regiunilor daneze, care gestionează structurile publice de sănătate din această țară, informează AFP. 'Noua reglementare înseamnă că, de acum înainte, bărbații vor trebui &
Primăria Constanța informează că, la finalul PNRR, municipalitatea a absorbit 239 milioane de euro
Primăria Constanța a informat, marți, că municipalitatea a absorbit, la finalul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 239 milioane de euro, cea mai mare sumă fiind investită într-o nouă centrală termoelectrică (CET). ''Valoarea totală a investițiilor prezentate depășește suma de 1,2 miliarde de lei, echivalentul a
Botoșani: O porțiune din DN 29D s-a surpat la mai puțin de trei ani de la modernizarea drumului
O porțiune din drumul național DN 29D, care face legătura între municipiul Botoșani și Vama Stânca, s-a surpat pe fondul unor alunecări de teren. Surparea are loc în zona unui viaduct construit pe raza localității Drislea din comuna Trușești și s-a produs la mai puțin de trei ani de la reabilitarea și modernizarea drumului re
Ciucu: Au fost inițiate procedurile de selecție pentru patru directori de teatre
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că au fost inițiate procedurile de selecție pentru ocuparea posturilor de manager la patru instituții de cultură din București: Teatrul de Animație ''Țăndărică'', Teatrul ''Ion Creangă'', Opera Comică pentru Copii și Teatrul ''Excelsior''. Edil
Olguța Vasilescu: Toate investițiile atrase prin PNRR în Craiova au fost finalizate la termen
Investițiile atrase prin PNRR în Craiova au fost finalizate la termen, proiectele de dezvoltare în cartiere, școli și spitale, transport public și infrastructură ridicându-se la aproximativ 80 de milioane de euro, a anunțat, marți, primarul Lia Olguța Vasilescu. ''PNRR a însemnat pentru Craiova investiții de apr
Bihor: Stadiul lucrărilor pe lotul Chiribiș-Biharia al autostrăzii A3 a depășit 70%; progres de șase procente în ultima lună
Lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania (A3), în lungime de 28,5 kilometri, au ajuns la un stadiu fizic de 71%, înregistrând un progres de șase puncte procentuale în luna august, a informat marți, într-un comunicat, Compania Națională de Investiții Rutiere. Potrivit sursei citate, const
Constanța: 57 de localități beneficiază de un sistem unitar de gestionare a deșeurilor; valoarea proiectului - 190 de milioane de lei
Județul Constanța are un sistem unitar de gestionare a deșeurilor, printr-un proiect cu fonduri europene în valoare de aproape 190 de milioane de lei, 57 de unități administrativ-teritoriale putând beneficia, începând cu 1 septembrie, de servicii moderne de colectare, transport, transfer, sortare, tratare și depozitare.
Tronsonul I Cluj Napoca - Florești al centurii metropolitane, finalizat; investiție de 23 de milioane de euro din fonduri europene
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a inaugurat, marți, tronsonul I Cluj Napoca - Florești al centurii metropolitane, realizat printr-o investiție de 23 de milioane de euro din fonduri europene. Emil Boc a explicat că, prin benzile dedicate pe acest traseu pentru autobuze, timpul de parcurgere este redus de la 23 la doar opt minute.
Ciucu: Am lansat astăzi licitația pentru achiziționarea a 100 de troleibuze articulate
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că a fost lansată licitația pentru achiziționarea a 100 de troleibuze articulate. Valoarea estimată a contractului este de 492.787.450 lei fără TVA, iar data limită pentru depunerea ofertelor este 5 octombrie,
Sector 3: Încep înscrierile pentru concursul prin care asociațiile de proprietari pot obține bani de investiții
Primăria Sectorului 3 anunță că încep înscrierile pentru concursul 'Gospodarii Sectorului 3', prin care asociațiile de proprietari pot obține 500.000 de lei pentru investiții în bloc. Dacă asociația de proprietari din care cei interesați de concurs fac parte are grijă de grădina blocului, curățenie și spațiile comune, se poate î
Arad: Numărul biletelor de tramvai și autobuz vândute s-a dublat după ieftinirea la 1 leu
Numărul biletelor de tramvai și autobuz vândute în municipiul Arad s-a dublat, în luna august, față de luna anterioară, pe fondul ieftinirii tarifului de călătorie la 1 leu, iar administrația locală concluzionează că această măsură și-a atins scopul și îi determină pe tot mai mulți localnici să folosească transportul public. Pot
Primăria Sectorului 6 a inaugurat un nou tronson din Parcul Liniei, între strada Moinești și Lujerului (GALERIE FOTO)
Primăria Sectorului 6 a inaugurat, sâmbătă, un nou tronson din Parcul Liniei, cuprins între strada Moinești și Lujerului, de aproximativ 1,2 kilometri, unde au fost amenajate zone de sport și mișcare, locuri de joacă pentru copii, pistă de biciclete, pajiști și o micro-pădure urbană.
Stimulentul financiar pentru nou-născuți, diminuat la 2.000 de lei; au fost restrânse categoriile de beneficiari
Stimulentul financiar pentru nou-născuți va fi redus de la 2.500 la 2.000 de lei, conform unei hotărâri aprobate, vineri, de Consiliului General al Capitalei, cu 29 de voturi ''pentru'' și 4 ''împotrivă''. Drepturile stabilite în baza HCGMB 209/2017, născute anterior intrării în vigoare a
Acordarea voucherului pentru femei gravide, abrogată de CGMB
Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, vineri, cu 29 de voturi ''pentru'' și 4 ''împotrivă'', o hotărâre prin care a fost abrogată acordarea stimulentului financiar pentru femeile gravide din București. Opțiunile au fost exprimate prin vot secret. Voucherul Materna era destinat













