Ciucu a vizitat șantierele cu întârzieri și îi va cere constructorului să se mobilizeze
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a vizitat joi patru șantiere pentru reabilitarea rețelei de termoficare ce înregistrează întârzieri și urmează să discute cu reprezentanții firmei, pentru a le cere să se mobilizeze.
Unele șantiere înregistrează întârzieri de un an, informează PMB pe pagina sa de Facebook.
Ciprian Ciucu a verificat lucrările de pe Calea Văcărești, fără să anunțe constructorul și a găsit la fața locului doar trei muncitori.
'Aici este vorba despre un proiect care ar fi trebuit să fie gata până în acest moment. Ei bine, nu e. S-a lucrat abia 30%, mi se pare anormal. Pare că e o firmă neserioasă, Energomontaj, care nu vrea să livreze sau nu are capacitatea de a livra. Colegii mei din primărie au trimis notificări să se mobilizeze, nu au făcut-o. Avem finanțări europene și riscăm să pierdem bani dacă lucrările nu sunt gata la timp', a declarat edilul Capitalei.
El l-a sunat pe șeful de șantier, dar acesta se afla într-un alt punct de lucru. Primarul s-a îndreptat spre locația indicată, dar acolo mobilizarea era 'la fel de slabă', precizează PMB.
'Principala problemă, la aceste șantiere întârziate, nu este de finanțare, pentru că asta am asigurat-o. Nu este de avizăraie și de birocrație, pentru că a fost deja parcursă. Este doar o problemă de management pe care o are această firmă. Voi chema încă o dată la primărie constructorul, o să mai pun presiune să se mobilizeze, voi chema și celelalte firme care sunt în asociere și care au capacitatea să ajute', a spus edilul general.
Conform contractului de finanțare semnat în 2020 cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, până la finalul anului 2027 trebuie modernizați 106 km de rețea (212 km de conducte).
Valoarea totală a investițiilor este de 1,76 miliarde lei, din care 1,3 miliarde lei nerambursabili. Primele lucrări au început în iunie 2023, după proiectare și licitații.
Până acum au fost finalizate lucrările la 56 de kilometri de rețea (112 kilometri de conductă) și se lucrează la alți 40 de kilometri de rețea. Întregul proiect este împărțit în cinci loturi.
Ciprian Ciucu a vizitat, joi, patru puncte de lucru ale unui obiectiv din lotul 5, cu o lungime de 24 km de rețea.
'E cel mai întârziat. A găsit, în total, 37 de muncitori. Lucrările, aici, au început în urmă cu trei ani și sunt realizate în procent de 30%', menționează PMB. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Antonia Niță, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: În municipiul reședință începe furnizarea de agent termic în sistemul centralizat de încălzire
Serviciul Public Local de Termoficare (SPLT) Brașov va începe de miercuri furnizarea energiei termice pentru consumatorii casnici și noncasnici racordați la sistemul centralizat de încălzire ale municipiului. 'Ținând cont de temperaturile exterioare scăzute din ultimele zile, SPLT Brașov aduce la cunoștința asociațiilor de proprietari, co
Argeș: Societatea Termo Calor Confort începe furnizarea agentului termic în municipiul Pitești
Societatea Termo Calor Confort începe, luni, furnizarea agentului termic pentru încălzirea locuințelor în municipiul Pitești. 'Astăzi (...), începând cu ora 17:00, va începe furnizarea agentului termic pentru încălzirea locuințelor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Dispeceratul (...) și
Mureș: FSSU și FRTEQ își unesc forțele pentru promovarea sportului de masă
Federația Română de Teqball (FRTEQ) a anunțat, luni, încheierea unui protocol-cadru de colaborare instituțională cu Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU), pentru promovarea sportului de masă, prin stimularea, dezvoltarea și diversificarea activităților sportive pentru elevi și studenți. Potrivit conducerii Federației Române de Teqb
Bistrița-Năsăud: O comună de munte construiește o tabără școlară cu fonduri europene; licitația, lansată
Comuna Parva din județul Bistrița-Năsăud a obținut finanțare europeană și a scos la licitație amenajarea unei tabere școlare, chiar în centrul localității, proiectul fiind estimat la aproximativ 6,4 milioane de lei, fără TVA. În prezent, în județ funcționează o singură tabără școlară, în orașul-stațiune Sângeorz-B
Bihor/ Gabriel Ghilea (MDLPA): Cei 30 de ani de cooperare transfrontalieră România-Ungaria au creat parteneriate durabile
Cele trei decenii de programe de cooperare transfrontalieră România-Ungaria au însemnat nu doar investiții în infrastructură și servicii, ci și construirea unor parteneriate durabile între instituții și comunități din cele două țări, una dintre principalele lecții pentru viitor fiind aceea că problemele comune ale regiunilor de frontieră trebu
Arad: Noul pod hobanat, în reparații la nouă luni de la inaugurare; tartanul de pe trotuare s-a desprins (GALERIE FOTO)
Noul pod hobanat din municipiul Arad, care a costat 165 de milioane de lei și a fost deschis traficului în 24 decembrie 2025, intră în reparații, lucrările vizând trotuarele și pista de biciclete care fuseseră acoperite cu tartan, în loc de asfalt, dar care după jumătate de an a început să se desprindă. Trotuarul
Licitație de până la 2,9 miliarde de lei pentru reabilitarea infrastructurii urbane în București; acord-cadru pe patru ani
Administrația Străzilor București anunță pe SEAP licitație pentru modernizarea și reabilitarea infrastructurii stradale, a sistemului de iluminat public și a mobilierului urban. Acordul-cadru pe patru ani are o valoare totală estimată cuprinsă între 734.911.890 și 2.938.797.687 lei. ''Obiectivul general și scopul l
Sector 6: Dâmbovița Delivery ajunge în Regie - weekend cu activități sportive, culturale, educaționale și recreative
Activități sportive, culturale, educaționale și recreative se regăsesc în programul evenimentului Dâmbovița Delivery, care va avea loc, sâmbătă și duminică, în zona Regie. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6 transmis AGERPRES, pentru prima dată, Dâmbovița Delivery ajunge în zona Regie, în
Maramureș: Noul pod rutier Sighetu Marmației-Bila Țerkva, Ucraina, devine operațional din 8 octombrie
Noul pod rutier dintre România și Ucraina, care traversează râul Tisa din vecinătatea municipiului Sighetu Marmației, va fi deschis traficului rutier pe 8 octombrie, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea. 'După multe amânări din cauze diverse noul pod rutier v
Sector 4: A început procedura de selecție a angajaților care vor face parte din patrula de Monitorizare Stradală
Primăria Sectorului 4 a început procedura de selecție a colegilor care vor face parte din patrula de Monitorizare Stradală, a anunțat primarul Daniel Băluță. El a transmis, joi, printr-o postare pe Facebook, că autoritatea locală se adresează, în principal, oamenilor care locuiesc în Sectorul 4, care cunosc cel mai bine carti
Sector 1: Aproape 800 de locuri de parcare au fost preluate de la Compania Municipală Parking București
Aproape 800 de locuri de parcare marcate cu albastru de pe mai multe străzi din Sectorul 1 au fost preluate de la Compania Municipală Parking București și au trecut în administrarea primăriei locale, a anunțat primarul George Cristian Tuță. El a transmis, joi, printr-o postare pe Facebook, că aceste locuri nu vor mai fi parcări cu plata
Sector 1: Cursuri gratuite de înot pentru copii, la Bazinul Floreasca
Elevii din Sectorul 1 vor putea participa, începând din 5 octombrie, la cursuri gratuite de inițiere în înot la Bazinul Floreasca - Tolea Grințescu, în timp ce locuitorii sectorului vor avea acces gratuit, în fiecare dimineață de luni până vineri, la sesiuni de înot de agrement, informează Primăria Sectorului 1.
VIDEO Ciucu: Am plantat 94 de arbori, 1.500 de arbuști; bulevardul Națiunile Unite era o rușine
Primarul General al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat plantarea a 94 de arbori, 1.500 de arbuști și 17.000 de plante perene pe bulevardul Națiunile Unite, în urma unei acțiuni de reamenajare urbană. 'Acesta este primul proiect mai consistent de reamenajare/regenerare urbană din mandatul meu. Este o primă mostră despre ceea ce se va
Primăria Giurgiu vrea o centrală fotovoltaică din fonduri europene
Primăria municipiului Giurgiu intenționează să-și diminueze costurile cu energia electrică prin construirea unei centrale fotovoltaice pentru autoconsum, proiect care să fie finanțat din fonduri europene. 'Preocupată de reducerea cheltuielilor, în contextul financiar deosebit de greu pe care trebuie să îl gestioneze, conducerea
PMB: 1.036 de arbori dintre cei 1.844 evaluați, pe malul Lacului Herăstrău, nu au nevoie de nicio intervenție
Primăria Capitalei informează că au fost evaluați 1.844 de arbori din jurul Lacului Herăstrău, iar 1.036 dintre aceștia nu vor avea nevoie de nicio intervenție. Specialiștii au stabilit că este necesară eliminarea lemnului uscat în 408 cazuri, curățarea coroanei în 393 de cazuri și reducerea încărcării la capătul ramurilor &i











